Se poate evita razboiul?

Se poate evita razboiul? – 16 martie 2015

Prospectiv A-z a distribuit postarea publicată de Gabi Cretu.

.
Ma bucur ca avem si asemenea voci. Macar sa nu se poata spune, 'N-am stiu, nu era voie, nu s-a putut, toti am tacut!'

Gabi Cretu

O idee...
Tensiunile din regiune cresc. Noul razboi rece, care deja s-a instalat deși nu o recunoaștem, dă semne că se poate transforma oricând în razboi; punct. Dialogul politic și aplicarea fragilelor acorduri existente sunt subminate prin gesturi și declarații belicoase. Unii decidenți par să fi uitat că pacea este mai bună decât orice război, chiar și decât un război victorios; alții au liniștea celui care a învățat bine lecția leului - voi duceți războiul, că noi câștigam pacea.
Cetățenii sunt îngrijorați; cei tineri, mai mult. Ei se întreabă și ne întreabă direct, dacă Parlamentul mai există și dacă-i aude. Alții întreabă dacă România se comportă ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeana și în NATO și care-i poziția ei.
Cetățenii știu un lucru simplu, lucru pe care strategii par să-l fi uitat. In orice alianță, dar cu precădere în cele realizate între inegali, atunci când se adoptă măsuri, unii au interese mari și riscuri mici iar alții viceversa - nu au niciun interes dar suportă toate riscurile. Din păcate, se aplică și la nivel statal regula binecunoscută și confirmată de istorie - războaiele și crizele sunt declanșate de cei bogați și plătite cu sângele și sudoarea celor săraci.
Cetățenii au dreptate. Dezbaterea, la orice nivel, cu privire la ceea ce se întâmplă și la ceea ce ar trebui să facem e total absentă. Parlamentul este doar informat că în țară vin trupe străine; decidenții se sperie dacă-i întrebi câte sunt și cât staționează; ce caută, pare de la sine înțeles - ne pregătim să ne batem… cu rușii.
Ca de obicei, avem orgolii dar nu avem interese; interese definite democratic, care să se reflecte în conținutul deciziilor adoptate; de aliați și de noi înșine. Cu privire la realitate, adoptăm politica struțului, adică ne prefacem că nu există.
Înalți reprezentanți ai statutului declară că noi suntem loiali parteneriatelor și organizatiilor din care facem parte. Loialitatea este o atitudine corectă, de apreciat, pe care o susțin în orice împrejurare. Dar cred ca e o confuzie la mijloc. Atat timp cât riscurile pe care cetățenii acestei țări trebuie să le înfrunte sunt enorme iar avantajele ce se întrevăd sunt zero, se cheamă doar că ne supunem, nu că suntem loiali. Suntem supuși. Atât.
Suntem în 2015. Se împlinesc 40 de ani de la semnarea Actului final de la Helsinki. In ciuda adaptărilor suferite, sau poate tocmai din cauza lor, el nu mai are greutatea pe care a avut-o; se vede în rolul ca și inexistent al OSCE. Situația geostrategică este alta, actorii sunt alții sau în altă situație.
Dacă Romania vrea să existe pe scena internațională astăzi, obiectivul politicii noastre externe și de securitate ar trebui să fie convocarea urgentă a unei alte, noi Conferințe pentru securitate și cooperare în Europa. Găsirea de aliați pentru a determina o asemenea decizie e posibilă, pentru că nu toate statele sunt în competiție pentru locul de întâi la declarații inadecvate și care-i irita pe toți, inclusiv pe parteneri. Voința poate fi alimentată de suportul popular. Avem curajul politic și competență diplomatică să o facem?! Aceasta e întrebarea!
(Declarație politică în plenul Senatului, 16 martie 2015)

  Prospectiv A-z .
via Gabi Cretu:
Problema este că toate aceste mișcări de trupe și armament sunt...legale. Legea din 2007 a fost gândită într-un cu totul alt context, dacă a fost gândită. Nu se cere acordul parlamentului pentru intrarea, staționarea și tranzitul trupelor străine aliate. Problema este că legea nu prevede nicio limită pentru numărul soldaților care pot staționa și nicio limită a duratei de staționare; un milion de soldați poate staționa până la sfârșitul lumii fără acordul parlamentului și în mod absolut legal. În plus, foarte multe cheltuieli și obligații sunt bazate pe reciprocitate; adică, noi plătim când vin aliații la noi și ei plătesc când ne ducem noi la ei. Pericolul vine însă din context. Nu putem declara că vrem soluții diplomatice și să ne comportăm ca niște curcani primăvara... >>

  Alexandru Botu Bine a facut Senatoarea Gabi Cretu! Toata consideratia!...

  Mihai Ion Turcu Situatia azi este mai tensionata si mai riscanta ca ieri. In asemenea momente sunt necesare decizii pragmatice imediate.

  Adrian Severin Declarația Gabrielei Crețu mi se pare a fi expresia unei conștiințe curate, a unei inteligențe vii și a unui angajament curajos. Pericolul stă în exploatarea unei asemenea luări de poziție pentru a împinge spre concluzii extreme pe care nu cred că autoarea declarației le-ar putea împărtăși; ori cel puțin nu rezultă din declarația respectivă.

1. Aderarea la NATO nu a fost o greșeală ci o decizie corectă. Cea mai bună posibilă la data la care decizia respectivă a fost luată. (Declanșarea procesului s-a produs odată cu scrisoare adresată în 1991 de premierul Petre Roman Secretarului General NATO, Manfred Werner, aproximativ concomitent cu ieșirea României din Pactul de la Varșovia și CAER ca urmare a (auto)desființării acestora.) În ordinea unipolară care spontan părea a se instala atunci, România avea de optat între neutralitate - ceea ce însemna singurătate, izolare, provincializare și obligația de a suporta costul unor decizii la luarea cărora nu ai participat - și intrarea în alianța occidentală organizată în jurul unicei supraputeri a momentului, SUA. Neutralitatea nu era o opțiune realistă.

2. Obiectivele intrării în NATO au fost strategice.

Pe de o parte, prin intrarea în NATO (la început chiar prin simpla recunoaștere a eligibilității României pentru calitatea de membru - obținută cert abia în 1997, la Madrid) România primea o garanție psiho-politică de securitate, onorabilitate și apartenență la familia euro-atlantică de natură a oferi încredere investitorilor străini. Capitalurile acestora erau vitale pentru a scoate din blocaj o economie clădită pe baze autarhice care - supracapitalizată dar lipsită de lichidități - nu mai putea funcționa în condițiile ordinii mondiale post-bipolare. De asemenea, "garanțiile" strategico-morale ale apartenenței la NATO au facilitat intrarea României pe piața financiară internațională și accesul ei la credite mai ieftine.

Pe de altă parte, România, chiar dacă în momentul luării deciziei de a intra în NATO era lipsită de amenințări aparente la adresa securității sale, avea nevoie totuși de garanții de securitate de tip hard pe termen lung.

În anii '90 Rusia nu amenința România dar nimic nu putea garanta că asta se va întâmpla la infinit. Cu atât mai mult cu cât era clar că Rusia nu poate fi mulțumită de statutul post-sovietic care îi fusese rezervat. Asta nu însemna că România voia să treacă în tabăra "dușmanilor" Rusiei ci urmărea să își reseteze relațiile cu Rusia de manieră rațională și pozitivă, având spatele acoperit.

Pe de altă parte, atâta timp cât Occidentul era evident dispus să aducă în NATO Grupul de la Viszegrad (din care la loc de frunte făcea parte Ungaria), România era obligată să meargă în aceeași direcție. Ea nu putea: i. să rămână o zonă gri la forntiera estică a NATO; ii. să fie linia întâi a frontului rus în cazul unui conflict cu puterile euro-atlantice; iii. să se găsească în afara alianțelor în care se găsea Ungaria.

În fine, în 1990 se născuseră deja planurile care vizau dezmembrarea României (așa cum avea să se întâmple cu Iugoslavia și Cehoslovacia, dar și cu URSS). Putea sau dorea oare Rusia să ne apere împotriva unei asemenea politici? Puteam noi să ne apărăm singuri? Nu! Soluția era să intrăm în unica alianță defensivă politico-militară disponibilă, în interiorul căreia ne puteam salva unitatea națională.

3. Cât privește parteneriatul cu SUA, acela este de două ori asimetric. Pe de o parte întrucât România este o putere locală sau cel mult regională (am în vedere regiunea Europei centrale și de sud-est) în timp ce SUA sunt o putere globală. Pe de altă parte pentru că distanța geografică între România și aliatul său american este cu mult mai mare decât cea dintre România și rivalul geo-strategic al SUA, respectiv Rusia. O Rusie în mod tradițional și logic interesată să aibă România în sfera sa de influență politică dar pe de altă parte, tot tradițional atrasă de un parteneriat strategic cu Germania; după cum America a fost tradițional interesată de păstrarea echilibrului strategic cu Rusia. În aceste condiții sensibilitatea geo-politică și vulnerabilitățile securitare românești în raporturile cu Rusia sunt net diferite în ceea ce privește România și SUA; deși interesele lor strategice sunt congruente. De aceea dacă interesele geo-politice românești și cele americane nu se armonizează în acțiunile tactice există riscul ca România să piardă.

Când am decis să intrăm în NATO - tot așa cum s-a întâmplat și cu decizia privind intrarea în UE sau cu aceea de a crea un parteneriat strategic cu SUA - am avut în vedere ca baza juridică să corijeze asimetriile de putere și de sensibilitate geo-strategică, astfel încât redefinirea intereselor românești în contextul intereselor generale ale alianței să nu fie egală cu renunțarea la aspirațiile naționale ale românilor ci dimpotrivă, să le salvgardeze în alte condiții și cu alte mijloace. Eram hotărâți să fim loiali aliaților noștri. Aceasta nu însemna că vom trece peste anumite "linii roșii", respectiv acele linii care separă statutul de partener de cel de vasal. Nu numai că ne fixaserăm asemenea linii dar eram convinși că avem abilitățile necesare spre a concilia obligația de loialitate față de aliați cu cea de loialitate față de interesul național.

4. Motivele pentru care cei veniți la putere în România după cei care au proiectat și condus procesul de intrare în NATO și UE, au acceptat traversarea amintitelor "linii roșii" sunt multe și ele necesită o analiză separată. Fapt este că acele linii au fost traversate. De aceea astăzi riscăm ca datoria loialității să ne facă a duce la îndeplinire decizii luate practic fără noi dar care ne implică pe noi, nu neapărat împotriva intereselor noastre dar impunându-ne costuri și riscuri peste puterile noastre.

În plus, o generație de lideri politici dar și de lideri de opinie fie miopi fie spălați pe creier fie oportuniști fie iresponsabili a ajuns să creadă că România își poate satisface interesele în raporturile cu Rusia purtând un război câștigător cu aceasta ca aliat al Occidentului euro-atlantic. Indiferent dacă în fruntea acestei armade occidentale s-ar afla SUA sau Germania (mai puțin probabil) și indiferent dacă victoria tactică va aparține acesteia (ceea ce este aproape sigur), în termeni reali România va pierde. Mai exact termenii păcii îi vor fi defavorabili. Nu neapărat sub aspect teritorial ci sub aspectul securității, stabilității, competitivității și viabilității naționale, într-un context regional pus sub "presiunea efectelor secundare ale slăbiciunii rusești" sau prins în "cămașa de forță a antantei ruso-americane" (sau a celei germano-ruse).

5. Soluția nu este, însă, ieșirea din alianță sau adoptarea unui comportament care să îi slăbească eficiența în confruntarea actuală - regretabilă dar de acum declanșată - cu Rusia. Deocamdată loialitatea noastră - atât față de NATO cât și față de SUA - trebuie să fie fără fisură. Ceea ce nu înseamnă să încurajăm nebuniile nimănui.

Pe acest fond, diplomația românească trebuie să îi convingă pe aliații occidentali să sprijine reabilitarea puterii politice și economice a României, renunțând la limitarea independenței și suveranității ei și întărindu-i capacitatea de rezistență. Bucureștiul trebuie să demonstreze că numai o Românie suverană și puternică poate satisface interesele occidentale în regiunea est europeană și cea a Mării Negre. Confruntarea Occientului cu Rusia, pe care România nu a știut cum să facă spre a fi evitată, nu trebuie să fie motiv pentru despărțirea de Occident (care pe termen scurt va fi victorios) ci oportunitate pentru refacerea unui raport partnerial cu Occidentul și asigurarea influenței românești în relațiile cu Occidentul.

În al doilea rând și fără nici o contradicție cu cele arătate anterior, România trebuie să furnizeze Occidentului informații, analize și sugestii în legătură cu modul în care conflictul cu Rusia ar putea fi stins în interesul tuturor. În mod complementar ar putea sonda spațiul rusesc și națiunile din vecinătatea imediată a acestuia spre a vedea care sunt formulele realiste ale unei ordini post-conflict juste, fezabile și durabile.

6. Prevăzând evoluția lucururilor, în 2009, în calitate de vicepreședinte al Grupului Socialist din PE pentru politica externă, de apărare și de securitate, am propus o nouă Conferință pentru Securitate și Cooperare în Europa care să actulalizeze Actul Final de la Helsinki în condițiile lumii post-bipolare. De asemenea am inițiat un for parlamentar de discuții în format trilateral - UE, Rusia, SUA - care să exploreze posibilitățile de a defini o nouă arhitectură de securitate în emisfera nordică. Primele două întâlniri în cadrul acelui format au și avut loc în 2010 la Washington și Moscova. Urma o a treia întâlnire la Bruxelles. Obligat să părăsesc funcția respectivă (nu pentru că aș fi comis vreo ilegalitate ci pentru că din punct de vedere politic devenisem indezirabil) am lăsat "moștenire" aceste inițiative. Ele au fost total abandonate.

Anterior formulasem propuneri asemănătoare în calitate de Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE sau de președinte al Sub-comisei pentru afaceri externe a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Iată de ce nu pot decât să salut propunerea analogă a Gabrielei Crețu. Totul este să nu se înțeleagă că ea ar fi o alternativă la actualele acțiuni ale NATO. Cu atât mai mult cu cât aceste manevre militare din România, țările baltice și Marea Neagră (în mod absolut legitim și legal supravegheate de Rusia) nu se vor o provocare la adresa Rusiei (iar Rusia știe asta) ci o descurajare, pe linia deciziilor luate la Summitul alianței din Țara Galilor, a unei eventuale agresiuni rusești nu împotriva Ucrainei ci a statelor membre NATO.

Si vis pacem, para bellum! (Dacă vrei pacea, pregătește-te de război!) România trebuie să dea o asemenea semnificație actualelor exerciții militare NATO și să facă din ele punctul de plecare și argumentul pentru o nouă CSCE iar nu preambulul unui al doilea război al Crimeii.

  Smaranda Dobrescu Multumesc, Adrian! Intradevar era un echivoc pe care l-ai inlaturat.

  G.C  Nu, nu te teme Adrian Severin! Am explicat în comentarii, că declarația politică trebuie să fie de trei minute. Am aceeași idee pe care o împărtășești, după câte știu. Apartenența la o alianță e importantă pentru că îți dă greutate pentru a negocia o pace mai lungă, nu pentru a declanșa un război mai nimicitor. Spre deosebire de tine însă, eu sunt pacifistă. Femeile au o relație mai bună cu viața decât cu moartea. Așa încât, nu cred în eficiența războiului; de nici un fel! Istoria contemporană îmi confirmă poziția. Altfel, Afganistanul sau Irakul, Siria sau Libia ar fi Raiul pe pământ. Și nu am știut sau am uitat, dacă am știut vreodată, de propunere. Mă bucur că gândim la fel!

  P.A-z .
Dela distanta la care ma aflu observ de multa vreme ca romani de vaza, aproape niciodata in cadrul forurilor de reprezentare democratica, discuta despre situatia din Ucraina in sensul intaririi pozitiilor lor politice mai degraba decat cu seriozitatea necesara.

Da, nu sunt nici eu de parere ca schimbi aliantele de pe o zi pe alta, dar trebuie inca sa discuti ce se intampla, in forumuri democratice SI SA IEI MASURILE NECESARE. Vad ca oamenii sunt de acord, bifeaza sarcini, dar nivelul de pregatire in cazul escaladarii pe masura declaratiilor este foarte precar.

In sensul deschiderii conversatiei catre un palier si mai productiv intelectual, se poate discuta si mecanica deciziilor in aliante si respectarea literei/spiritului tratatelor in existenta. Pentru asta, ma tem, nu sunt suficient de echipat. Experienta istorica pare sa indice ca la o tzara in situatia Romaniei, un asemenea exercitiu apare ca un lux.

  Mihai Ion Turcu Prospectiv AZ@Discutiile fara resurse pentru actiune sunt deplasate. Masurile necesare doar pentru a repara ce s-a distrus cer timp si bani, reparate fiind nu aduc Romaniei o conditie semnificativa.O buna politica externa cere o buna politica interna si o capacitate economica care sa sustina o capacitate defensiva disuazuiva. Toate conditiile enumerate ( de ABC) lipsesc. Putem conta pe tratatele internationale ( care nu se mai respecta) , tratatele fara garantia mutuala a celor care le-au semnat sunt hartie, si pe intrsul cuiva puternic care sa coincida partial cu interesul nostru punctual (o vreme). Reconstructia Romaniei ca stat national , membri UE fiind, UE care nu este in clar privind felul in care poate fi dezvoltata UE ca idee geopolitica, in conditiile unor dependente pe care le-am acceptat, sperand mai multa securitate si mai buna dezvoltare, care nu se arata, fac imposibil un proiect national.Tpate laolalta insemneaza pierdere de suveranitate insotita de declin demografic.Cam aceasta este "starea natiunii".Nu ducem lipsa de "destepti" pe care nu-i asculta cineva, in schimb avem o neo"elita politica' de adunatura in a carei urechi "adoarme vorva desteapta".

  P.A-z .
"Discutiile fara resurse pentru actiune sunt deplasate." Aici chiar ca nu va inteleg, domnule Turcu. Daca n-ai resursele, a incepe o actiune este echivalent cu esecul aproape sigur--minunea/norocul te mai scapa.

Dupa evenimentele din timpul Olimpiadei dela Soci am spus aici ca Romania trebuia sa-si inceapa pregatirile, indiferent de rezultate.

Scrieti "Nu ducem lipsa de "destepti" pe care nu-i asculta cineva," si va asigurati folosind ghilimele. Nu stiu care sunt lipsurile in afara unui dialog pe masura provocarilor, la prea multe nivele esentiale. Oamenii trebuie sa discute mai mult despre ce conteaza, iar cei care se stiu/cred destepti au o obligatie civica in plus s-o faca. Numai asa se da o sansa gloatei sa devina cetateni mai informati. Doar daca nu cumva elita Romaniei considera ca n-are nicio sansa sa incetateneasca gloata, aspect definitoriu ESTULUI.

  M.I.T   Prospectiv Az@ Se discuta in partide, se discuta interesant in programe TV, se discuta informal in parlament si stereotip partizan in camere si plen, discutii apar in presa scrisa si iata pe facebook, intre cetateni, foarte liber. recurent sunt demonstratii, unele eficiente. Exista diferente intre discutiile orasenilor si discutiile din rural, discutii care nu apar in medii. Discutiile importante ar trebui sa fie in parlament. Acolo sunt cele mai lenoase si optuze. Parlamentul este teoretic reprezentativ dar constatam ca nu reprezinta nici prostii nici desteptii. Ungurii discuta vehement si demonstreaza de cateva ori pe an pentru diverese formule de autonomie si uniuni ungarice transfrontaliere. Avem un specific, privind relatiile externe discutiile, inclusiv cele private, sunt temperate sau conforme pentru a nu provoca, genera confuzii. speculatii, sau da semne de dezunire, ideea real politica fiind ca Romania insemneaza cat insemneaza fiind stat unitar sau deloc.

  P.A-z .
" Se discuta in partide, se discuta interesant in programe TV, se discuta informal in parlament si stereotip partizan in camere si plen, discutii apar in presa scrisa si iata pe facebook, intre cetateni, foarte liber. recurent sunt demonstratii, unele eficiente. [...] Discutiile importante ar trebui sa fie in parlament. Acolo sunt cele mai lenoase si optuze."

Da, domnule Turcu, accesand ziare si posturi TV de unde ma aflu, vorbind cu oameni de la fatza locului, observ ca se discuta sub nivelul de pana la 1990, mai ales considerand LIBERTATEA de expresie pentru care s-a platit atat de mult si mai ales dpdv al substantei discutiilor. Daca n-ar fi timpurile asa nenorocite,aproape ca as crede ca romanii au dreptate, sa flecareasca luati de val despre toate cele in loc sa mearga in amonte cu gandul catre sursele problemelor...

Elita din Romania ar trebui sa puna intre ea/interesele ei si natura/societate institutii. Una din aceste institutii este Parlamentul unei tzari. Sarcina elitei este sa indrepte Parlamentul, nu sa ridice din umeri resemnata gandind doar cum sa se scoata dintr-o gloata care nu-i merita.

Revenind totusi la postarea initiala, am gasit salutar gestul unei senatoare din Parlamentul Romaniei , Gabi Cretu, de a pune niste chestiuni in discutie. N-am vazut luarea de pozitie a dansei preluata in mass media, dupa cum nu sunt la curent cu existenta altor pozitii pe acest subiect la nivelul Parlamentului.

Unii sau altii pot sa (nu) fie de acord, nu asta e problema, ci tacerea. in prima instanta. Adevarul in liberal deocratie este compozit si rezulta din intersectia/medierea punctelor de vedere diferite. In Romania se inabusa in fasa procesul acesta cu binecunoscutele etichetari, de explicatie... pavloviana.

M.I.T  Imediat dupa caderea regimului Administratia SUA, Clinton,Grupul a finantat un schimb "academic" trimitand un grup de universitari in Romania si invitand un grup de universitari in SUA. Grupul american era condus de o consiliera a administratiei.Toti universitarii americani faceau un raport catre administratie privind impresiile si constatarile lor. Facand parte din grup, constat ca nici macar propria universitate n-a fost interesata de impresiile mele. In SUA fiind, am fost solicitat de un club inchis, sa prezint un punct de vedere despre schimbarea de regim din Romania. La discutii cineva a intrebat daca avem presa libera. Raspunsul a fost ca avem, si aveam, era o explozie jurnalistica. Daca aveti, democratia este in siguranta. Nu l-am informat ca ficare poate spune ce-i trece prin cap pentru ca oricum nu influenteaza puterea prin ce spune. In timp presa a regresat, televiziunile au devenit mai importante sub raportul penetratiei, dar sunt televiziuni private finantate pentru a sprijini pe cineva sau ceva sqau pe altcineva si ceva. Televiziunea nationala, cu acoperire nationala si finantare de la buget, pentru care toti platrim o taxa, este palida.De toate pentru toti si mai nimica. Fiecare televiziunea are "desteptii sai" consacrati, uni si aceeasi, si-i mai imprumuta una alteia. Activitatea de editare de carte este grefata de costuri. Cartile au devenit pentru noi scumpe, editurile sunt intreprinderi economice, publica ce estimeaza ca avand vanzare rapida si completa. Bibliotecile publice de stat dispun de fonduri reduse. Se editeaza carti bune. Exista un inceput de aces la carti in varianta electronica. Persoanele cu preocupari si performanta intelectuala sunt de regula oameni cu venituri la limita necesarului pentru existenta. Productia lor sau serviciile pe care le produc sunt slab remunerate. Calatoritul la congrese si conferinte, intruniri de tot felul, in care se pun in circulatie idei si dezbat probleme, le sunt greu sau inaccesibile.