Pe facebook: Sa uitam ideea de stat-natiune

luni, 18 aprilie 2016

Sa uitam ideea de stat-natiune

Sa uitam ideea de stat-natiune – 6 aprilie 2016

Smaranda Dobrescu

Zilele trecute auzeam pe cineva intr-un interviu exprimandu-si mirarea ca la TVR, televiziunea nationala, platita din banii tuturor romanilor, se evita total folosirea conceptului de natiune. Si ma intreb daca acest obicei nu este cumva un rezultat al impingerii spre o limita exagerata a completului political corectness.In aceasta perioada se poate remarca destul de des ca daca ai avut nesăbuința să-ți exprimi o temere legitimă legată de faptul că o comunitate cu cutume foarte diferite de ale tale, să zicem, poate ajunge, dacă devine suficient de agresiva să facă legea în lumea ta, e clar că ești rasist, șovin, xenofob etc. Ipocrizia este produsul direct și nefiltrat al spaimei de etichete și de prejudecăți. Și uite așa se instalează, în era libertății de expresie, o frumusețe de autocenzură. Când exact libertatea de expresie ar fi fost șansa de a o pune în cui cu ipocrizia.Poate oare sa ne gandim ca ideologia political corectness devine incet-incet o forma de fundamentalism?

Ma bucur ca stanga progresista europeana incearca un moment de scuturare si intoarcere spre realitate:
"In ce priveste miscarea lui Varoufakis nu neg faptul ca ar fi grozav sa rescrii in totalitate sistemul international intr-un mod radical si cred ca este ceea ce ar trebui sa avem ca obiectiv pe termen lung.Dar aceasta idee pe care o au unii din stanga europeana ca ai putea omite statul natiune si sa schimbi lucrurile direct la nivel regional sau chiar global, de exemplu fara sa te mai obosesti cu castigarea alegerilor locale acasa, - nu cred doar ca e gresit, dar cred ca este chiar periculos. Ar fi ultimul cui batut in sicriu. Deja am pierdut teren in favoarea extremei drepte peste tot in Europa. Cauzele acestui fapt pot fi numeroase dar se datoreaza in special faptului ca aceste miscari si partide sunt singurele doritoare sa foloseasca "cuvantul – n": adica sa vorbeasca despre natiune. Astfel , in afara de faptul ca noi de fapt dezvoltam un mesaj progresist, ei, bine, avem nevoie de un un nationalism progresist (suna cam rau) . De fapt avem nevoie obligatoriu sa gasim un cuvant mai potrivit ca sa ne dezvoltam agenda progresista. Care sa fie clara si sa o folosim in primul rand la nivel national. Altfel vom fi sortiti esecului. "

The Idea You Can Skip The Nation-State Is Dangerous

The European Left must create a progressive agenda at the national level before reforming on an intergovernmental one. If not, we are doomed.

SOCIALEUROPE.EU|BY THOMAS FAZI

Alexandru Botu Progresul nu se poate realiza decat in cadru national. Altfel este expansiune imperiala. Nu eu am spus-o, atat de multi au si demonstrat-o incat a devenit un bun cultural nenational.

Smaranda Dobrescu Intre nationalism si internationalism exista o intersectie a carei marime variaza de gradul de inchistare personal, pe care stanga radicala nu prea o accepta..

Alexandru Botu Solutiile echilibrate nu pot fi radicale, nici de stanga, nici de dreapta. Profesorul Mihai Ion Turcu facea o excelenta caracterizare a depasirii echilibrului social, numita dictatura, prin exces de guvernare (care nu are parinti politici, ci dezaxati-zic eu). Internationalismul ar trebui sa se intersecteze cu nationalismul doar in chestiunea solidaritatii planetare.

Mihai Ion Turcu Natiunile sunt o realitate indiferent cum le-am spune. Sunt chiar o mare realizare a istoriei europene moderne ca state nationale. Avem si ON

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

luni, 18 aprilie 2016

Sa uitam ideea de stat-natiune

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv