Scrisoare deschisă pentru prezidenţiabilii noştri- 20
august 2014
Scrisoare deschisă pentru prezidenţiabilii noştri-Cristian
Unteanu
Doamnelor şi domnilor prezidenţiabili, dincolo de
bătălia din ce în ce mai joasă şi murdară în care este angrenată întreaga
noastră clasă politică, unul dintre dumneavoastră, peste câteva luni, va trebui
să reprezinte România în cele două mari alianţe din care facem parte: Uniunea
Europeană şi NATO. De acelasi autor Culisele de la Bruxelles: noi portofolii în
discuţie pentru Corina Cre... UPDATE Bursa zvonurilor la Bruxelles: Corina
Creţu, Comisar European p... Bătălia pentru comisar Care vă va fi mesajul,
răspuns al priorităţilor urgente ale spaţiului european şi al celui
euro-atlantic? Foarte important de ştiut pentru că vocea dumneavoastră va
reprezenta, în mod oficial, mesajul şi opţiunea României în materie de politici
europene, prezente şi viitoare, precum şi în definirea noii agende a NATO. Să
începem cu Uniunea Europeană, programul Juncker devenind programul de guvernare
al noii Comisii Europene. Jean Claude Juncker şi-a anunţat deja priorităţile,
cele care vor deveni foarte rapid politici europene în care România va trebui
să fie pregătită să se integreze. Ştiţi oare cum s-ar putea face asta? Aveţi
deja, ca prezidenţiabili, formulate opţiuni pentru a transmite un punct de
vedere asupra eventualelor modificări, adăugiri, personalizări pe care le-ar
putea solicita România pentru a ne apăra cât mai corect interesele naţionale?
1. În centrul priorităţilor viitoarei Comisii Europene se va situa creşterea
economică şi piaţa muncii. În acest sens, spunea Juncker, piaţa numerică unică
pentru consumatori şi companii este un element cheie al creşterii economice. De
unde şi apelul său la anihilarea barierelor naţionale în materie de
reglementare a sectorului telecomunicaţiilor, drepturilor de autor şi
protecţiei datelor precum şi a gestionării frecvenţelor audio şi a dreptului
concurenţei. Dacă noul preşedinte al Comisiei Europene spune că acesta este
proiectul la care va începe să lucreze încă din prima sa zi de activite,
dumneavoastră, doamnelor şi domnilor prezidenţiabili, sunteţi de acord cu
principiul pieţei unice în acest domeniu şi al renunţării la barierele
protecţioniste ale legislaţiei naţionale în domeniu? 2. O altă temă prioritară,
evident, o va constitui Uniunea Europeană a Energiei – „combinarea tuturor
resurselor europene, infrastructurilor şi ajungerea la situaţia în care să
vorbim pe o voce unică în negocierile cu partenerii noştri externi”. O
structură comună cu legislaţie unică europeană - una dintre provocările
politice şi economice cele mai importante din întrega istorie a UE, combinată
cu promisiunea ca, în această viziune de ansamblu, să crească foarte rapid şi
în mod considerabil ponderea energiilor regenerabile, neconvenţionale, astfel
încât Uniunea Europeană a Energiei să devină nr.1 mondial în ce priveşte
folosirea acestui tip de energii. Doamnelor şi domnilor prezidenţiabili,
sunteţi pregătiţi sau nu (şi cu ce argumente) să susţineţi această propunere
revoluţionară care ar urma să schimbe din temelii actuala diversitate de
politici energetice din Europa, cu toate costurile sale politice binecunoscute?
3. O altă prioritate esenţială: semnarea acordului comercial „rezonabil şi
echilibrat” cu SUA. Doamnelor şi domnilor prezidenţiabili, din punctul de
vedere al României, care ar trebui să ne fie poziţia în ce priveşte domeniile
ultra-sensibile: agricultura şi normele de securitate alimentară, protecţia
datelor personale, a celor de securitate în domenii extinse? Unde ar trebui să
cedeze Europa şi unde nu? Veţi pune condiţii specifice pentru ca România să
ratifice acest acord? 4. Chiar dacă nu suntem în zona euro, ne interesează sau
nu o altă prioritate anunţată , anume gestiunea cotidiană asigurată de Banca
Central Europeană? Sunteţi sau nu de acord -şi cu ce argumente - cu propunerea
ca zona euro să fie guvernată de către Comisia Europeană şi de Eurogrup cu un
preşedinte permanent, de facto, guvernator al zonei euro? Veţi pune condiţii în
numele României pentru operarea unei asemenea schimbări fundamentale care ar
putea determina şi modificarea unora dintre criteriile valabile acum pentru
admiterea în zona euro? 5. Care este poziţia dvs. privind viitorul procesului
de integrare european în contextul în care ţări precum Marea Britanie contestă
acorduri deja semnate şi parafate şi cere, dimpotrivă, o mai mare independenţă
a statelor membre în raport cu politicile comune decise la Buxelles? În opinia
dvs., care ar trebui să fie, pe viitor, domeniile în care să fie extinsă
competenţa instituţiilor comunitare şi care ar trebui să fie cele în care
statele membre să-şi păstreze suveranitatea? 6. Care vă este poziţia privind
propunerea de a se grăbi cât mai mult implementarea sistemului european de azil
? Din punctul dvs. de vedere, este România în stare să aplice reglementarile
legale în domeniu? Care este, în viziunea dvs., proporţia actuală de
avantaje/ameninţări pentru România ca posibilă viitoare ţară de azil pentru
fluxurile din ce în ce mai importante care vin pe rutele clasice ale imigraţiei
clandestine din Orientul Apropiat şi Asia? Sunteţi de acord cu ideea enunţată
de Jean Claude Juncher care cerea "organizarea imigraţiei ilegale" ca
fiind ceva în favoarea intereselor pe termen lung ale Europei? Veţi fi vreodată
în favoarea stabilirii unei cote de imigrări la nivel de european? 7. Dacă
prioritatea noii Comsiii Europene va fi cea de obţinere a unor frontiere
securizate, care vă vor fi argumentele pentru a susţine că, în acest context,
este necesară mai mult ca oricând admiterea ţării noastre în Spaţiul Schengen?
8. Care va fi, din punctul dvs de vedere, poziţia exprimată de România asupra
angajamentului politic al noii Comisii Europene privind îngheţarea pe o durată
de 5 ani a procesului de extindere spre est? Care credeţi că va fi consecinţa
acestei decizii asupra viitorului european al Republicii Moldova? Cum credeţi
că va influenţa opţiunile politice din Ucraina? 9. Cum estimaţi că ar trebui să
decurgă pe viitor procesul de integrare europeană a pieţei comune a
industriilor de armament? Care este, din punctul dvs. de vedere, prioritatea în
acest domeniu pe care trebuie s-o aibă România? 10. Care ar trebui să fie
priorităţile politicii externe a Uniunii Europene? Care ar putea fi pârghiile
pe care ar trebui să le folosescă (sau să le creeze) pentru a deveni un actor
politic mondial, pe măsura puterii sale economice? În acest context, care ar
trebui să fie priorităţile sale de securitate şi apărare? Cum ar trebui
definite mai bine "interesele europene" care ar trebui apărate şi
pentru care s-ar putea interveni în cazul în care acestea ar fi periclitate?
Este o listă deloc exhaustivă de întrebări, foarte importante, care ar trebui
să obţină un răspuns clar şi argumentat în perioada următoare. Am convingerea
că răspunsurile vor fi extrem de atent monitorizate şi că ele ar putea
constitui un argument decisiv al succesului demersului dumneavoastră, doamnelor
şi domnilor prezidenţiabili, dar şi al construirii credibilităţii
internaţionale de care şi dumneavoastră şi România au atâta urgentă nevoie.
Un Prospectiv UE nu-ti baga
in traista, decat mana sa-si colecteze drepturile. Foarte importante aceste
puncte de discutie.
Gradinaru Gheorghe
Daca candidatii ar aduce in dezbatere asemenea
subiecte sigur ar aparea si posibilitatea departajarii candidaturilor.
Un.P Bravo, domnule! Excelenta observatia. Putem merge
mai departe si spune ca cei care nu abordeaza si aceste puncte sunt acolo
pentru a satisface un alt program?!
Cristi
Pantelimon La
dreapta (așa-numită) nu cred să existe un candidat care să vrea să elaboreze un
răspuns românesc la aceste puncte esențiale. La stânga, partidul-stat se
descurcă în orice situație, datorită numărului mare de voturi și satisfacerii,
pe această cale, a clientelei de partid. Așadar, ”corsetul european” (cum ar
spune R. Golban) se poate strânge oricât, nu cred că interesează pe cineva cu
adevărat. Europa are de partea ei, pe de o parte, liderii de dreapta, pe de
altă parte oportunismul populist al celor de stânga. Oricum ai arunca banul,
iese aceeași față.
G.G Cristi
Pantelimon de acord cu ultima observatie" Oricum ai arunca
banul, iese aceeași față.". Si eu cred ca suntem la figuri impuse indiferent
cine este la conducere. Diferenta o fac cei care ajung la putere cu un proiect(
care se incadreaza in parametri impusi) dar in care majoritatea sa se
regaseasca. De fapt aceasta ar fi in viziunea mea diferenta dintre oportunisti
interesati sa castige puterea numai pentru satisfacerea intereselor personale
si de grup si cei care sunt interesati in m od real de propasirea acestei tari
si acestui popor.
Un.P "...cei care sunt interesati in mod real de
propasirea acestei tari si acestui popor" ar trebui sa stie mai mult decat
politica romaneasca. De exemplu, despre capitalism, limitarile acestuia si
exemple de reusita nationala in capitalism jucat la impuse.
Marturisesc faptul ca n-am decat o vizibilitate limitata a peisajului romanesc la acest nivel de granularitate, dar nu pot numi pe careva. Dumneavoastra, co-prospectivii din teren, puteti?
Marturisesc faptul ca n-am decat o vizibilitate limitata a peisajului romanesc la acest nivel de granularitate, dar nu pot numi pe careva. Dumneavoastra, co-prospectivii din teren, puteti?
Alexandru Botu Candidatii se razboiesc, vorba vine, sa ajunga
Presedintii Romaniei, nu ai romanilor, ceea ce ii va determina sa ignore
intrebarile.
Smaranda
Dobrescu Deja se cam
cunosc directiile si abordarile viitorilor candidati: statul de drept,
coruptia, incriminarea falsa a stangii de orientare rasariteana, vs. traditii,
ortodoxie, cresterea pensiilor si salariilor. Mesaje imprumutate de la unii la
altii, atipice doctrinei, populism. Lasand la o parte ca unele din sloganuri nu
tin de atributiile presedintelui, probabil ca nu se va aborda niciun subiect cu
adevarat important, din cele expuse in articol, sau din urmatoarele:
1. Realizarea unui nou contract social.
2. Trecerea la o noua forma de societate (republica democrației inclusive și a capitalismului social).
3.Igienizarea întregului aparat de stat infestat de neo-cezarismul autoritar-populist al deceniului 2004-2014.
4.Renationalizarea statului roman in anumite domenii strategice.
5.Pozitionarea Romaniei in aliantele actuale sau viitoare in deplina egalitate de statut cu ceilalti parteneri., inclusiv luarea in considerare a unor viitoare situatii beligerante
Suma problemelor astfel exprimate face parte din programul unui membru al Consiliului European cat si a unui lider capabil sa adune energii in jurul unui proiect de tara care sa aduca incluziune sociala si detensionare in societatea supusa timp de 10 ani umorilor unui lider al dezbinarii nationale.
1. Realizarea unui nou contract social.
2. Trecerea la o noua forma de societate (republica democrației inclusive și a capitalismului social).
3.Igienizarea întregului aparat de stat infestat de neo-cezarismul autoritar-populist al deceniului 2004-2014.
4.Renationalizarea statului roman in anumite domenii strategice.
5.Pozitionarea Romaniei in aliantele actuale sau viitoare in deplina egalitate de statut cu ceilalti parteneri., inclusiv luarea in considerare a unor viitoare situatii beligerante
Suma problemelor astfel exprimate face parte din programul unui membru al Consiliului European cat si a unui lider capabil sa adune energii in jurul unui proiect de tara care sa aduca incluziune sociala si detensionare in societatea supusa timp de 10 ani umorilor unui lider al dezbinarii nationale.
S.D Aceste intrebari ar
fi nu numai un test pentru viitorul Presedinte dar si un test pentru media care
poate dovedi ca nu pune intrebari date in plic insotite de
"multumiri"
A.B Pai sa li se dea
textul si testul cu intrebarile in scris. Sa fie publicate raspunsurile lor. Nu
cred ca se pot sustrage sa raspunda, le-ar produce mare deranj. Dar cine sa le
dea testul? Eu cred ca li s-a dat deja, dar nu li s-a cerut un raspuns
imperativ si public.
S.D Poate ca au fost
chiar sfatuiti sa se fereasca de aceste intrebari si cum sa le preintampine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu