Pe facebook: Zero euro

duminică, 4 septembrie 2016

Zero euro

Zero euro – 29 iulie 2016

Smaranda Dobrescu shared Lia Olguta Vasilescu's post.

Dupa ce proaspata speranta, D-l Ghinea, ministru al fondurilor europene a jignit toti parlamentarii din comisia condusa de D-na Birchal sustinand ca nu au habar ca s-au tras 100 milioane fonduri europene anul acesta, ieri guvernul Ciolos a anuntat ca s-au atras zero euro pana acum. Liberalii il vad bun pe listele lor pe D-l Ghinea.. :-(

Lia Olguta Vasilescu

July 27 ·

Stiri pe surse

Dupa ce ca nu mai avem voie sa absorbim fonduri europene, pentru ca Guvernul Cioloș a făcut tot ce ii sta în putință sa blocheze ghidurile de finantare, acum dam înapoi și 30 de milioane de euro destinați combaterii șomajului în rândul tinerilor. Mi se pare inadmisibil ce fac acești tehnocrați vânduți intereselor din afara României!

PSD, avertisment dur pentru Dacian Cioloş: Ce i se reprozează premierului

PSD îi solicită premierului Dacian Cioloş să întreprindă demersuri urgente pentru

STIRIPESURSE.RO

Top of Form

Mihai Ion Turcu Guvernarile noastre sunt experte in a pierde banii europeni alocati Romaniei. Exista doua teorii privind aceasta performanta : 1 Ca banii sunt alocati in conditii stiute ca fiind de neindeplinit in asa fel incit sa se cheme ca i-am avut la dispozitie dar n-am fost in stare sa-i accesam si 2. Guvernele nu acceseaza aceste fonduri pentru ca din ele "nu se poate fura".Cred ca ambele sunt modalitati folclorice de a gasi raspuns la ceva ce nu avem raspuns.

Smaranda Dobrescu As merge pe prima varianta. Guvernele gasesc alte mijloace de a se descurca, desi in ultimul an rezultatul notabil al activitatii DNA a avut doua fete: a diminuat smecheriile financiare dar a si blocat incheierea de contractre si licitatii, caci cu ajutorul delatiunilor, tot acolo se ajunge..

Mihai Ion Turcu "Traiasca Romania ca sa nu moara" (Parafraza la "Sa fie bine ca sa nu fie rau".....

Doina Nicolescu Si totusi exista persoane care ii ridica osanale premierului! Si nu sunt putine! Chiar si guvernul Boc a reusit sa ia putine fonduri europene. Cred tot mai mult ca acest guvern nu vrea aceste fonduri.

Dinica Roman "Guvernul din care am făcut parte nu ar fi permis astfel de ... "performanțe"!
Cică era unul pe timpuri ... Eugen Teodorovici se numea! 40% absorbție (rata totală ajungând la peste 53% în martie 2015); 7,1 miliarde de euro intrate în țară; 7,4 miliarde de euro trimise la Comisia Europeană pentru decontare, niciun euro pierdut și, poate cel mai important lucru, România a fost pe primul loc în UE la rambursare de fonduri de la Bruxelles! Toate astea și multe altele în doar doi ani de mandat! Păcat că au stricat alții înainte și după el toate lucrurile bune... Vorba cuiva ... "Mesterul Manole ..."
PS: Știți care e totuși șansa noastră? Că acest personaj și alți colegi de-ai lui cu realizări remarcabile sunt contemporani cu noi ..."

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1272581726115794&id=519093894797918

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

duminică, 4 septembrie 2016

Zero euro

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv