Pe facebook: Neoliberalii si narativele culturale

joi, 21 iunie 2018

Neoliberalii si narativele culturale

Neoliberalii si narativele culturale – 9 mai 2018

Buciu Petre shared a link.

Interesant. De cand am observat ca pana si narativele "culturale" sunt folosite de neoliberali in interese politice, de ce n-ar fi si asta la fel ? Deja gasim o groaza de talibani care cred ca universitatile occidentale sunt fabrici de "indoctrinare leftista". Putem vedea utilitatea acestei retorici in sprijinul educatiei private. Desigur, in realitate "educatia privata" e cea mai draconica cu libertatile de exprimare, PC si politia gandirii, dar nu trebuie sa lasam cateva detalii sa strice o poveste frumoasa.

WASHINGTONPOST.COM

Analysis | The 'campus free speech crisis' is a myth. Here are the facts.

Today's students aren't looking for emotionally "safe spaces."

Prospectiv A-z .
Fabrici de "indoctrinare leftista" cand vine vorba de stangisme de laborator. Adica fumigenele care disimuleaza adevarata natura a sistemului.

Buciu Petre Alea da, dar de multe ori "leftism" pentru astia inseamna inclusiv lucruri mai serioase. Nu stiu cum e treaba in SUA, universitatile private nu isi fac cat de cat independent curricula ? Adica le impune vreo legislatie guvernamentala sa predea "teorie critica" ?

Prospectiv A-z .
Foarte buna intrebarea! Insa apare genul de coordonare ce se observa in sala de spectacol cand se aplauda la unison. Masura e data de diferitele burse/culoare de promovare care-s in marea majoritate la cheremul establishmentului.

Sunt si cazuri foarte rare cand libertatea este luata in serios de vreun profesor cu constiinta, insa... efectul astora e mai degraba pentru a se ilustra *libertatea*.

Preda Mihailescu Ce mucosi -- "free speech" nu se testeaza pe intrebari de genul "poti sa vorbesti despre limitarea dreptului veselilor la adoptie", sau despre "corelatii intre forme excesive ale Islamului si terorism", si alte teme absolut normale.

Buciu Petre Da, sunt problematice, dar autorul recunoaste slabiciunea intrebarilor. Oricum, nici eu nu cred ca e atat de grava treaba. Mai degraba mi se pare ca mass-media neoliberala cauta cu lumanarea conflictele astea. Si cand nu le gaseste, le creeaza prin provocatorii lor. Nu spun ca nu ar fi exagerari si sensibilitati nevrotice pe-acolo, dar pare ca au existat si inainte.

Buciu Petre https://www.washingtonpost.com/.../theres-a-well.../...Manage

WASHINGTONPOST.COM

Analysis | There's a well-funded campus industry behind the…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 21 iunie 2018

Neoliberalii si narativele culturale

Buciu Petre shared a link.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv