Pe facebook: Noi partide pe scena politica

miercuri, 19 aprilie 2017

Noi partide pe scena politica

Noi partide pe scena politica – 17 martie 2017

Smaranda Dobrescu shared a link.

Daca considerati ca dreapta in Romania nu este reprezentata corespunzator(!), va aduc doua vesti bune :-)
: S-a infiintat Partidul Multinationalelor si a aparut platforma politica Democraţia va #rezista – Platforma Demos. Ambele isi au radacinile in manifestarile societatii civile din ultimele luni, diferenta este insa ca miscarea politica #resist se considera a fi de stanga democratica (diferita de PSD) si se angajeaza ca democratia va rezista. Frumos spus, bine gandit. De ce insa in timpul campaniei electorale acest Demos l-a sustinut pe Nicusor Dan si al lui USR, si are printre initiatori si simpatizanti binecunoscuti liberali notorii?

Sa vedem care si-l va asuma pe Ciolos? Cel de dreapta sau '"
cel de stanga"?

Evenimentele se petrec pe fundalul televiziunilor care vorbesc de o intelegere premier-presedinte pe problema anticipatelor.
Evident, nu trebuie sa creditam toate noutatile, dar le putim si analiza.

Multinaționala, cel mai nou partid politic din România | Radu Tudor

Între multele noutăți pe care le-a adus experimentul Piața Victoriei, unul mi se pare important cu adevărat: s-a creat un nou partid politic în România – Partidul…

RADU-TUDOR.RO

Smaranda Dobrescu http://platforma-demos.ro/.../02/12/democratia-va-rezista/

Democraţia va #rezista

(scroll down for the English version) Credit foto: Vlad Petri Democrația va #rezista. Declarația de la București. …

PLATFORMA-DEMOS.RO

Smaranda Dobrescu "Programul PSD pare să fi afectat interesele unor multinaţionale. Nu vorbim aici despre participarea corporatiștilor la miting – uneori cu tabel de prezență – ci pur și simplu despre simbioza ce ar trebui să existe între o țară și giganții mondiali care lucrează pe teritoriul ei. Există state în Europa care au reușit să facă din multinaționale adevărați aliați. Există și regiuni, cum sunt România sau Bulgaria, unde, iată, multinaționale încep să fie etichetate drept dușmanul poporului."
Sigur ca asa e normal sa vorbeasca un om de afaceri. Ceea ce sugereaza Chiriac este ca politica fiscala si salariala sa fie facuta de guvern cu multinationalele, altfel vor mai fi manifestatii. Eu spun ca multinationalele impreuna cu toate firmele romanesti intr-o structura institutionalizata de tip patronat si impreuna cu sindicatele , alaturi de guvern intr-un sistem tripartit trebuie sa vorbeasca despre salarii. Altfel nu va fi pace in tara asta. Iar daca multinationalele nu vor plati impozit, atunci tara se poate dezvolta mai bine singura, oferind slujbe din capital autohton si din investitii romanesti. in grija fondului suveran. Incet, incet..

Smaranda Dobrescu O parere despre bazinul romanilor revoltati de politicienii castigatori in alegeri care naste noile partide si miscari politice:
http://www.cotidianul.ro/o-alta-perspectiva-asupra.../

O altă perspectivă asupra demonstrațiilor din Piața Victoriei

COTIDIANUL.RO

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 19 aprilie 2017

Noi partide pe scena politica

Smaranda Dobrescu shared a link.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv