Ce se mai aude cu redeventele? – 9 mai 2018
PA-z shared a post.
Si, in timp ce USR combate homeopatia si sabotează familia, iată ce se întâmpla in Parlament:
"Conform lui Andre de Hillerin, care scrie pe Facebook, companiile care vor exploata gazele din Marea Neagră ar urma să beneficieze de redevențele existente în momentul în care legea va fi adoptată. Cel care ar fi inițiat acest proiect de lege este fostul premier PSD Mihai Tudose. „Tudose a trimis în Parlament o lege pentru stabilirea condițiilor în care se vor exploata gazele din platforma Mării Negre. În lege este prevăzut că redevențele plătit de companiile care vor face exploatarea să fie cele din momentul aprobării legii. Iar adoptarea legii întârzie. Tot Tudose a blocat publicarea unui ordin al ANRM prin care se majorau redevențele pentru gazele naturale, neactualizate din 2008. A blocat ordinul și l-a dat afară pe cel care l-a conceput și emis. Astfel, dacă legea exploatării gazelor din Marea Neagră ar fi votată azi, companiile (în principal americane) ar plăti redevențele neactualziate, alea din 2008, care sunt la cel puțin jumătate din valoarea la care ar trebui să fie azi. O publicație românească, online, G4mediapunct ro, aparținând domnilor Tăpălagă și Pantazi, explodează azi cu două articole în care atacă neadoptarea legii și prezintă in extenso opinia vituperantă a Black Sea Oil & Gas, o companie americană deținută de fondul de investiții Carlyle. Nici măcar nu o face inteligent. Adică între publicarea textului în care este înfierat parlamentul că nu se grăbește cu adoptarea legii care avantajează companiile americane și publicarea reacției nervoase a CEO-ului Black Sea Oil & Gas trec doar 32 de minute. Nu, nu e o campanie de presiune în interesul unor copanii americane, nu este un jeg menit îi impresioneze pe politicienii români și să facă în așa fel încât companii precum Black Sea Oil & GAs, Exxon, Lukoil, PanAtlantic Petroleum sau OMV să plătească redevențe la cel mult jumătate din valoarea reală. Nu este așa ceva, este jurnalism profesionist, deontologie pură, interesul superior al contribuabilului român", scrie Patrick Andre de Hillerin."
Preluat de pe EVZ. Link la comments
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu