Pe facebook: Despre doctrine

luni, 30 mai 2016

Despre doctrine

Despre doctrine – 13 mai 2016

Smaranda Dobrescu

E cazul sa nu mai discutam despre doctrine, cel putin despre cele clasice: In Parlamentul francez guvernul Valls si-a asumat raspunderea pe Codul Muncii iar dreapta a depus o motiune de cenzura. Cum poti sa combati un Cod cu prea putine drepturi ale lucratorilor, contestat in strada de peste o luna, de pe pozitii patronale, decat dand dovada de o majora lectie de ipocrizie? Nimic nu mai e ce pare a fi!!

Mihai Ion Turcu Oamenii au devenit "dispensabili"ca muncitori pentru marea industrie. Sunt indispensabili in calitate de consumatori. Este bine sa fie cat mai multi. Pot exercita cumapartorii presiuni asupra producatorilor ? Ar putea.

Alexandru Botu Sa inteleg ca noile ideologii sunt cele ale producatorilor, respectiv consumatorilor?

Mihai Ion Turcu Nu. Ar fi bine sa fie astfel. Sistemul are ceva artificial si absurd in esenta lui, decurs din inversarea dintre valoarea de intrebuintare si valoare, conducand la productia pentru sporirea capitalului nu pentru satisfacerea unor nevoi .Concentrarea capitalului confera puterea politica a oligarhiei structurate, putere ilegitima, deturnata de la conventia universal valabila privind incredintarea puterii de catre corpul social cuiva. Cum ar putea corpul social sa readuca situatia la principiu , pierzind rolul de producator dar fiind consumatorul care sporeste capitalul, implicit puterea oligarhiei, putere care se manifesta in interesul ei, dirijand consumul pana la a impune modul de viata si stilul corpului social. Cainele nostru ocupa acuma, cand scriu, un fotoliu produs la finele secolului al XVII-lea, a fost reincleiat si retapetat, substanta este lemn prelucrta artizanal, strung si sculptura manuala, cu 3oo de ani in urma. De ce ar trebui sa cumpar un fotoliu nou ? Principiul britanic care spune ca ceva care functioneaza nu trebuie schimbat, sub presiunea isteriei consumeriste, indusa prin interesul oligarhiei capitaliste, pare a fi abandonat de britanicii insisi ( nu mai produc automobile "vesnice" , au cedat marca VW-ului care produce automobile care se strica brusc si complet la intervalul de timp calculat de producator interesat sa cumperi un automobil nou.Puterea oligarhiei capitaliste ar fi trebuit sa fie limitata de stat ca mandatat legitim al corpului social, doar ca statul a devenit ancilar si dependent de dictatura acestei oligarhii ( private si nelegitime) care uzurpa pas cu pas sistemul puterii legitime. Pana acuma. in istorie reasezarile in legitimitate s-au produs prin razboi si revolutii , de regula asociate, deci in conditii de criza prin mijloace violente, todeauna cu mari pierderi. Pierderile estimate acuma, privind un razboi adevarat, ar fi enorme, extinctioniste. Deci " Ce este de facut?" cum intituleaza o brosura propagandistica revolutionara - Lenin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

luni, 30 mai 2016

Despre doctrine

Despre doctrine – 13 mai 2016

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv