Pe facebook: Stanga postmoderna si succesul neoliberalismului

marți, 17 mai 2016

Stanga postmoderna si succesul neoliberalismului

Stanga postmoderna si succesul neoliberalismului – 3 mai 2016

Smaranda Dobrescu

"Under neoliberalism, the destruction of social welfare programs and other sources of stability for working class people have been replaced by services granted by NGOs, funded by foundations and governmental grants as well as directly from corporations. This organizational form has extended beyond the service sector and into the Left itself, where protest movement organizations can build up an infrastructure of full-time staff members through many of these same grants. The problem for NGOs, then, is to challenge the status quo without challenging the elite sources which fund the operation. This has proven to be an impossible problem to solve, and instead NGOs have served to reproduce neoliberalism rather than challenge it."

The postmodern left and the success of neoliberalism

The international Left promotes its own image rather than engaging in the bitter reality of resistance against neoliberalism. It does not need to believe in postmodernism because it is postmodernism.

LIBCOM.ORG

Smaranda Dobrescu Bag de seama ca ministrul Cristian Ghinea cunostea faza cu inlocuirea programelor de protectie sociala cu cele livrate de unele NGO-uri. Citit baiat! Pacat ca desi se cunoaste in Europa esecul acestei inlocuiri, guvernul tehnocrat al nostru, insista...

Mihai Ion Turcu Un guvern tehnocrat este un simplu instrument de gestiune , intrebarea este a cui instrument ? Alta intrebare dupa ce se raspunde la prima, estece rol are parlamentul daca nu parlamentul sustine guvernul ?Daca nu exista raspuns de dat la ambele intrebari urmeaza intrebarea privind rostul votului popular?

Smaranda Dobrescu Frumoasa invocare a triplei negatii. Nu pot sa fac altceva decat sa ridic din umeri

Prospectiv A-z .
Un text important care se cere aplicat/translatat la conditiile romanesti. Prea des ne-am intrebat aici ce se intampla cu Stanga, in general, sau cu diversi oameni nominal de Stanga, in particular...

Un asemenea instrument ar ajuta imediat in plasarea partidelor/candidatilor, dincolo de retorica electorala. De exemplu, s-ar putea face lumina in jurul unui Mircea Geoana si partidului sau. Sau in jurul platformei Critic Atac...

Smaranda Dobrescu Deocamdata merita a fi mentionate doua idei:
"The Postmodern Left avoids building actual power among the poor and the oppressed, instead focusing on self-promotional spectacles which feel like struggle and power but are entirely empty."

"The Left exists in the general milieu of NGO activism created by such organizations. That is, not all radicals have to succumb to the NGO form, they merely need to adapt to the activism led by NGOs, which is the appearance of militancy, in order to build up a base of support and win reforms, without the substance of militancy, in order to avoid embarrassing important funding sources and allies. In short, the image of something that seems fundamentally revolutionary–Rosa Luxemburg, and the urban rebellions against police terror–can be used by people whose aims are totally compatible with neoliberalism."

Concluziile articolului nu sunt chiar cele acceptate de miscarea progresista de stanga si par a fi expuse indoielilor, cum de altfel au fost prin anii `70 si ideile lui Baudrillard si Foucault cand se dadeau marxisti si vorbeau despre post modernism.Conform articolului rezulta ca stanga nu mai dispune de o baza de mase ci imprumuta personal asociat NGO-urilor (si finantarilor acestora). Ceva obiectiv ar putea exista in insasi lipsa aglomerarilor de lucratori ce impartasesc idei comune fata de munca. Slabiciunea sindicatelor ar fi o confirmare. A apela insa la stilul de viata strict neoliberal al NGO-urilor dovedeste un pragmatism care nu a existat si nici nu poate caracteriza o politica de stanga
Cu alte cuvinte, vorbim despre o politica de stanga falsa, chiar daca acceptam evolutia si adaptarea ideilor proprii stangii.
Si apoi, daca ne uitam la noi, in jur, cate organizatii cu mesaj radical de stanga nu au finantare din partea neoconservatorilor americani?. Cate miscari convingatoare si suparate de stanga nu au inspiratii mult mai estice?Toate folosind fundatii si NGO-uri.
Ma feresc sa consider stanga o ideologie a trecutului, nascuta din cerintele clasei muncitoare. Ma feresc din simplul motiv ca precariatul, saracia, somajul, austeritatea, cei 99% trebuie sa-si gaseasca o reprezentare autentica, nicidecum trucata.

Mihai Ion Turcu O guvernare de dreapta care genereaza bogatie si prouce saracie in plus uzeaza rapid si decarteaza pe cei pe care-i foloseste, sta pe o bomba sociala cu fitilul aprins. Partidele de stanga interesate prin definitie de echitabila redistribuire a bogatiei create, chiar daca nu guverneaza modereaza ecesele dreptei, desigur si dimensiunea bogatiei generate si viteza generarii ei. Cert problemele sociale trebuie sa fie bine si puternic reprezentate politic prin partide de stanga.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

marți, 17 mai 2016

Stanga postmoderna si succesul neoliberalismului

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv