Draghi Puterity shared Dan Diaconu's post.
Dan Diaconu
Chiar
dacă nu aţi simţit nimic, de ieri lumea a devenit multipolară. Aşa-i că
pare ciudat că o asemenea mişcare epocală s-a petrecut peste noapte,
fără tunete şi fulgere, fără ştiri cu
flash-uri, fără „breaking news”-uri? E ca şi cum te-ai trezi într-o
dimineaţă şi ai constata că lumina soarelui nu mai are culoarea pe
care-o cunoşteai, ci bate puţin spre o altă nuanţă. De fapt, asta se
întâmplă acum.
Cu toate că
ştirile n-au pedalat, lucrurile se întâmplă. Şi se întâmplă treptat,
conform unui plan, transparent pus în aplicare şi cunoscut dinainte de
către toată lumea. Acesta este modul de acţiune al noului lider. Spre
deosebire de stilul bombastic american, care trebuie să fie strident, să
sară în ochi, să atragă atenţia, modul de acţiune al Chinei - căci
despre ea este vorba - este unul al paşilor mărunţi, perfect previzibili
şi unanim recunoscuţi.
Când a anunţat că yuanul trebuie să aibă o cotă importantă în coşul XDR(Drepturile Speciale de Tragere ale FMI), Beijing-ul a argumentat totul în conformitate cu practicile FMI. Acţiunea aproape a prins SUA cu fundul gol deoarece cota documentată de către chinezi ameninţa iremediabil controlul american asupra FMI. Chiar dacă au obţinut un procent inferior ţintei propuse, cuvântul chinezilor este destul de apăsat în acel for.
Următorul pas a fost cel al fondării unei bănci internaţionale. S-a încercat cu Banca BRICS, dar, din păcate, lucrurile nu au funcţionat aşa cum ar fi trebuit, în special din cauza „fragilizării” sau influenţării membrilor importanţi de către SUA(vezi loviturile de stat din Brazilia şi Argentina sau operaţiunile de deturnare operate cu mâna Indiei sau Africii de Sud). Chiar dacă a fost fondată, instituţia este departe de rolul pe care ar fi trebuit să-l joace. Cu aceste date din teren, chinezii nu s-au lăsat intimidaţi, ci au pornit de la zero cu o bancă regională: Asian Infrastructure Investment Bank (AIIB). Iniţial se credea că noua bancă va avea soarta celei a BRICS. Însă gheaţa a fost spartă de Anglia care a anunţat că acceptă să devină membru fondator. Mişcarea operată de către Perversul Albion a fost instantaneu mimată de către marile puteri europene, iar eşecul preconizat s-a transformat în succes. Doar SUA şi câţiva ţuţeri - printre care şi colonia România, desigur! - nu s-au numărat printre fondatori ai noii bănci.
Poate vă întrebaţi ce-i cu această bancă şi de ce este ea un succes? Conform definiţiei conţinute în denumire este o bancă menită a suporta infrastructura ţărilor asiatice. Exact asta face, numai că ea este un braţ financiar al Chinei pentru dezvoltarea noului Drum al Mătăsii, un proiect politico-economic extrem de complex prin care China urmăreşte să-şi securitizeze transporturile de mărfuri către Europa. Noul Drum al Mătăsii caută imposibilul, anume să împace teritorii aflate în conflict. Am scris cu ceva vreme în urmă despre pactul afgano-pakistanez care se coace. De asemenea, se lucrează puternic la o stabilizare a relaţiilor pakistanezo-iraniene. Cu o populaţie majoritar sunită, dar şi cu a doua populaţie şiită a lumii după Iran, Pakistanul reprezintă un mix de-a dreptul exploziv. SUA prin intermediul Arabiei Saudite încearcă să atragă Pakistanul într-un război religios surd, în special prin finanţarea grupului terorist sunit Jaish al-Adl, responsabil, între altele, cu atacuri la frontiera iraniană. Adevărata luptă care se dă acum în Pakistan este între forţele care doresc pacificarea ţării şi o împăcare istorică cu vecinii şi cele vândute complexului militaro-industrial american care-şi doresc menţinerea ţării în conflicte surde şi permanente cu vecinii. În toată această ecuaţie, China încearcă să atragă ţara într-un mecanism economic profund, în urma căruia Pakistanul ar urma să stea pe propriile-i picioare. Tributul cerut: pacea cu vecinii. Lupta încă se dă, însă, odată cu victoria, Drumul Mătăsii e ca şi făcut.
Ultima redută atacată de către Beijing - şi, de altfel, cea care m-a făcut să scriu articolul de faţă - este cea a tranzacţionării petrolului. Având în vedere că China este la ora actuală cel mai mare importator de petrol al lumii(9.5 m. barili pe petrol pe zi vs 7.33m. barili pe zi SUA), menţinerea unei subjugări monetare a petrolului era inacceptabilă. Aşa a apărut necesitatea tranzacţionării petrolului în yuani. Americano-centriştii au considerat aşa ceva inacceptabil şi au pariat pe imposibilitatea unei asemenea acţiuni. Cu aceiaşi paşi mărunţi, chinezii au pus la care un mecanism imbatabil: tranzacţionarea contractelor futures pe petrol în yuani, garantate cu aur. O mişcare cu două trimiteri. Pe de o parte a fost menită a garanta suplimentar contractele - lucru care nu se întâmplă nicăieri în urmă. Din punct de vedere politic, mişcarea a fost mai mult decât transparentă: o ameninţare pe faţă adresată americanilor ale căror rezerve de aur sunt mai mult decât discutabile. O amplificare a retoricii aurului ar putea lăsa SUA cu fundu-n baltă dată fiind dificultatea cu care returnează aurul cerut de ţările care vor să-şi repatrieze rezervele.
INE Crude Oil Futures a început tranzacţionarea în ciuda pariului unora că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Ce înseamnă aceasta? În primul rând, pentru marii consumatori chinezi înseamnă mai multă predictibilitate: ei vor putea să-şi blocheze preţul contractelor viitoare de achiziţii în yuani, transformând petrolul într-o marfă eminamente chinezească. E interesant ce se întâmplă şi de partea cealaltă a „furtunului”, anume în Arabia Saudită. Prinsă ca într-un cleşte între SUA şi China, Arabia Saudită face un joc deosebit de periculos. Pe de o parte continuă să-şi plătească destoinică tributul hegemonului, suplimentându-l cu achiziţii inutile de arme, dar, pe de altă parte, cedează presiunii crescânde ale celui mai mare client al său, China. Astfel, Arabia Saudită a semnat un contract bilateral monetar cu China care presupune plata mărfurilor celeilalte părţi în moneda proprie: chinezii pot cumpăra din Arabia Saudită utilizând yuanul, în timp ce saudiţii pot cumpăra din China cu riali. La un curs stabilit de Banca Chinei!
Ceea ce este interesant e că investiţia în noul instrument futures e destul de limitată pentru investitorii externi, chinezii căutând prin aceasta să reducă pe cât posibil caracterul speculativ al acestuia. De altfel, tot pentru reducerea caracterului speculativ au fost crescute şi taxele de stocare a petrolului. Motivul e unul simplu: China e interesată de dezvoltarea ecponomiei reale şi nu de influenţarea acesteia de speculaţiile unor insideri. Cu alte cuvinte, dacă vrei să faci speculaţii, e bine să le faci pe dolari, futures-ul chinezesc fiind construit pentru business real. Este, dacă vreţi, şi o protecţie în faţa marelui capital speculativ care, prin intermediul unor bidoane, ar putea deturna misiunea instrumentului chinezesc.
Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă recomand, aşa cum am făcut-o de nenumărate ori până acum, să vă uitaţi cu atenţie la China. Acolo e un pol puternic în formare, pol care însă caută să dea o altă faţă globalismului. Nu spun că e mai bună sau mai rea, dar este o altă faţă a aceluiaşi concept. Despre toate acestea vom mai avea timp să discutăm într-un alt articol.
Când a anunţat că yuanul trebuie să aibă o cotă importantă în coşul XDR(Drepturile Speciale de Tragere ale FMI), Beijing-ul a argumentat totul în conformitate cu practicile FMI. Acţiunea aproape a prins SUA cu fundul gol deoarece cota documentată de către chinezi ameninţa iremediabil controlul american asupra FMI. Chiar dacă au obţinut un procent inferior ţintei propuse, cuvântul chinezilor este destul de apăsat în acel for.
Următorul pas a fost cel al fondării unei bănci internaţionale. S-a încercat cu Banca BRICS, dar, din păcate, lucrurile nu au funcţionat aşa cum ar fi trebuit, în special din cauza „fragilizării” sau influenţării membrilor importanţi de către SUA(vezi loviturile de stat din Brazilia şi Argentina sau operaţiunile de deturnare operate cu mâna Indiei sau Africii de Sud). Chiar dacă a fost fondată, instituţia este departe de rolul pe care ar fi trebuit să-l joace. Cu aceste date din teren, chinezii nu s-au lăsat intimidaţi, ci au pornit de la zero cu o bancă regională: Asian Infrastructure Investment Bank (AIIB). Iniţial se credea că noua bancă va avea soarta celei a BRICS. Însă gheaţa a fost spartă de Anglia care a anunţat că acceptă să devină membru fondator. Mişcarea operată de către Perversul Albion a fost instantaneu mimată de către marile puteri europene, iar eşecul preconizat s-a transformat în succes. Doar SUA şi câţiva ţuţeri - printre care şi colonia România, desigur! - nu s-au numărat printre fondatori ai noii bănci.
Poate vă întrebaţi ce-i cu această bancă şi de ce este ea un succes? Conform definiţiei conţinute în denumire este o bancă menită a suporta infrastructura ţărilor asiatice. Exact asta face, numai că ea este un braţ financiar al Chinei pentru dezvoltarea noului Drum al Mătăsii, un proiect politico-economic extrem de complex prin care China urmăreşte să-şi securitizeze transporturile de mărfuri către Europa. Noul Drum al Mătăsii caută imposibilul, anume să împace teritorii aflate în conflict. Am scris cu ceva vreme în urmă despre pactul afgano-pakistanez care se coace. De asemenea, se lucrează puternic la o stabilizare a relaţiilor pakistanezo-iraniene. Cu o populaţie majoritar sunită, dar şi cu a doua populaţie şiită a lumii după Iran, Pakistanul reprezintă un mix de-a dreptul exploziv. SUA prin intermediul Arabiei Saudite încearcă să atragă Pakistanul într-un război religios surd, în special prin finanţarea grupului terorist sunit Jaish al-Adl, responsabil, între altele, cu atacuri la frontiera iraniană. Adevărata luptă care se dă acum în Pakistan este între forţele care doresc pacificarea ţării şi o împăcare istorică cu vecinii şi cele vândute complexului militaro-industrial american care-şi doresc menţinerea ţării în conflicte surde şi permanente cu vecinii. În toată această ecuaţie, China încearcă să atragă ţara într-un mecanism economic profund, în urma căruia Pakistanul ar urma să stea pe propriile-i picioare. Tributul cerut: pacea cu vecinii. Lupta încă se dă, însă, odată cu victoria, Drumul Mătăsii e ca şi făcut.
Ultima redută atacată de către Beijing - şi, de altfel, cea care m-a făcut să scriu articolul de faţă - este cea a tranzacţionării petrolului. Având în vedere că China este la ora actuală cel mai mare importator de petrol al lumii(9.5 m. barili pe petrol pe zi vs 7.33m. barili pe zi SUA), menţinerea unei subjugări monetare a petrolului era inacceptabilă. Aşa a apărut necesitatea tranzacţionării petrolului în yuani. Americano-centriştii au considerat aşa ceva inacceptabil şi au pariat pe imposibilitatea unei asemenea acţiuni. Cu aceiaşi paşi mărunţi, chinezii au pus la care un mecanism imbatabil: tranzacţionarea contractelor futures pe petrol în yuani, garantate cu aur. O mişcare cu două trimiteri. Pe de o parte a fost menită a garanta suplimentar contractele - lucru care nu se întâmplă nicăieri în urmă. Din punct de vedere politic, mişcarea a fost mai mult decât transparentă: o ameninţare pe faţă adresată americanilor ale căror rezerve de aur sunt mai mult decât discutabile. O amplificare a retoricii aurului ar putea lăsa SUA cu fundu-n baltă dată fiind dificultatea cu care returnează aurul cerut de ţările care vor să-şi repatrieze rezervele.
INE Crude Oil Futures a început tranzacţionarea în ciuda pariului unora că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Ce înseamnă aceasta? În primul rând, pentru marii consumatori chinezi înseamnă mai multă predictibilitate: ei vor putea să-şi blocheze preţul contractelor viitoare de achiziţii în yuani, transformând petrolul într-o marfă eminamente chinezească. E interesant ce se întâmplă şi de partea cealaltă a „furtunului”, anume în Arabia Saudită. Prinsă ca într-un cleşte între SUA şi China, Arabia Saudită face un joc deosebit de periculos. Pe de o parte continuă să-şi plătească destoinică tributul hegemonului, suplimentându-l cu achiziţii inutile de arme, dar, pe de altă parte, cedează presiunii crescânde ale celui mai mare client al său, China. Astfel, Arabia Saudită a semnat un contract bilateral monetar cu China care presupune plata mărfurilor celeilalte părţi în moneda proprie: chinezii pot cumpăra din Arabia Saudită utilizând yuanul, în timp ce saudiţii pot cumpăra din China cu riali. La un curs stabilit de Banca Chinei!
Ceea ce este interesant e că investiţia în noul instrument futures e destul de limitată pentru investitorii externi, chinezii căutând prin aceasta să reducă pe cât posibil caracterul speculativ al acestuia. De altfel, tot pentru reducerea caracterului speculativ au fost crescute şi taxele de stocare a petrolului. Motivul e unul simplu: China e interesată de dezvoltarea ecponomiei reale şi nu de influenţarea acesteia de speculaţiile unor insideri. Cu alte cuvinte, dacă vrei să faci speculaţii, e bine să le faci pe dolari, futures-ul chinezesc fiind construit pentru business real. Este, dacă vreţi, şi o protecţie în faţa marelui capital speculativ care, prin intermediul unor bidoane, ar putea deturna misiunea instrumentului chinezesc.
Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă recomand, aşa cum am făcut-o de nenumărate ori până acum, să vă uitaţi cu atenţie la China. Acolo e un pol puternic în formare, pol care însă caută să dea o altă faţă globalismului. Nu spun că e mai bună sau mai rea, dar este o altă faţă a aceluiaşi concept. Despre toate acestea vom mai avea timp să discutăm într-un alt articol.
Comments
Sa fi fost acesta rolul premierului Tudose?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu