Dileme și contratimpi românești la vreme de alegeri prezidențiale-Adrian Severin

Dileme și contratimpi românești la vreme de alegeri prezidențiale-Adrian Severin-13 septembrie 2014
Atâta timp cât va exista ca națiune, România va avea interese (naționale). Atâta timp cât va avea interese ea își va căuta aliați cu ajutorul cărora să și le promoveze. Alianțele pe care le va realiza vor dura atât timp cât la baza lor va sta solidaritatea de interese a aliaților. Cum interesele se schimbă în funcție de evoluția contextului istoric (inclusiv pe măsura îndeplinirii lor), se schimbă și alianțele. Dacă România va avea veșnic interese, ea nu va avea veșnic aceiași aliați sau aceiași dușmani. De aceea, ea trebuie să trateze pe orice aliat ca și când i-ar putea deveni dușman și pe orice dușman ca și când i-ar putea deveni aliat. Aceasta este regula jocului ce nu poate fi schimbată decât dacă toată lumea renunță la ea; adică dacă natura jocului însăși se schimbă. Este timpul ca românii să își reamintească aceste adevăruri.
Oricât ar părea de șocant, în relațiile internaționale credibilitatea unui aliat nu este determinată de loialitatea sa față de celălalt ci de predictibilitatea atitudinii sale care, la rândul ei, este funcție de loialitatea fiecăruia față de propriile interese naționale. Spre exemplu, încrederea SUA în aliatul român nu decurge din consecvența cu care România își trădează interesele naționale spre a sluji celor americane, atunci când ele încetează a mai fi congruente, ci din capacitatea Americii de a prevedea comportamentul românesc întrucât acesta exprimă fără greș și fără ezitare interese românești naturale, transparente și neechivoce, asupra cărora consensul politic național este clar și net. Definirea intereselor românești în context european sau euro-atlantic nu presupune abandonarea instinctului național în favoarea unor interese străine, ci conceperea destinului național propriu în armonie cu alte destine naționale, în condițiile în care împlinirea aspirațiilor românești se poate realiza mai bine, mai repede, mai ușor și mai sigur prin sinergie, alături de alții și împreună cu ei, mai degrabă decât împotriva lor ori în concurs cu ei. Parteneriatul nu înseamnă renunțarea la identitate ci armonia identităților diferite, realizarea unității în diversitate. Chiar dacă între puterea aliaților există diferențe, a fi un aliat mai slab este una, a fi un protectorat este alta. Parteneriatul și protectoratul sunt nu doar noțiuni diferite ci și noțiuni contrarii.
Încetarea "armistițiului" dintre Occidentul euro-atlantic și Rusia, simultan cu fracturarea acelui Occident și cu emergența unor noi super-actori globali - statali (China), suprastatali (BRICS) și nestatali (ISIS), convenționali și neconvenționali, vizibili și invizibili, de factură democratică sau de factură oligarhică - pun România într-o nouă situație strategică de natură a o obliga să își reamintească principiile enunțate anterior. Pornind de la ele românii vor trebui: i. să își consolideze actualele alianțe și influența proprie înăuntrul lor; ii. să își construiască noi alianțe în interiorul și / sau în afara celor existente; iii. să își mobilizeze resursele naționale întru sporirea maximală a puterii proprii astfel încât, la nevoie, să poată atinge singură ținte esențiale pe care aliații săi nu sunt interesați să le atingă ori sunt interesați, chiar, ca nimeni să nu le atingă.
SUA – încă prima super-putere a lumii deși putere decadentă - sunt interesate în reducerea consturilor aferente funcției de "jandarm global", care o sufocă. În acest sens, pe de o parte, vor urmări păstrarea ordinii globale americane - "pax americana" - printr-un mecanism de autoreglare bazat pe echilibrul puterilor regionale, iar pe de altă parte, se vor opune emergenței unor super-puteri imperiale echivalente Americii (ex Statele Unite ale Europei sau Uniunea Euro-Asiatică) sau unor blocuri de hegemoni cu vocație imperială (ex antanta Europei germane și Rusiei putiniene neo-imperiale sau Grupul de la Shanghai) care să îi pună în discuție supremația (inclusiv în ceea ce privește caracterul pretins universal al "valorilor americane"). Una dintre cheile pentru atingerea unor asemenea obiective este menținerea controlului american asupra Mării Negre și a gurilor Dunării; dacă se poate prin interpuși. Într-o asemenea perspectivă se conturează sporirea majoră a rolului strategic al României în contextul politicii americane de echilibru între Europa și Eur-Asia, precum și al aceleia vizând securitatea la frontiera dintre spațiul euro-atlantic și cel euro-asiatic.
Pe noul "coridor sanitar" cuprins între "liniile roșii" trasate (cu grija de a rămâne paralele) aproape simultan de Rusia și NATO, în 2014, România este un avanpost esențial, care se cere întărit și apărat. O recomandă poziția geografică (un amplasament strategic de prim rang), realitatea demografică (o populație care, în ciuda tendinței descrescătoare, o plasează pe a șaptea poziție în UE), relativa independență energetică (fără egal în toată Europa centrală și orientală) și îndatorarea relativ redusă (atât datoria publică cât și cea privată fiind sub nivelul PIB și dintre cele mai mici din UE).
Cu toate acestea, valoarea României nu trebuie supraestimată. Ca unic „contrafort” strategic ea este ușor de împresurat. Parteneriatul tot mai aprofundat dintre Rusia și Ungaria, precum și acela de tradițe dintre Rusia și Serbia, încercuiesc și izolează geo-strategic România. În timp ce statele din vecinătatea sa sud-dunăreană – exceptânu-le poate pe cele albaneze – sunt fie tradițional ruso-file fie gradual americano-fobe.
Este pe zi ce trece mai evident că aspirațiile naționale ale Budapestei și Belgradului sunt tot mai greu de promovat în cadrul UE sau NATO, atât din punct de vedere al securității cât și al dezvoltării economice. Pentru nici unul dintre aceste state de uscat și de relativ mici dimensiuni, Rusia nu este o amenințare militară; în schimb piața rusă este una „salvatoare” iar „democrația suverană” (controlată) rusă, croită după standarde mai adaptate culturii maghiare și respectiv slave, decât cele anglo-saxone ale Occidentului, congruentă cu proiectele lor aliberale. În plus, apropierea de Rusia – în condițiile resuscitării „Sfintei Alianțe” a eternilor suspecți, dacă nu chiar a eternilor refuzați, ai Europei, Rusia și Germania, ca super-jucător regional, dacă nu chiar global – le poate proteja de hegemonismul german; în orice caz mai mult decât le-ar putea proteja apropierea de Germania (oricum dificilă ca fiind împotriva naturii) în fața apetitului neo-imperial rus. Anunțurile făcute chiar în aceste zile atât de NATO cât și de UE, excluzând extinerea lor spre est și sud-est pe termen mediu, nu fac decât să încurajeze asemenea tendințe. Ca și reducerea bruscă a livrărilor de gaz rusesc spre beneficiarii central-europeni.
În atari condiții, în loc de aliat util, România nu ar fi decât o altă povară pentru SUA care, cu siguranță, nu vor avea de ce să își bată capul și să își consume energiile cu ea. O înțelegere cu Rusia prin spatele europenilor, ar fi mai bună. Spre a putea spera la păstrarea interesului american pentru ea și la menținerea unei prezențe reale americane în zonă, România va trebui să iasă din încercuirea în care deja se găsește și să se transforme dintr-o posibilă redută strategică izolată, într-un post fortificat pe un front strategic unind Marea Baltică cu Marea Neagră. Numai așa va avea și șanse să redevină din protectorat partener strategic.
Realizarea frontului menționat, apt a impune geo-politica americană atât în fața Rusiei cât și în cea a Germaniei, asigurând totodată echilibrul între Europa și Eur-Asia, precum și coerența spațiului euro-atlantic, implică o alianță polono-româno-turcă. În lipsa oricăreia dintre aceste componente întregul front cade. A realiza și menține unitatea celor trei – iată pariul strategic pe care România trebuie să îl câștige.
După eliberarea din lagărul sovietic Polonia a mizat până la refuz pe cartea antirusă. Mizând și pe „rubedeniile” americane de la Casa Albă, a susținut emanciparea și integrarea euro-atlantică a statelor baltice, revoluția „portocalie” ucraineană și rebeliunea Maidanului de după pirueta lui Victor Ianukovici de la Vilnius, opoziția belarusă de toate culorile, extinderea NATO în Caucazul de Sud și belicismul rusofob al președintelui Shakashvili, inițierea politicii de vecinătate estică a UE cu ignorarea aproape ostentativă a intereselor rusești în regiune și altele asemenea. Spre a asigura succesul unei atari politici, Polonia a format parteneriate aprofundate cu Suedia și România dar s-a apropiat și de Germania; probabil mai puțin cu speranța ca aceasta să o apere de Rusia cât cu ideea de a profita de piața germană și de a lega interesele strategice poloneze de cele germane prin intermediului unei uniuni economico-comerciale de facto în interiorul UE. Când separat când cu sprijinul subtil al Berlinului, Varșovia a împins constant America pe poziții conflictuale cu Moscova, chiar dacă motivele beligeranței celor trei au fost diferite: nemții au urmărit să motiveze astfel refacerea pactului ruso-german și să faciliteze reducerea influenței americane în Europa; polonezii, să neutralizeze pericolul rusesc, împingând Rusia spre Urali și îndiguindu-o; americanii, să păstreze echilibrul strategic între puterile euro-atlantice și cele euro-asiatice, împiedicând totodată stricarea acestuia prin emergența coaliției ruso-germane.
Bilanțul politicii poloneze este, însă, descurajant. Țările baltice sunt mai vulnerabile ca niciodată. Belarusul, rămas sub controlul autoritar al regimului neo-sovietic instalat de președintele Lukașenka, are toate legăturile cu Occidentul rupte. Ucraina este sfâșiată de război civil, cu Crimeea pierdută, în pragul dezmembrării și al falimentului economic, precum și practic lipsită de orice perspective reale de integrare europeană și euro-atlantică. Abhazia și Osetia de Sud sunt ca și pierdute de Georgia, în favoarea Rusiei. Armenia și Azerbaijanul au întors, de voie de nevoie, spatele asocierii cu UE și nici nu se gândesc să curteze NATO, ambele fiind totodată ostatece ale conflictului eternizat din Nagorno-Karabakh. Tot astfel cum europenizarea Moldovei este prizoniera conflictului transnistrean. În plus, Germania s-a profilat ca arbitru în disputele geo-strategice din Europa de est și totodată partener privilegiat al Rusiei și garant al evitării războiului deschis dintre aceasta și Occident. Întreaga strategie de securitate concepută de Polonia pare, astfel, a se fi prăbușit. Ceea ce afectează și soliditatea parteneriatului polono-român.
Pe acest fundal, Varșovia pare obligată a opta între a rămâne ferm alături de SUA sau a se integra încă mai profund cu Germania. Washingtonul, însă, oferă mai mult vorbe. Soluțiile adoptate de recentul Summit NATO, dincolo de împovărarea bugetelor militare ale statelor europene (justificată, desigur, dar oricum dureroasă), au darul îndoilenic de a aplica măsuri mai degrabă psiho-politice împotriva unei amenințări mai degrabă iluzorii. În spatele lor se poate bănui intenția unor înțelegeri discrete americano-ruse negociate peste capul europenilor.
Germania, în schimb, pare decisă să țină Polonia aproape, oferindu-i beneficiul pieței germane, garanții geo-politice privind securitatea sa (inclusiv energetică) în relația cu Rusia și, mai nou, sprijin pentru ascensiunea în conducerea UE. După ce Jerzy Busek a condus Parlamentul European cu sprijinul popularilor germani iată că acum Donald Tusk preia, cu același sprijin, funcția mult mai importantă de Președinte al Consiliului European. Aceasta în paralel cu marginalizarea continuă a României în UE. (O marginalizare pe care nominalizări de alcov precum cea a Corinei Crețu la ocuparea unicei funcții semnificative din instituțiile europene rezervată românillor, nu au cum să o stopeze.)
Se poate spune așadar că în timp ce americanii sunt interesați să închidă foarfeca polono-română spre a tăia o linie defensivă pe harta Europei orientale – fără a face, însă, mare lucru în acest sens, nemții deschid eficient respectiva foarfecă încercând să mărească pe cât se poate de mult distanța dintre Varșovia și București; politica energetică a Rusiei dând și ea o mână de ajutor. Atâta timp cât Polonia este promovată în liga întâi a UE iar România se pregătește de retrogradare în grupa a treia, cooperarea și coordonarea dintre ele va fi tot mai dificilă, atât din rațiuni practice cât și din rațiuni psihologice.
În asemenea condiții, la celălalt capăt al frontului, o Turcie neo-otomană și, în consecință, tot mai ambarasată (sub aspect cultural dar și geo-politic) de vechiul aliat strategic american, va găsi tot mai puține motive spre a rămâne singură cu România în flancul unui aliniament amputat. Alături de România și Polonia, și sub presiune americană, Turcia va fi înclinată să adopte o atitudine prudentă, critică și chiar exigentă față de Rusia, asigurând astfel, echilibrul strategic al arhitecturii de securitate în Europa de est. Pornind de aici ar apărea și posibilitatea unor contribuții turcești constructive în stabilizarea Caucazului, Orientului Mijlociu și Africii de nord. Absența Poloniei sau României din formație împinge, însă, Turcia spre mai vechiul aliat german, care îi poate garanta o perspectivă europeană (chiar și în lipsa intrării în UE) dar și spre o Rusie care, urmărind dominația strategică a Eur-Asiei, caută un partener apt a stabiliza frontul islamic.
În timp ce își vede vechii aliați din lumea islamică (precum Arabia Saudită) trecând în tabăra unor interese adverse și se vede astfel obligată să apeleze la vechii inamici islamici (precum Iranul) spre a domoli „viesparul oriental”, SUA au nevoie ca de aer să păstreze Turcia într-o structură de securitate regională capabilă să asigure echilibrul strategic între Europa și Eurasia, scutindu-le de o nouă și costisitoare intervenție directă în Europa (fie împotriva Rusiei fie împotriva Germaniei fie împotriva amândurora). Turcia nu poate fi păstrată, însă, dacă alături de ea nu vin România și Polonia. Altminteri, pentru Ankara realizarea unui triunghi ruso-germano-turc cu centrul în Marea Neagră este mult mai seducătoare. Un asemenea triunghi ar fi anti-american dar și anti-românesc.
Ce ar putea face România în asemenea condiții? Să stea cât mai aproape de Polonia și Turcia, ținând ferm linia Varșovia-București-Ankara – în ciuda faptului că nici una dintre ele nu mai cred că SUA sunt gata să se angajeze decisiv, la nevoie, pentru apărarea securității lor; sau, dacă o vor face, va fi numai după ce cei trei parteneri strategici europeni își vor fi epuizat cu totul resursele. Aceasta în timp ce Polonia ia serios în considerare alternativa apropierii de Germania, care îi poate oferi nu doar azil ci și, iată, rolul șefului de azil în noua Europă germană (alias UE); iar Turcia analizează, desigur, posibilitatea unei eventuale antante cu Rusia care, cel puțin, să îi asigure spatele pentru a o lăsa să pună ordine în lumea islamică, instituind acolo o pax turcica. La rândul lor, oferind asemenea perspective Poloniei și Turciei, Berlinul și Moscova le îndepărtează de România și distrug frontul baltico-euxin anihilându-i flancurile și încercuindu-i centrul.
Din nefericire pentru România alternativele nu sunt la fel de evidente sau de convingătoare; nici antecedentele încurajatoare. De câte ori a fugit spre Berlin ca să se ferească de îmbrățișarea rusească, a sfârșit-o în brațele Moscovei. De câte ori a părăsit barca germană în favoarea unei alianțe rusești a pierdut – tezaur, teritorii, independență. Înțelegând că niciodată nu trebuie să fie înstrăinată simultan față de ambele puteri învecinate – Germania și Rusia – România a oscilat între ele, lăsându-le amândurora sentimentul că au fost trădate. Amintirea acestei istorii, cu toate ambiguitățile ei, apasă greu asupra încrederii în existența unei solidarități autentice a intereselor strategice; acea încredere fără de care nici un parteneriat strategic real nu este posibil. Peste toate acestea, zece ani de pro-americanism dogmatic și de comportament neo-colonial al trimișilor la București ai unei Americi decadente și înstrăinate de propriile valori, au determinat izbucnirea unui anti-americanism militant chiar la baza societății românești.
Pentru România singura cale a unei apropieri sigure de Germania este prin creșterea influenței sale în UE și exercitarea acesteia în mod eficient spre a construi o democrație transfrontalieră paneuropeană – Statele Unite ale Europei ca antipod al unui nou Sfânt Imperiu Roman de Origine Germană. România se află, însă, spre minimul imaginabil al ponderii reale în UE iar actuala sa clasă politică coruptă și decerebrată, precum și societatea românească înstrăinată și împinsă, printr-o propagandă criminală, către autodispreț, ură de sine și convingerea incompatibilității cu civilizația occidentală, nu au cum schimba o atare tendință.
Situația nu va putea fi ameliorată de faptul că toți principalii candidați la viitoarele alegeri prezidențiale sunt exponenții cercurilor de interese germane. (America nu a catadicsit să spere la un candidat mai bun decât Elena Udrea iar Rusia nu se obosește să-și bată capul cu cineva, așteptând să culeagă liniștită fructele amare ale actualului măcel politic intern românesc.) Victoria acestora va schimba doar puterea suzerană nu și statutul de dominion al României (ca să nu spunem chiar de colonie).
Iată de ce nu ar strica un viitor președinte „român” (adică ales cu adevărat de români conform intereselor lor). Chiar dacă nici acesta nu ar fi o garanție a succesului, el ar garanta măcar o corectă definiție a interesului național românesc și ar câștiga credibilitate și respect prin predictibilitatea unei politici circumscrise de acest interes. De unde să găsești, însă, un asemenea președinte? Pentru aceasta condiția minimă este existența unei națiuni române. Or, după neo-cezarismul închinat al lui T. Băsescu (de instalarea căruia vinovați sunt toți predecesorii săi), grădina politicii românești este doar un teren pârjolit iar națiunea română este doar nominală.

Viorel Straoanu Ne trebuie un Orban.Nu,nu Ludovic ...Viktor.

Gavrila Ch. Iata valoarea unei educatii in istoria contemporana si politica a unui distins om de stat ca D-l A. Severin. La cat mai multe realizari, maestre!

Smaranda Dobrescu Am nevoie, cum s-ar spune sa diger ideile, sa citesc si sa recitesc textul, chiar daca impresia de inceput este ca logica demonstratiilor te cucereste. Deocamdata ma opresc si ma gandesc in ce fel un comportament mai putin "'ortodox" ne-ar servi, cand pana acum lipsa de incredere in noi a aliatilor ne-a tinut departe de centru
"O înțelegere cu Rusia prin spatele europenilor, ar fi mai bună. Spre a putea spera la păstrarea interesului american pentru ea și la menținerea unei prezențe reale americane în zonă, România va trebui să iasă din încercuirea în care deja se găsește și să se transforme dintr-o posibilă redută strategică izolată, într-un post fortificat pe un front strategic unind Marea Baltică cu Marea Neagră. Numai așa va avea și șanse să redevină din protectorat partener strategic." Revin.

Prospectiv FCh
1) Un text-fluviu, care te aduce in cele din urma la o concluzie greu de respins. Atentie, ultimele paragrafe ale textului ar fi o post-concluzie.

2) Viktor Orban? Sa-l studiem cu cea mai mare atentie in continuare pe Calin Georgescu.

3) Sa-mi fie permis sa reiau un comentariu recent.

Toti vom pierde.

Problema pe fond este ca mai devreme sau mai tarziu, partida nationala va fi impinsa in cele 3 zari de catre Vestul arogant.

Aici imi vine dureros in gand exemplul VietNamului si neintelegerea traditiilor si aspiratiilor multiseculare la independenta ale acestuia de catre mai multe administratii americane postbelice, prinse intre altruismul cu care s-au declarat si actionat impotiva colonialismului si un nou tip de colonialism nascut din aplicarea Doctrinei Dominoului.

Ho Chi Min nu era comunist, el era nationalist. A devenit comunist numai cand de acolo si-a putut obine sprijinul. Intr-o oarece masura, la fel si cu Fidel Castro.

Mi-as dori ca in Romania sa nu se repete aceste erori, caci pana la corectia venita cu ajutorul unora sau altora, romanii vor trece probabil printr-o militariada.

De aceea insist aici pe ideea actionarii TUTOROR parghiilor din statul democratic, in ideea scutirii romanilor de basism instituionalizat sub semnul luptei cu X sau Y. Pentru asta e nevoie de coalizarea elitei romanesti, in asta sper--lucru pentru care am fost acuzat de o recent-fosta membra de a fi naiv/ticalos.

Stiu, recenta iesire la rampa a d-lui Liiceanu in favoarea candidatei Monica Macovei imi spune ca romanii sunt, vai!, foarte departe de a vorbi cu o singura voce puterilor. N-ai cum sa negociezi cu cei care suporta spalarea rufelor la Bruxelles. Iar pe motivul acestui contra-exemplu de unitate a elitei sunt un naiv realist.

Alt ingredient lipsa la acest moment, pe care l-am denumit aici Antonescu/de Gaulle, este lipsa unui lider care sa poata insufleti o majoritate. Ion Iliescu e prea in varsta si botzit de toate cele, insa cred ca el a reusit acest lucru cel mai recent in istoria romanilor. Din pacate, nimic nu s-a ridicat in umbra acestuia sau a lui Coposu care sa poata intruchipa persoana de care este nevoie.

La o *solutie* din zona serviciilor as gandi cu atentie maxima. Romanii fiind buni si rapizi comunicatori, cred ca suntem in situatia in care prea multi trimit acelasi material, cu modificarile de rigoare, in mai multe directii. Adica nu-i unitate de viziune si interese nici macar in zona aceea.

Cum armata si clerul sunt cele care au devenit, nu stiu ce se poate astepta nici de acolo.

Unde ne lasa toata asta? La a-l intreba pe Ponta ce garantii ofera ca ce va promite in campania electorala nu va fi uitat imediat dupa. La a intreba orice candidat presidential daca vrea pace sau razboi si cum va actiona pentru iesirea din necaz. La a ignora dirijabilele emise de mass media, care paraca au primit din turnul de comanda si control ordinul de a crea confuzie generalizata si zgomot.

Cum scrie Stefan Kovacs, daca lectiile istoriei ar avea gura sa strige...

S.D  Pe Victor Orban l-am studiat din toate pozitiile la grup si cel putin mie mi s-a parut ca doctorul meu personal nu mi-a recomandat inca renuntarea la democratia liberala, nu mi-a recomandat nici capitalismul de stat, nici munca fortata, nici sa diminuez drepturile minoritatilor. De aceea nu stiu de ce l-as studia pe Calin Georgescu. in acelasi context. Acestuia, cand va candida pentru functia de presedinte i-as pune doua intrebari: cum vede aliantele geostrategice ale Romaniei si l-as ruga sa-mi exemplifice o tara cu economie distributista in secolul 21, izolata fata de fluxul economic si financiar al lumii, rupta de tic-tacul dat de Greenwich.

V.S  Chestie de perceptie si viziune.1. Mie nu-mi convine capitalismul ,,privat" ,care controleaza statul ; 2. Din varii motive dvs apreciati democratia liberala.Eu,nu.Mi-a golit buzunarele ; 3.Daca munca fortata inseamna sa fii obligat sa nu mai ceri ajutor de la cei care muncesc,sint de acord cu ea ; 4. Sint satul de discriminarea pozitiva la care sint ,,supuse'' minoritatile.

V.S  A ! uitasem 5. Daca v-ar spune ca Islanda nu merge dupa GMT ?

S.D  1. Capitalismul de stat incurajeaza libera concurenta? Rusii, care au un astfel de capitalism nu au oare oligarhi si coruptie? Macar cel "privat" poate beneficia teoretic de un stat care sa-si poata impune reglementarile necesare pentru descurajarea exceselor capitaliste.
2. Mie democratia liberala nu mi-a golit buzunarele care nu au fost niciodata pline, dar mi-a dat posibilitatea sa ma exprim-chiar si pe FB-, sa votez, sa particip la viata publica, sa folosesc internetul fara oprelisti, etc.

 3. Cu orice risc consider ca munca trebuie sa fie un drept, nu o obligatie, ca in comunism. Stiu ca acesta este un punct vulnerabil intr-o tara cu someri, dar se poate lupta cu somajul si in alte feluri decat a ma obliga statul sa muncesc fara limita de timp, fara tragere de inima in domenii pentru care nu am de ce sa optez.

 4. Discrimnarea pozitiva nu e un concept pe care sa-l folosesti a la long. Pe perioade limitate. Poate multi avem ceva de spus fata de acest aspect. In acelasi timp as dori ca romanii traitori in Ungaria sau in SUA sa aibe exact aceleasi drepturi ca si cetatenii maghiari sau americani nativi. Discriminarea pozitiva la noi as folosi-o doar in ce priveste fortarea educarii romilor.
5. Islanda e o insula cu 300 mii de locuitori care traiesc in special din pescuit si din cresterea vitelor si cailor. Asta au facut de secole. Ce fel de economie, vezi, Viorel, potrivita Romaniei? Ca trebuie dezvoltata agricultura este clar si primordial. Ca trebuie asigurata securitatea alimentara a unei populatii de 19 milioane cu pregatire profesionala diferita, superioara in multe cazuri, este altceva. Putem renunta la atata capital uman ca sa revenim toti in agricultura? (desigur nu vorbesc peiorativ, poate doar putin exagerat:-)

Nedeea Burca Smaranda, cred ca ai dreptate, dar il inteleg si pe dl. Strauanu. La ora actuala, exista in Romania, categorii intregi de cetateni care sunt aproape de limita disperarii. Pentru ca se simt fara nicio sansa. Si, daca tot a venit vorba despre felul in care organizarea sociala a cetatii in care traim ne influenteaza viata, pot sa vorbesc - n-am nici un motiv sa n-o fac - despre ceea ce mi se intampla chiar mie. Caut de ani de zile de lucru. Si nu, vai, in edituri sau in presa (formatia mea este de redactor si pot afirma cu mana pe inima ca sunt un redactor bun, cunosc meseria asta asa cum putini o mai cunosc la ora actuala), am renuntat demult la asemenea vise. Acum caut orice. Si nu gasesc! Sunt femeie, sunt vaduva si am 51 de ani - iata niste handicapuri majore. Nimeni, dar absolut nimeni nu e interesat de ceea ce stiu si ceea ce pot. Cu atat mai putin de ceea ce am facut pana acum si ma recomanda. Presupun ca nu sunt singura intr-o asemenea situatie. Si-atunci, ma intreb: dreptul meu de a munci, dreptul meu de a trai a fost abolit cumva, in ultimii zece ani? Ma pot exprima liber. Da asa este. Si e, oarecum, o mangaiere, poate singura. Dar, când o fac, ma aude cineva? Pe noi toti, ne aude cineva, vreodata?

Adrian Severin Eu v-am auzit dar nu v-a ajutat prea mult pentru că nici dvs nu m-ați auzit pe mine...

P.FCh ...adica romanii trebuie sa re/invete SOLIDARITATEA.

N.B  Eu va aud tot mai bine, domnule Severin dar, din pacate, nici pe dvs. nu va ajuta cu nimic

S.D  Draga Nedeea, sa nu crezi ca traiesc pe alta planeta. Artistii, umanistii, oameni importanti de cultura se zbat in aceasta injusta si disperata situatie. Nu inseamna insa ca a transforma munca din drept in obligatie, caz in care probabil ar trebui sa accepti orice fel de munca sub pregatirea ta reprezinta solutia. La noi e vina,Apoi, transformarea muncii in obligatie i vine la pachet cu multe altele in viziunea lui Orban, printre care diminuarea drepturilor omului etc. Da-mi voie sa ma gandesc cateva zile la cazul tau si poate imi vine vreo idee de actiune.

N.B  Da, asa este, vina e la noi. Si iti multumesc. Char ti-as fi extrem de recunoscatoare pentru orice idee. Eu... nu mai am niciuna.

V.S  D-na Dobrescu ,apropos de drepturi... aveti idee cite directive venite de la Bruxelles,centrul democratiei liberale europene,ne interzic sute de lucruri?Intreb retoric,sigur ca stiti . Multe de ele tin chiar de drepturile omului.Cit priveste munca sub pregatire,o fac si eu si... majoritatea.Sistemul de care facem vorbire prin exponentii sai de mult timp ne obliga s-o facem.Nimeni nu spune ca traiti in alta lume cu atit mai putin eu dar scuzati-ma,nu cred ca in investigatiile dvs ati intrat chiar la nivel macro .Eu si alti IMM-isti am avut buzunarele pline la un moment dat.Cu bancnote mici ce-i drept dar muncite.Cred ca in spatele asa zisei obligatii de a munci se ascunde altceva ,o gaselnita menita sa taie ajutoare sociale sau pe aproape.Nu stiu daca-i buna comparatia dar cred ca e ceva de genul motivatiei pt care femeile vor iesi la pensie la aceeasi virsta cu barbatii :egalitatea de drepturi,nediscriminarea.La anul probabil vom fi anuntati ca nu-i corect acest lucru.Pe cale de consecinta barbatilor li se va mari virsta de pensionare.

V.S  p.s M-as bucura ca postarea mea sa fi declansat un final cu happy end pt situatiea d-nei Nedeea Burca...pt ca polemica a declansat cit incape

Alexandru Cosmin Codreanu Foarte buna descrierea dinamicii din Europa de est si zona Marii Negre facuta de dl. Adrian Severin. Dumnealui are meritul de a surprinde foarte bine dilemele incercate de Polonia si Turcia care trebuie sa ia in calcul apropieri de Germania, respectiv de Rusia.

La fel de importanta mi se pare alinierea pieselor esentiale care pot inclina pe termen lung balanta influentei estice sau vestice in Europa de est - Polonia, Turcia si Romania.

La aceasta analiza am putea insa adauga si incalzirea relatiilor cu Rusia optiune a Romaniei pentru a-si creste puterea de negociere in cadrul NATO (strategie care s-ar putea sa se dovedeasca ineficienta in cazul unei "înțelegeri a SUA cu Rusia prin spatele europenilor" sau a unor discutii "neoficiale" intre Berlin si Moscova).

Nu sunt atat de sigur ca un Presedinte cu carisma, constient de ceea ce are de facut (repunerea Romaniei pe harta UE ca membru de facto) poate reusi aceasta misiune de unul singur. Vad in schimb ca pe un ajutor esential in realizarea acestui deziderat promovarea Romaniei drept un factor de stabilitate european in zona Marii Negre, eventual, de ce nu, un jucator important in reconstructia Ucrainei si temperarea unei Ungarii imprevizibile si periculoase pentru intreaga regiune.

Evident, Romania nu poate atinge aceste obiective exclusiv cu propriile resurse, insa ar trebui sa fie in stare sa gestioneze situatia si sa actioneze conform propriilor interese integrate intr-un plan comun cu cel al "finantatorilor".

Cum zicea Preda, "timpul nu mai are rabdare". Criza politica interna de identitate din Romania cred ca a ajuna in 2014 la un maxim ce va conduce la explozia mamaligii. Vor trebui promovati noi oameni politici, cu sustinerea unor democratii "mature", care in afara cunostiinte de engleza, sper sa nu fi uitat limba romana.

P.FCh De fapt, cred ca meritul textului lui Adrian Severin este acela de a re/legitima si introduce astfel in discursul public ideea interesului national ca parte a ORICARUI binom de securitate in care ar fi plasata Romania.

Ideea interesului national a mai fost lansata, numai ca evolutia recenta a evenimentelor din Ucraina pare sa fi polarizat optiunile Romaniei in 2 directii opuse, la un nivel caricatural de reprezentare al lucrurilor, fara tractiune reala la populatie: Fie esti un slugoi perfid al americanilor, fie esti pro-rus.

Probabil ca o incalzire a relatiilor cu Rusia nu poate fi decat un obiectiv pe termen mediu care va cere multa grija in executie. Timpul-Preda nu permite asemenea luxuri, dar tot un lux la fel de pagubos e sa sari ca coiotul lihnit la gatul ursului rusesc.

Nu cred ca mai e timp pentru vreo promovare. Alternativele la cei cativa trebuiau puse in miscare acum un an, odata cu refuzul ucrainienilor de a merge mai departe cu schema europeana. Realistic s-ar merge mai bine pe minimizarea raului. Numai ca ce incredere sa ai intr-un Ponta care se suceste nonsalant sau in vreunul de Dreapta?! Cum ai scris recent, Alexandru, multi vor sarbatori neparticiparea cu o sticla de sampanie.

P.FCh Iata si o perspectiva mai sanguina, despre niste aspecte conexe, dela Radu Golban.

http://voxpublica.realitatea.net/.../pericolul-moscova...

Pericolul Moscova-Berlin – alianţa născută din complexul singurătăţii

La ce să ne așteptăm de la Berlin astăzi, după 75 de ani de la semnarea Tratatului Molotov-Ribbentrop, dacă experţii germani numesc „văicăreală” urmările acestui pact pentru România? „Consecințele Tratatului Hitler-Stalin sub forma de discurs al victimei în România”, adică o lamentaţie pe fondul cedării Basarabiei și Bucovinei, a fost în 2009 titlul unei dezbateri la Universitatea din Leipzig. Această traumă națională a românilor ar fi așadar, în conceptul de „pax germanica”, o ipocrizie şi un bocet nefondat. În ceea ce-l priveşte, Berlinul pretinde că dreptul la propria istorie aparține exclusiv hegemonului. Deşi URSS, sub Gorbaciov, s-a dezis formal de infamul pact, Berlinul a evitat până în zilele noastre condamnarea lui. Interesant doar că în Europa reapare astăzi teama de alianţa ruso-germană. Fără a-şi face complexe pe urma unor traume ale trecutului, Berlinul este tot mai preocupat de construirea noului său rol în lume. Şi cum ar putea Germania să debuteze pe parchetul politicii mondiale și să depășească imaginea unei simple puteri regionale sau economice? În căutarea unui nou statut al Berlinului în lume, poziția de aliat al Americii devenise din ce în ce mai incomodă. Instrumentarea unui fals conflict sau non-conflict oferă cel mai bun prilej pentru a facilita ascendentul Germaniei la nivel mondial. Pentru aprinderea motorului german de mare putere politică este însă nevoie de o igniție intensă pe care nu o poate oferi decât Rusia. Prin regizarea bine cântărită a decuplării Europei de America, servită audienţei prin gălăgioasa critică a Berlinului în urma interceptărilor (de altfel reciproce) între prieteni, observăm că trecerea de la adolescență la maturitate politică a Germaniei nu funcţionează fără pierderi colaterale. Rețeta „Merkel si poporul rus libertatea ne-au adus” este cât se poate de simplă: se alege o țară tânără, dependentă de Rusia, dar totuși cu o imagine de aspirant la occidentalism, multietnică și cu risc limitat de contagiune în zonă. Ghinionul Ucrainei, ca și cel al Greciei, iar mai înainte al defunctei Iugoslavii, este de a fi tolerat experimente de ascensiune politică ale Germaniei, pentru ca Berlinul să aibă prilejul să-şi proiecteze în faţa lumii o politică tot mai ambiţioasă.
Referindu-ne mereu la Tratatul Molotov-Ribbentrop din 1939 riscăm să pierdem din vedere motivele complexe de apropiere ale acestor două mari puteri europene. Izolarea Germaniei, dar şi a Uniunii Sovietice după Primul Război Mondial a creat cele mai favorabile condiţii pentru această alianţă nefastă, aşa cum s-a întâmplat în 1922 prin Tratatul de la Rapallo – spre surprinderea marilor puteri occidentale, Germania este primul stat din lume care recunoaşte Rusia Bolşevică, iar Moscova îşi deschide porţile pentru produsele şi tehnologia germană. Situaţia economică şi politică după Primul Război Mondial a fost predestinată pentru o astfel de alianţă, dat fiind faptul că modul prin care America şi Franţa s-au impus în Europa prin Tratatul de la Versailles nu a fost agreat nici de Berlin, nici de Moscova. Noua arhitectură de pace în Europa după război a urmărit din perspectiva diplomaţiei germane şi sovietice remedierea greşelilor făcute la Versailles şi înlăturarea izolării lor. Iar de la Rapallo la Molotov-Ribbentrop ne mai desparte doar un mic pas, Tratatul de Prietenie de la Berlin din 1926, care a exprimat trecerea de la solidaritatea între două state izolate la ambiţiile lor pe plan extern de a-şi aservi Europa. Aşadar carantina simultană impusă Uniunii Sovietice şi Germaniei a creat un focar de insecuritate în Europa de care nu ne putem feri până în zilele noastre. Excepţionalismul, anticapitalismul si antiamericanismul german cultivat de Hitler nu putea identifica pe plan mondial un aliat mai bun decât Uniunea Sovietică, un alt duşman de clasă politică şi economică al Americii. Imaginea Germaniei greu de desluşit este expresia poziţiei centrale în Europa care o obligă pe de o parte la o colaborare cu vestul, dar şi cu estul continetului, iar pe cealaltă parte impune totodată şi o politică de „Sonderweg” (cale aparte), mereu în contratimp cu aliaţii şi diferită de aşterptarile partenerilor. Iar noi ce concluzii putem trage din angajamentul Germaniei astăzi în Ucraina? Sindromul singurătăţii atât al Berlinului, cât şi al Moscovei sunt expresia dorinţei de neînrolare în structurile politice, economice şi juridice pe plan mondial, bine defintite prin standarde anglo-saxone.
In concluzie, efectele izolării Germaniei şi a Uniunii Sovietice în prima jumătate a secolului al XX-lea sunt identice cu aspiraţiile la un „Sonderweg” politic diferit de restul lumii din zilele noastre, riscul la nivel mondial fiind probabil mai mare decât scenariul uncrainean. Ironia sorţii este că exact lipsa propriei istorii pe plan politic, în mod normal o critică adusă lumii noi, se potriveşte mai degrabă Germaniei şi Rusiei. Lipsa propriei istorii – în acest context nefiind definită atât de vechimea culturii acestor două popoare cât de nesiguranţa şi stângăcia pe parchetul politicii mondiale – şi parvenitismul politic generat de un belşug trecator sunt adevaratele motive de îngrijorare pentru întreaga planetă. O uniune din singuratate. Artificialitatea statului german înfiinţat doar la 1872, născut din condeiul lui Bismarck, fără posibilitatea de ascensiune mondiala într-o lume deja împarţită, nu putea să gasesasca un numitor comun decât cu un aliat de asemenea încă nedefinit, însă cu o întindere teritorială mai mare decât toate coloniile la un loc.
Din cautarea cu obstinaţie a unei politici proprii, a unei definţii limpezi şi a unui profil vizibil, Germania a făcut până în prezent, prin relaţia cu Rusia, mai mult rău decat bine. De aceea, se impune prudenţă faţă de pacifismul german! Doar tot dintr-un avânt de pacifism l-au dus nemţii pe Lenin în Rusia ca, printr-o Revoluţie, să înceteze războiului în estul Europei! Şi aşa s-a ales Germania cu un aliat fidel, iar noi nu ne-am mai dorit decât să ne păzească nemţii de ruşi. Un plan magistral!

P.S. Daca ar fi sa facem un scurt inventar al perspectivelor publicate in ultimele 2 saptamani despre jocul Germaniei, ce ar mai fi de spus, ce ar fi de inteles?

S.D  Ce poate insemna statul muncii obligatorii, ne intrebam cu totii. Adrian Severin pregateste terenul explicatiilor prin exprimarea: "dl Orban neagă de fapt personalitatea umană și lasă fără obiect drepturile omului. Pentru dl Orban omul nu mai există. Există doar colectivul (cu identitate națională, adică etno-culturală dată) al cărui „succes” este cu atât mai mare cu cât identitatea persoanelor care îl compun este mai irelevantă și prin urmare, aspirațiile lor la fericire contează mai puțin iar succesul lor individual este mai mic" Cu alte cuvinte, obiectivul-laudabil de altfel- este succesul natiunii. Acest succes trebuie gandit, dirijat, controlat de stat. Pana aici, nimic blamabil. Aici insa, in detalii salasuieste de fapt raul: In acest context ce faci cu conditiile de munca, cu prevederile Codului Muncii care servind interesul natiunii va neglija interesele individuale si va mari programul de lucru atat cat e nevoie, va desfiinta foarte probabil negocierile sindicale, poate si contractele colective, va reduce salariile, concediile, etc.? Un secol de lupta sindicala si reglementari OIM vor disparea. Nu stiu daca ajutoarele sociale vor disparea dar egalizarea varstelor de pensionare si cresterea acestora este din pacate o necesitate obiectiva si un trend general determinat de demografie si media pensiei femeilor mai mica decat a barbatilor

V.S  Codul muncii,programul de lucru,drepturi individuale,negocieri sindicale nu mai exista de facto.Sint calcate in picioare de foarte mult timp.Asa ca oficializarea incalcarii acestor drepturi este pur formala.

A.C.C    Prospectiv FCh  Mai este ceva de spus legat de Germania si Rusia - Ungaria . Hai sa facem un exercitiu de imaginatie si sa acceptam ca Budapesta este scapata din brate de Moscova. Care va fi urmatoarea miscare a dlui Orban? Vizita de curtoazie la Berlin via Viena.

O zona Germano-Austro-Ungara ar izola Polonia, Cehia, Slovacia si Slovenia, zone dominate deja economic de Berlin. Cu NATO sau fara, cu resentimente istorice sau nu, Berlinul isi va consolida (si mai mult) influenta in zona.

Romania ar deveni granita de este a zonei germane, iar Bulgaria, Romania si vestul Ucrainei vor deveni fie parte a influentei rusesti, fie o zona tampon fragila intre est si vest.

Vedem asadar ca daca Varsovia este atrasa de Berlin, Budapesta va face o intoarcere mai mult sau mai putin eleganta catre Viena.

In lumina teorie dlui. Adrian Severin, Ankara ar putea deveni mai rezervata fata de NATO, iar Sofia, Bucuresti si Kiev vor deveni o zona tampon permeabila si agreabila tuturor.

O piesa mai putin importanta in jocul local al puterii, insa cu mare valoare sentimentala pentru noi, Chisinau, va fi din nou greu incercat de presiunea estica, insa curtat cu poduri de flori (si atat) de Bucuresti. Apropos, printre atatea scenarii posibile, Chisnaul este ignorat complet? Oare merita atata lipsa de atentie?

S.D  Alexandru Cosmin premiza dezvoltarii tale este ca Moscova renunta la Ungaria al carui Orban tocmai si-a adaptatin mare masura planul de societate viitoare celei rusesti. Si daca Moscova nu renunta la Ungaria? Mai exista posibilitatea zonei fragile tampon sau doar a zonei de influenta rusa?

Zoe Petre Orban iși urmărește propriile interese iredentiste - pentru Rusia e interesant să întrețină o zonă de conflict și ruptură pe Tisa - si propria înfumurare băsesciana: speră să devină el un mic țar maghiar. Dacă vorbim de interese naționale, interesul României a fost în anii 90 o relatie cordiala cu Ungaria pentru a obține integrarea; nu sînt sigură că acum mai e în interesul nostru o atare relație. Dl. Severin are dreptate, trebuie să ne revizuim solidaritățile în noul context.

P.FCh  Budapesta are o pozitie mai centrala decat Bucurestiul in sahul regiunii--unde ai intr-adevar interese slave, germanice, si liberale. Istoria ne spune totusi ca aranjamentele sunt extrem de fluide in lipsa unei paci intre imperii.
In conditiile provocarilor Pax Americanei, cred ca acum se cauta un alt aranjament, cu asumarea de pierderi minime la fiecare centru imperial. Ceilalti intra la colaterale.

Romania ar putea totusi sa aranjeze cu imperiul de departe in sensul intaririi economiei si statului si a deveni astfel un cap de pod credibil pentru liberalism sau confucianism in proximitatea imediata a slavilor si germanicilor. Dar aici intru deja pe taramul fanteziei--vezi motive in post-concluzia textului d-lui Severin.

Un pivot al Ungariei nu e foarte probabil, dar nu pot sa nu gandesc la trinomul Severin, aflat in lucru pana la demiterea Guvernului Ciorbea: Austria-Romania-Ungaria...

In lipsa unor asemenea nuclee formate din tari mici si medii care sa ofere o contrapondere la cei mari, o solutie analitica la care pot sa ajung este federalismul european la nivel de tzara. Numai asa entitatile de pana in 20 milioane locuitori pot spera sa aiba o voce reala in corul EUro-germanic. Stiu, intaiul federalist al Romaniei de azi este tot Adrian Severin, sa fiu corectat daca gresesc; mai trebuie sa spun fara probleme ca a fost expunerea ideilor sale in sensul federalizarii care m-a facut sa cantaresc meritul federalimsului. Ce n-am reusit sa aflu insa este unitatea de baza a federalimului pe care-l propune dl. Severin/Grupul Spinelli. Acolo, eu as insista ca la momentul acesta, unitatea de baza a federalismului european sa fie statul national.

A.S  Noi am și vorbit despre o "federație de state-națiune"; ceea ce a vrut să spună că "Statele Unite ale Europei" sunt o formulă menită să salveze statul-națiune, pus astăzi sub presiune din toate părțile, iar nu să îl distrugă.

Cristi Pantelimon Problema cu imperiile este că recunosc legitimitatea principiului statului naţional numai aparent. Memorandumul Hossbach arată un Hitler preocupat de dăinuirea biologică a naţiunii germane câteva generaţii, pe grupe de resurse. Mă tem că la fel gândesc...Vezi mai mult

P.FCh "Ce poate rezulta de aici, dacă aceste planuri "politice" nu sunt dejucate de un plan divin?" Lumea de maine, care pentru cei mici va fi un 'viitor mai bun si mai drept'.

 A.C.C  @ Smaranda Dobrescu  Este evident pentru cei care stiu un pic de istorie ca Ungaria se afla intr-o permanenta cautare de stapan potent, care-i sa-i puna la masa puterii la care alminteri nu ar avea acces. Dupa ce armata romana a ajuns la Budapesta, si noi am fost curtati sa formam un nou "imperiu" romano-ungar.

Un alt aspect important este ca nici acum, in timpul unor pasi concreti in directia apropierii de Moscova, Ungaria isi pastreaza senin statutul de membru de facto al NATO si al UE. Apropos, desi UNgaria nu a trimis niciodata trupe in cadrul operatiunilor NATO, cetatenii ungari pot intra in SUA fara vize. Nu de acelasi tratament se bucura cetatenii romani, care asigura de ani buni trupe NATO in Irak si Afganistan.

In aceste conditii nu stiu daca este corecta formularea "Budapesta renunta la Moscova". As merge mai degraba pe formula "Ungaria se afla intr-o permanenta cautare de sprijin pentru a-si satisface fanteziile expansioniste, acestea din urma avand radacini adanci in istorie culminand cu Gingis Han".

Cred ca mai merita facuta aici o precizare. Dl. Orban nu este deloc un om impulsiv, care actioneaza pripit. Intreaga dumnealui cariera este rezultatul unei planificari atente, urmata de o executie meticuloasa si curajoasa in timp. Este de inteles ca democratiile "mature", care lupta din greu o data la 4 ani pentru un consens de maxim 30-40%, privesc cu suspiciune larga sustinere de care se bucura dl. Orban acasa in lipsa unui conflict armat. Insa cine i-a urmarit cariera dlui. Orban stie ca inainte de a deveni un star politic ungar, dumnealui s-a implicat in stimularea activitatilor asociative printre unguri. Ca sa folosesc o formula draga corporatistilor, Dl. Orban are o mare experienta de facilitator de team building. In plus, un abil diplomat ca dumnealui si-a cultivat relatiile cu toti:
- Viena de dragul unor zile de glorie pe cursul superior al Dunarii;
- SUA prin cel mai mare lobbist ungar, dl. Soros;
- Marea Britanie, prin eurosceptisicmul recunoscut recent atat de Londra, cat si de Budapesta;
- Rusia, prin eurosceptisicm, oferta geo-strategica de cartita in spatele frontului si prelungirea fericita a spatiului de manevra rusesc pe teritoriul sarb catre nord.

In lumina afirmatiei de mai sus inclin sa cred ca dl. Orban nu este cel care a avut initiativa apropierii de Moscova, ci mai debraba se incadreaza intr-o tendinta regionala de cautare a unor aliati potenti in est, aliati care pe de o parte sa intarzie si sa atenueze (daca nu sa impiedice) consolidarea sferei de influenta americane in zona Marii Negre. Mai concret, dl. Orban este cel care a avut curajul sa devina vocea publica a Vienei (posibil si al Berlinului), scopul fiind la vedere - Transilvania.

Moscova nu renunta usor la nimeni care i-a declarat sentimente sincere de iubire. Daca vreodata Ungaria va obosi sa priveasca rasaritul si va dori sa se relaxeze la lumina apusului, zgomotul facut de Moscova cu siguranta ii va strica siesta. Insa Ungaria este o natiune care isi poate asuma astfel de costuri in numele viziunii sale pe termen lung.

Daca insa acceptam varianta Ungaria vrea sa fie unul din arhitectii spatiului euro-asiatic, iar Austria si Germania fac doar afaceri cu Moscova, fara a se implica intr-o noua constructie geo-politica, asistam la o potentiala rupere a Europei in:
- Europa de vest care include astazi si Polonia, Cehia, Slovenia, Slovacia, si in curand, indraznesc sa afirm, Croatia
- noua Europa de est care ar cuprinde: Ungaria, Serbia, Albania, vestul Ucrainei, Romania, Moldova, Bulgaria,

Lipsa unei zone tampon nu ar avantaja pe nimeni. Din istorie vedem ca pactul Ribbentrop-Molotov a fost de fapt doar un armistitiu pe termen scurt. Ori o noua reasezare a sferelor de influenta cere timp, iar timpul poate fi asigurat (si) prin zone tampon / de tranzitie intre culturi.

Daca axa Sofia-Bucuresti-Kiev(-posibil Minsk-Vilnius) nu este agreata ca zona tampon, alternativa ar fi o granita sinuoasa, instabila, marcata de conflicte etnice, intre imperii. Nu cred ca aceasta variata este pe placul niciunui arhitect regional.

Avand in vedere ca tot ce am scris sunt exercitii (utile) de imaginatie geo-politica la nivel regional ma feresc sa trag vreo concluzie. Ar merita insa ca politica noastra externa sa tina cont de aceste posibilitati si sa actioneze in consecinta. Numai cu "yesman" nu putem ajunge departe.

S.D  Alexandru Cosmin. Imi face placere sa-ti citesc analizele pertinente si obiective. Din pacate din toate cele discutate la aceasta postare, incepand cu demonstratiile lui Adrian Severin nu rezulta pentru Romania decat prognoze rele sau si mai rele.Adica in toate prezumtiile ne asteapta o situatie care nu depinde de alegerea noastra. Acest subiect nici macar nu intra in discutia publica si cu atat mai putin a prezidentiabililor. Sigur, atitudinea lui Ponta este corecta declarand ca ne respectam aliantele si parteneriatele. Dar in jur totul e fluid.Chiar si acceptarea bazei Nato este un aspect cu multiple fatete. care ne pune in postura de a deveni militarizati cu consecintele de rigoare. Prezenta lui Orban la doi pasi de noi cu toate amenintarile majore ale revizionismului sau nu ma impiedica sa constat diferenta de tratament pe care ai semnalat-o si tu a partenerilor americani si europeni fata de maghiari si romani. Ei critica NATO dar nu ii invita nimeni sa dea trupe in Afganistan, etc si nu au nevoie de vize, ei se delimiteaza de Europa in chiar valorile sale de baza (democratia liberala, de exemplu) si nu sunt sanctionati in nici un fel in timp ce noi primim instructiuni in plic, pe puncte din partea UE si ni se refuza Schengenul pe baza" nerespectarii" statului de drept. In concluzie nu viitorul presedinte ar trebui sa antameze aceste teme importante pentru noi? Toti ne comportam parca am fi dotati cu ochelari de cal.

A.C.C  Dna. Smaranda Dobrescu primul pas catre indreptarea situatiei este intelegerea naturii duble a masurii la care suntem supuri si incetarea obiceiului de a ne pune singuri cenusa in cap.

Daca exista ceva mai prost decat politica noastra interna, acel lucru este politica noastra externa din ultimii 25 de ani. Nu cred ca indreptarea acesteia tine exclusiv de un Presedinte roman, dar cu siguranta de aici poate incepe schimbarea.

Din pacate societatea romaneasca este captiva problemelor politice interne. Pentru majoritate politica externa se rezuma la accesul pe piata muncii din UE. Si mai grav, se pare ca toti ne complacem in aceasta situatie care convine de minune celor care ne lasa constant repetenti Uniune.

Ma bucur ca acest dialog virtual m-a ajutat sa imi lamuresc niste dileme mai vechi. Va multumesc tuturor celor care prin articole, comentarii si intrebari m-ati pus pe ganduri. Pare a se inchega aici un adevarat grup prospectiv !

S.D  Te rog Alexandru sa privesti si sa apreciezi grupul dinauntrul lui, nu din afara, desi niste aprecieri obiective venite din partea unor persoane bine intentionate nu ne-ar strica. Esti un prospectiv!

A.S  Am apreciat mult intervențiile dlui Alexandru Cosmin Codreanu. Din păcate, deși împărtășesc, cele mai multe din cele spuse de domnia sa în ultimul comentariu de mai sus, nu pot subscrie opiniei potrivit căreia cel mai prost lucru din politica românească a fost "politica noastră externă din ultimii 25 de ani". Ceea ce mă deranjează - și sper să nu fiu acuzat de subiectivism - sunt cuvintele "din ultimii 25 de ani".

Acești ani nu au fost omogeni. Ei au cunoscut mai multe etape și mai multe politici. Tocmai întrucât apreciez mult opiniile dlui Codreanu intervin cu rugămintea de a evita formulele generalizatoare - care nu pot fi nici corecte (de principiu) și nici probate - de tipul "toți politicienii", "toată politica", "toată istoria" etc. Cu atât mai mult cu cât și unul ca mine, care am fost de-a lungul ultimilor 25 de ani în epicentrul politicii, mai descopăr fapte petrecute lângă mine de care nu știam și nu puteam ști nimic.

Informația noastră este, încă, inevitabil lacunară. De aceea nu putem rezolva probleme ale căror date nu le cunoaștem integral decât cu rezerve, moderație și modestie. Eu unul sunt gata să împărtășesc (pe cât se poate) informațiile pe care le dețin celor care vor să știe înainte de a judeca. M-am străduit și mă străduiesc mult să o fac și pe această pagină. În rest, toate bune...

A.C.C  @ dl. Adrian Severin
Va multumesc de aprecieri. Mi-am insusit critica. Mi-as fi dorit sa dau exemple pozitive ale politicii noastre externe din ultimii 25 de ani - intrarea in NATO sau UE, insa inca mai lucrez la o analiza a costurilor versus beneficii.

Va voi urmari in continuare analizele. Ele reprezinta o voce aparte, o alternativa extrem de necesara

P.FCh NATO a venit la pachet cu UE, altfel nu stiu daca romanii s-ar fi inghesuit sa schimbe un Tratat de Securitate cu altul--citeste, hegemon. Aspiratiile romanilor au fost covarsitor europene, iar UE reprezenta la momentul acela acest deziderat cu brio.

Intr-o analiza NECESARA a balantei costuri-beneficii, trebuie observata si natura nerealizarii beneficiilor, interna vs. externa--vezi de exemplu, 'Europa intre colaps si utopie' http://blog.prospectiv.org/.../europa-intre-colaps-si.... Mai mult, un al treilea element ar fi necesar de analizat, costurile ramanerii afara.


Despre aportul individual al politicienilor va trebui sa aflam mai multe--ei fiindu-ne datori cu memorii, explicatii, relatari etc. Am inceput sa aflu chestiuni foarte importante de cand dl. Severin este la Grup--despre politica romaneasca si initiative importante ale sale. Problema este una pe ansamblu: omul trage linie si calculeaza unde suntem dupa 25 de ani si vede ca ne aflam inca in cadere libera. Firesc este sa responsabilizeze clasa politica pe ansamlu, moral ar fi sa se caute si pe sine, iar prospectiv ar fi sa ne intrebam: Daca am avut atatia politicieni merituosi, inclusiv prin ce au intreprins si reusit, cum se face ca ansamblul e atat de sumbru? Nu, nu accept explicatia ca Basescu ar fi in toate, dupa cum nici macar Ceausescu nu era in toate.

V.S M-a cam luat valul in ce priveste comentariile pro Dl Orban.
Sincer ,credeam ca dl.Severin si d-na Dobrescu exagereaza in ce priveste politicile d-lui Orban fata de concetateni.Imi cer scuze daca am fost vehement.Intre timp am mai studiat un pic problematica maghiara si lucrurile par de un roz spre rosu.