sâmbătă, 8 septembrie 2018

Prea se scrie in abstract de pesede...


Marin Tatiana
Vasile Suhov: "Cei care nu sunt interesați de politică...nu citiți mai departe 😊
Ce nu înțeleg inamicii PSD este că acest partid este puternic, cu "rădăcini" zdravene în teritoriu, cu oameni care îi sunt fideli și loiali INDIFERENT cine conduce. Nu există gruparea Liviu Dragnea, grupusculul Oprișan, facțiunea Ecaterina Andronescu sau brigada Viorica Dăncilă. Mă pufnește râsul când văd tentative puerile de fragmentare, încercări de dizidență, declarații contradictorii. Aici, jos, la "talpa partidului" oamenii sunt sudați, uniți și deciși să alerge în campanii așa cum au mai făcut-o de zeci de ori. Că e asfaltul încins al orașului, că e noroiul de la țară, noi ăștia mărunți ne ducem acolo unde suntem trimiși.
Ceea ce nu vor înțelege niciodată useriștii, haștagul și alți "prieteni" este că un pesedist de rând aleargă (surprinzător !) DIN CONVINGERE. Aud în fiecare zi legendele cu pesediștii care împart găleți, zahăr și ulei. Mergeți prin casele oamenilor, ăia umili și pe care nu îi bagă nimeni în seamă, și întrebați când au primit ultima oară un kil de orice de la un pesedist ca să-și vândă votul.
Primim "lecții" de la unii care nu știu să desfacă o sticla de bere fără desfăcător. De la unii care au iluzia că dându-se cu fundul de pământ și învârtind lozinci "cool" ne vor cumpăra pe noi, ne vor face să renunțăm la ceea ce credem. Nu băh, nu suntem de vânzare. O chestie pe care voi nu veți reuși să o pricepeți în ciuda sutelor de lozinci cu "penali" pe care ni le aruncați în față. Exact, în partidul ăsta sunt mulți oameni de onoare și care își respectă cuvântul, care nu mănâncă rahat la micul dejun, care nu-și vând sufletul.
Am câștigat alegeri, am pierdut alegeri. Nimic și nimeni nu îmi va schimba opțiunea politică. Nu am nimic de câștigat din apartenența la acest partid decât mândria că sunt o rotiță într-un angrenaj uriaș care încearcă să facă bine. Nici o "bursă", "colaborare", "schimb de experiență", "contract" nu mă va împinge la o parte de pe cărarea mea. Nu aveți decât să nu fiți de acord cu ideile mele. Spuneți-mi asta civilizat. Mă disprețuiți și jigniți înainte de a mă cunoaște. Ura celor care ne doresc la pământ nu face decât să mă motiveze.
Spre deosebire de neprietenii noștri eu de-abia aștept să intru în lupta electorală, să umblu pe străzi și să vorbesc cu oamenii. Că eu de pe "stradă" vin. Mă trag dintr-un sat sărac și mândru, am fost educat la cea mai umilă școală din oraș, am învățat despre omenia romilor înainte să vină UE să-mi explice cum e treaba, am muncit de mic cu brațele. Am luat viața în piept și încerc și azi să mă descurc respectându-i pe cei din jur, salutând plin de respect un profesor, un medic, un avocat dar și un muncitor care își știe meseria.
Și nu îmi mai miștocăriți băi religia în care am crescut. Da, îmi respect Biserica și Preotul. Nu sunt vreun stâlp al creștinătății dar văd dincolo de liberalismul ateist. Neamul românesc, neamul meu au rezistat datorită Credinței. Mă duc de Paște la Biserică crezând ferm în Hristos. Vă convine sau nu, treaba voastră. Respectați-mi credința.
Familia, Biserica, Țara, Armata, Partidul. Cred în ele și sunt ferm alături de cei care cred în aceleași lucruri. Îi respect pe cei care nu gândesc ca mine dar asta nu mă împiedică să râd ironic de ăia de depun reclamații împotriva Jandarmeriei. Pe bune, câteva pulane pe spinare și nițel gaz lacrimogen și gata, mergem iute cu "lăcrămația" la Parchet ? Râd de voi Soldații Mărășeștiului, Oituzului, Stalingradului. Sunteți penibili, dragilor. Cu treburi de genul ăsta vă acoperiți de ridicol.
Plecăciune tuturor."

Niciun comentariu: