Pe facebook: Trei milioane de romani sunt neglijati de catre Presedinte

luni, 14 noiembrie 2016

Trei milioane de romani sunt neglijati de catre Presedinte

3 milioane de romani sunt neglijati de catre Presedinte – 21 octombrie 2016

Smaranda Dobrescu

Cum sa-mi explic oare ca dupa doi ani de tacere politicoasa si neimplicanta, presedintele isi iese din nota obisnuita neutra sau legata cel mult de "neimplicare in alegeri" si infrunta 3 milioane de romani, jignindu-i intr-un mod care nu ii este chiar familiar ci mai degraba scandalos. In acest timp cand formula de Ciolos premier scartaie, cand au iesit pe surse implicatii nebanuite de la nivel inalt in afacerea Black Cube, cand ministrul justitiei desi motionat in parlament refuza sa demisioneze si ne asteapta penalitati din partea celor care au fost dezinformati, cand au loc privatizari scandaloase si serviciul secret al MI se militarizeaza, presedintele aprinde toate spiritele si focalizeaza atentia publica pe conflictul cu familia si implicit cu biserica, cand cei 3 milioane de semnatari asteptau in liniste apropiatul verdict al CCR.. Nu numai ca realele probleme se departeaza discret de atentia romanilor, dar Europa si partenerul strategic constata odata in plus ca Romania nu are probleme economice, ci de intoleranta. Ultimul raport european de altfel, privind gradul de intoleranta al diferitilor europeni, ne plaseaza pe noi pe primul loc cu 82% din populatie. Fiecare va crede ce doreste din aceste inlantuiri si cei care cred de cuviinta isi vor canaliza intreaga atentie si preocupare pe deslusirea dilemei corectitudinii politice. presedintele va fi multumit..

Prospectiv A-z
Cred ca rasapunsul sintetic e relativ simplu: Romania a ajuns ca un catzelus a carui zgarda se plimba dela unul la altul.

Raspunsul mai complicat ne va eluda cel putin atat timp cat romanii vor fi azmutiti dela o ingusta problema culturala la alta.

KWJ & Ciolos sunt dovezile ca basismul supravietuieste, in timp ce romanii se imputineaza.

Politicienii care au adus Romania aici au datoria sa iasa din tacere si sa actioneze. Asumandu-si desigur greselile.

Alexandru Botu In exprimarile unor inalti demnitari pot exista opinii cinice, organic integrate in logica unor manipulari, in care implicarea cerebrala proprie a acestora este minima si pareri grotesti, prostesti, care exprima punctul propriu de vedere, ambele nascand-de regula- reactii pe masura. Cum deosebesti cand este vorba de prima situatie si nu de a doua? Simplu. Explicatiile ulterioare atent elaborate, consecvente obiectivului urmarit, rezultate din efortul unor institutii specializate difera de lalaielile, incoerenta explicatiilor elaborate de o minte lasata singura, dezorientata si incapabila oricum de idei "marete"

Doina Nicolescu Este amuzant sa citesti desmintirile pe care le da presedintele dupa ce a pierdut prilejul de a tacea! In cazul Black Cube DIICOT, procurorul general si SRI nu au dat niciun comunicat, dar presedintele a iesit!

Alexandru Botu Pasarea pe limba ei piere. Chiar si pe o limba nemteasca, vocalizand romaneste!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

luni, 14 noiembrie 2016

Trei milioane de romani sunt neglijati de catre Presedinte

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv