O țară a nimănui la porțile Occidentului (3) - Adrian Severin

O țară a nimănui la porțile Occidentului (3) - Adrian Severin-23 august 2014

Un Prospectiv  Un episod cheie in explicarea desertificarii Romaniei. Ce nu pot intelege este cum de atatia oameni cu scaun profesional la cap inca o tzin cu Basescu/neoliberalismul colonial in Romania. Pe de-o parte este comoditatea profesionistului pe spatiu ingust, pe de alta e rodul muncii plesoizilor-brucano-tismaneni iceristi/humaitasisti/ghedesisti.

MIZA debarcarii (guvernului Ciorbea/lui Adrian Severin): "Azi îmi apare cu claritate că ceea ce se urmărea era stricarea echilibrului dintre anti-colonizare și pro-occidentalizare în politica românească."
Un alt mijloc decat Traian Basescu: "În acest context, un element semnificativ, acoperit oportun de zgomotul scandalului artificial întreținut, este apariția de nicăieri – în orice caz, din afara partidelor care formau coaliția guvernamentală – a domnului Andrei Pleșu. Cu viteza fulgerului, partidul ministrului de externe demisionar (mai exact tandemul Roman-Băsescu) îl propulsează pe acesta în funcția devenită astfel vacantă. Funcție pentru care nu îl recomanda nici afilierea politică nici experiența profesională nici înclinațiile personale. (Lucru pe deplin confirmat ulterior."
REZULTATUL: "Produsul acestei colaborări este, probabil, succesul ingineriei geo-politice prin care “Axa Washington-Londra” s-a încrucișat cu “Axa Berlin-Moscova” la București, castrând destinul euro-atlantic al românilor."
Pentru restul, accesati linkul la text si reveniti, va rog cu comentarii!



O țară a nimănui la porțile Occidentului (3) - Adrian Severin


Este de necontestat că Guvernul Ciorbea a căzut ca urmare a acțiunilor lui Traian Băsescu. Acesta a încălcat în mod ostentativ o serie de reguli privind solidaritatea și disciplina guvernamentală stabilite de comun acord, provocându-l pe primul ministru să îi ceară demisa. Ca reacție la respectiva cerere, miniștrii social-democrați au demisionat în bloc și astfel, lipsit de susținerea majorității parlamentare, guvernul a căzut. Îi va urma Guvernul Radu Vasile în care vioara întâia va fi Băsescu însuși. Această guvernare va inaugura era nefastă a corupției de sistem și a „domniilor neo-fanariote”. Adică a milionarilor de carton, a închinării României în fața intereselor străine și a dregătorilor români „unși” de străinătate; respectiv exact ceea ce acțiunea „lista lui Severin” încercase să împiedice, reușind numai să amâne.

Pentru ca evenimentele descrise să se producă era nevoie, însă, de înlăturarea prealabilă din Guvern a vicepremierului și ministrului de externe USD, cel mai important reprezentant al partenerului secund din „coaliția celor trei coaliții” (CDR-USD-UDMR), care susținea atât menținerea majorității parlamentare cât și ideea constituirii unui bloc național transpartizan menit să asigure realegerea Președintelui Emil Constantinescu. Era nevoie, deci, de îndepărtarea mea.

Așa se explică isteria scandalului cunoscut sub numele de „Lista lui Severin”, isterie amorsată la nivelul guvernului și al partidelor de guvernământ de către…ministrul transporturilor; nimeni altul decât onorabilul domn Traian Băsescu. Nici funcția sa guvernamentală nici cea în partid nici profilul public nu îl indicau a fi persoana cea mai chemată a se inflama în asemenea hal pe marginea unei declarații prin care șeful diplomației române, superior ierarhic din toate punctele de vedere, încerca să neutralizeze din fașă încercările mai multor actori externi (deopotrivă presupuși adversari și presupuși prieteni) de a controla politica românească, inclusiv prin acțiuni de dezinformare și manipulare a opiniei publice, precum și prin propulsarea la conducerea statului a unor persoane aflate la dispoziția lor. Cu toate acestea, pe când „acuzatul” se afla în străinătate și profitând de absența lui, Traian Băsescu a convocat mai mulți lideri politici în biroul său de la Ministerul Transporturilor spre a pune la punct planul debarcării celui care pentru întâia dată denunța public tentativele de „colonizare” a României și era un obstacol principal în calea dărâmării Guvernului român, poate naiv dar cert pro-occidental. (Azi îmi apare cu claritate că ceea ce se urmărea era stricarea echilibrului dintre anti-colonizare și pro-occidentalizare în politica românească.)

În acest context, un element semnificativ, acoperit oportun de zgomotul scandalului artificial întreținut, este apariția de nicăieri – în orice caz, din afara partidelor care formau coaliția guvernamentală – a domnului Andrei Pleșu. Cu viteza fulgerului, partidul ministrului de externe demisionar (mai exact tandemul Roman-Băsescu) îl propulsează pe acesta în funcția devenită astfel vacantă. Funcție pentru care nu îl recomanda nici afilierea politică nici experiența profesională nici înclinațiile personale. (Lucru pe deplin confirmat ulterior.)

În continuare, dacă Traian Băsescu subordonează statul oligarhiei instituțiilor finanțatoare internaționale în calitate de coordonator general al negocierilor cu FMI și BIRD, Andrei Pleșu demolează diplomația română. Diplomați de cea mai înaltă calificare profesională și verificat patriotism sunt îndepărtați, uneori cu brutalitate. „Decât să știi greșit mai bine să nu știi nimic!” Este lozinca sub care sunt trecuți pe linie moartă profesioniștii.

Mai grav decât atât, ministrul Pleșu, în pofida reputației pro-occidentale, după ce oprește ofensiva atlanticistă a Românei – spunându-i Secretarului de Stat al SUA, Madeleine Albright, că nu mai insistă cu privire la intrarea țării în NATO ci așteaptă ca aceasta să îi telefoneze atunci când va dori să ne invite (nu i-a telefonat) – lichidează toate construcțiile politico-diplomatice promovate anterior în înțelegere cu puterile occidentale ori de natură a le oferi acestora structuri de securitate regională gata construite și greu de refuzat sau de ignorat, în care românii ar fi jucat un rol esențial.

Exemplul cel mai grăitor este lăsarea în nelucrare a trilateralei Polonia-Ucraina-România. Consecințele prăbușirii acesteia se regăsesc și ele în actuala criză ucraineană care pune pe foc lumea euro-atlantică și provoacă fracturi transatlantice. Dacă ar fi rămas funcțional, acest parteneriat ar fi făcut dificile (inclusiv ca fiind inutile) sau chiar imposibile atât revoluția portocalie din 2004 cât și secesiunea rusofonă din 2014; atât conivența ruso-germană privind partajarea Europei centrale și orientale, cât și tergiversarea asocierii dintre Ucraina și UE.


Un alt exemplu este cel al reducerii la neant a trilateralei România-Ungaria-Austria, realizată cu efort și noroc, într-un context favorabil; trilaterală care ar fi urmat să fie extinsă prin asocierea Croației și Slovaciei. Nu este necesar să se insiste acum asupra avantajelor unui asemenea parteneriat constituit înainte ca statele menționate (cu excepția parțială a Austriei neutre) să devină membre NATO și UE. Oricum alta ar fi fost puterea de negociere și influența post-aderare a acelor state dacă s-ar fi prezentat ca un bloc furnizor de securitate iar nu doar ca niște solicitanți individuali în căutare de protecție. Merită menționată perplexitatea diplomaților austrieci care m-au întrebat după aceea, cum se face că România renunțase la un proiect pentru care chiar ea insistase, exact în momentul în care ceilalți parteneri, inițial reticenți, începuseră să îi descopere avantajele!

Pe aceeași linie se situează și indiferența față de Inițiativa de Cooperare în Europa de Sud-Est (SECI), lansată anterior de administrația americană cu co-participarea susținută a României și Austriei, sau lăsarea fără sprijin a Comitetului de acțiune pentru parteneriatul strategic SUA-România. Această atitudine a mers până acolo încât partenerii externi au solicitat Președintelui României numirea unui reprezentant personal care să contrabalanseze pasivitatea neprietenoasă a MAE. Desemnarea mea pentru îndeplinirea respectivelor misiuni (inclusiv la sugestia unor demnitari străini) a trezit reacția furioasă a altminteri afabilului domn Pleșu.

După părăsirea funcției de ministru de externe – din câte s-a văzut, fără regrete dar, probabil, cu sentimentul datoriei împlinite – domnul Andrei Pleșu a reapărut în calitate de consilier al Președintelui Băsescu; poziție surprinzătoare dacă se ține seama de expertiza sa, înclinațiile sale personale sau profesionale și finețea spiritului său ludic atât de contrastant cu vulgaritatea celui căruia ar fi urmat să îi dea sfaturi. Produsul acestei colaborări este, probabil, succesul ingineriei geo-politice prin care “Axa Washington-Londra” s-a încrucișat cu “Axa Berlin-Moscova” la București, castrând destinul euro-atlantic al românilor.


Din “portul” Cotrocenilor dl Pleșu avea să plece spre a naviga prin apele tulburi și cețoase ale așa numitei societăți civile, pe unde drumurile sale, după cum o remarcă și jurnaliștii ziarului „Curentul”, sunt neclare dar de unde va inspira sau seconda politica prietenului H.R. Patapievici în fruntea ICR. O politică perfect complementară cu politica decuplării reale de Occident, pe care a practicat-o – poate neintenționat (?) dar foarte eficient – în fruntea diplomației române.

Iată cum, mergând pe urma faptelor, lucrurile par a se lega. Dacă cineva le vede altfel, sper că va oferi contra-argumente și nu se va limita la a spune că …și mama mea a fost tebecistă (sic!); ori că avem de a face cu o simplă coincidență sau cu inadecvarea unor persoane, altminteri foarte capabile, în funcții accidental ocupate.

Este evident că integrarea României ca membru influent al familiei euro-atlantice nu poate decât să indispună Rusia, afectându-i capacitatea de promovare a intereselor în Europa centrală, de est și de sud-est, precum și în regiunea Mării Negre. Cum, oare, ar putea privi o țară ca Rusia, în care, degajând mistica puterii pure, se ciocnesc raționalismul pozitiv al Europei cu cruzimea suspicioasă a Asiei, o Românie împlântând steagul american la gurile Dunării, în drumul său spre Balcani, spre Transcaucazia și spre strâmtori? Fără îndoială ca pe o amenințare intolerabilă.

Asta nu înseamnă, însă, că numai Rusia dorește ca România să fie lăsată la porțile Occidentului. Același lucru îl doresc și națiunile imperiale occidentale pentru care o Românie europeană așezată solid pe picioarele ei este prea mare spre a fi integrată și prea indigestă spre a fi tolerată. O Europă politică integrând cu adevărat România nu poate fi dominată confortabil de hegemonii Apusului.

Deja Polonia afectează dimensiunea „optimă” a acestei Europe. Geografia europeană nu permite, însă, lăsarea ei în afară. Cu România identitatea geo-politică a comunității europene s-ar modifica favorabil dar această comunitate nu ar mai putea rămâne imperială ci ar fi obligată să devină federală; nu ar mai putea fi gestionată în sistem oligarhic ci ar trebui să se reinventeze ca democrație transfrontalieră. Fără România sau cu o Românie formal înăuntru dar în realitate afară (așa cum este cazul în prezent), Europa oligarhică poate trăi.

Pentru a facilita o asemenea soluție, de natură a-i mulțumi pe mulți (nu și pe români, desigur), pe de o parte, opinia publică europeană – dar în primul rând cea românească – trebuie convinsă că românii sunt structural corupți și esențialmente străini culturii Occidentului (românii trebuie să se simtă ca niște alogeni vinovați că există) iar pe de altă parte, legăturile instituționale ale României cu Occidentul trebuie să fie suficient de puternice ca să permită controlul și exploatarea ei de către acesta, și suficient de slabe pentru ca sancțiunile aplicate ei, excluderea sau marginalizarea ei, să nu aibă efect de recul asupra lui.

În fine, mai sunt și alți operatori politici ai „satului global” care „iubesc” România coruptă. În lume este nevoie și de o asemenea Românie. Un fel de Elveție eșuată, „neutră” și „nealiniată”, adică izolată și fără valori, cu bănci în care se ascund averile de pradă, cu societăți comerciale care spală banii negri, cu infrastructuri demne de un „porto franco” al traficanților globali, cu locuri sigure de refugiu unde agenții taberelor adverse pot să își bea liniștiți cafeaua sporovăind împreună. Un teritoriu-tampon locuit de o populație prestând servicii pe salarii mici și administrată de „guvernatori” desemnați prin consens internațional.

Pentru care dintre aceștia lucrează de fapt „agenții lui Băsescu”? Greu de spus! Poate pentru toți! De ce nu? Cu certitudine, însă, pentru unii din ei lucrează.

Și vor continua să lucreze chiar și după ce Băsescu nu va mai fi. Căci „reforma statului” pe care el a promis-o s-a săvârșit iar „neo-fanarioții” care vor astăzi să îi succeadă aspiră nu doar la locul său ci și la moștenirea sa politică. Vestea bună este că în curând Traian Băsescu nu va mai fi. Vestea rea este că, foarte probabil, regimul său va supraviețui sub conducerea nominală a unuia mai flămând, mai grăbit și mai puțin autentic.


Sau poate vom avea noroc??? În istoria noastră adesea norocul ne-a depășit meritele…

 Un.P Poate vom afla care au fost cei care l-au expus si sacrificat pe Adrian Severin din partidul din care facea parte impreuna cu Traian Basescu. Adica, cine au fost complicii lui Basescu, inclusiv din partidul din care facea parte dl. Severin?

Din episodul anterior am aflat cum a fost lasat cu ochii in soare cu lista omonima de tandemul Harnagea-Georgescuu, dela servicii, si de Constantinescu insusi--asa cum banuiam cu ocazia interviului extins ce s-a derulat acum cateva luni aici.

O alta intrebare este cum de odata cu venirea pesedeuluui la putere in 2000, partid din care a ajuns sa faca parte si Adrian Severin, nu s-au reluat initiativele de politica externa intrerupte in 1998--ma refer aici la trilateralele Polonia-Romaia-Ucraina si Austria-Romania-Ungaria. Va dati seama ce semnificatii ar fi avut aceste aranjamente in economia puterii regionale in contextul mai larg EUropean?

Smaranda Dobrescu Meritul lui Adrian Severin major in aceste zile este ca ne ajuta sa completam un puzzle care initial credeam ca reprezinta o scena din Alice in Tara Minunilor iar pe masura ce mai citim cate un episod din experienta si conexiunile lui Severin se contureaza un tablou din "Razboiul stelelor". Cateva remarci:

In 2000, in timpul guvernarii Isarescu dominata pana in iunie cand a devenit primar de acelasi ministru al transporturilor, cel care tinea cheile camarii PSAL si a telefonului cu BM si FMI, ministru de externe a fost Petre Roman, ajutat la Integrare de Eugen Dijmarescu Nu s-au simtit atunci cotituri majore fata de politica externa purtata de Andrei Plesu in sensul celor aratate in articol.

In perioada 2000-2004 eforturile s-au canalizat spre intrarea in Nato si realizarea road mapului, precum si inchiderea celor mai multe capitole de aderare.A fost un efort major din partea lui Mircea Geoana si Hildegard Puwak, tinuti strans de catre Adrian Nastase. Intrebarea ramane de ce cu socialistul Medgyessi in fruntea guvernului din Ungaria intre 2002 si 2004,cele doua tari nu au reusit sa preseze si sa impinga trilaterala spre consolidare?

Inteleg rolul vital actual al Romaniei care daca continua sa fie ca si inexistenta in UE ca partener cu drepturi egale structura , regulile si birocratia UE vor ramane nesatisfacatoare si caracterul imperial, respectiv de colonie al unor tari va continua pana la disperarea altora diferiti de noi. Pot fi constientizati actualii si viitorii lideri care batatoresc poteci batand la usile imperiilor pentru sustinere in tara lor de acest adevar?

Inducerea vinovatiei in masa din cauza coruptiei endemice si a lipsei noastre de cultura democratica ne-a facut depresivi si supusi peste masura, gata sa ascultam de orice glas care traverseaza oceanul sau vorbeste germana. Propun un studiu privind coruptia altor popoare, folosind criterii consacrate si popularizarea lui. Coruptia romaneasca trebuie sa se diminueze spre disparitie, dar sentimentul de depresie al celor mai mari corupti trebuie corectat chiar mai devreme.

Costel Gilca Wow! Cele mai autentice elemente de istorie actuala.
Tot ceea ce am banuit - Plesu agent atiroman, Basescu -neofanariot pur si simplu vad aici cu ochii mei ca o realitate cruda.
Mulțumim dl Adrian Severin!

Nedeea Burca Ma intristeaza faptul ca nu am inteles nimic la vremea respectiva. Chiar daca uneori am simtit, am intuit franturi de adevar...." Meritul lui Adrian Severin major in aceste zile este ca ne ajuta sa completam un puzzle care initial credeam ca reprezinta o scena din Alice in Tara Minunilor iar pe masura ce mai citim cate un episod din experienta si conexiunile lui Severin se contureaza un tablou din "Razboiul stelelor". Nimic mai adevarat, Smaranda! Intrebarea e, insa: pe ce cai ar putea domnul Adrian Severin sa limpezeasca perceptia opiniei publice, facand sa ajunga toate astea la urechile si la intelegerea unui numar cat mai mare de oameni?...E chiar " Marea Miza" a acestei toamne!

S.D  MI-e teama ca cei care l-au impins in afara politicii nu-l vor lasa nici acum. Si asa ...Toate aceste discutii de la grup sunt expuse in detaliu la : http://pefacebook.blogspot.ro/

N.B  Sunt convinsa ca vor incerca sa nu-l lase, dar conjunctura nu mai e chiar aceeasi... impresia mea e ca de data asta asta exista mai multe brese de comunicare... Multi dintre aceia care au fost manipulati - mai mult sau mai putin - incep sa aiba o percetie ceva mai corecta asupra acelei perioade, si nu numai.... Cu totii stim cat de important este rolul mijloacelor media in diseminarea ideilor. Presa cu adevarat independenta nu prea mai exista - si asta se stie - poate ca ar trebui creata... sau re-creata...

S.D  O spalare generala pe creier autoimpusa ar fi un inceput. A incepe sa gandesti cu capul tau da sanse la cat mai multi sa faca conexiuni si sa descopere.

N.B  Judecam cu capul nostru, de cele mai multe ori... dar in functie de informatia pe care o putem accesa.

Gabriel Chircu In conditiile lipsei aparente de oameni competenti in posturi ministeriale de anvergura, se vadeste necesitatea reintegrarii unor personalitati de certa valoare internationala si nationala precum A. Nastase si A. Severin. Tara nu-si mai poate permite sa iroseasca timp, bani si mai ales personalitati de calibru la asemenea timpuri tulburi si potential catastrofice pentru insasi existenta statului unitar roman.

Gradinaru Gheorghe Gabriel Chircu personal eu nu cred ca ar fi posibila in conditiile prezente a reintegrarii celor doi.Personal as fi multumit daca cei care vor castiga vor da dovada de intelepciune si sa ia in considerare eventuala consiliere din partea acestora

G.C  poate asa se vede de acolo, dela firul ierbii/tant pire pentru Romania.