Pe facebook: Tony Blair isi cere scuze..

miercuri, 28 octombrie 2015

Tony Blair isi cere scuze..

Tony Blair isi cere scuze.. – 25 octombrie 2015

.Smaranda Dobrescu

Mail online reports that when asked if the Iraq War was 'the principal cause' of the rise of Islamic State, he said: "I think there are elements of truth in that. Of course you can't say those of us who removed Saddam in 2003 bear no responsibility for the situation in 2015."

Tony Blair finally apologises for war in Iraq

The former PM said he accepted that the decison to go to war has contibuted to the rise of Islamic State.

IBTIMES.CO.UK|DE PRIYA JOSHI

Delia Bogdan multe greseli, intentionate sau nu, s-au facut in relatia cu lumea musulmana! rezultatele se vad acum! nu cred ca niste scuze tarzii pot rezolva situatia!

Smaranda Dobrescu Poate ca prin scuze vrea sa informeze pe cei interesati asupra dezacordului sau de laburist trecut pe partea dreapta a drumului privind implicarea in Siria.., cum de altfel a declarat si liderul actual al laburistilor.

Delia Bogdan intortocheate sunt caile politicii!

Preda Mihailescu Trecut pe partea supusa a drumului, doamna Dobrescu. Este asa ridicul in ziua de azi jocul cu etichetele la varf. Stanga - dreapta, sunt catelusi ai unor lobbyuri care cu greu pot fi numite ca reprezentante ale vreunei economii ... constructive. Supususi.

Smaranda Dobrescu Nu tin la etichete. Stanga, dreapta uitandu-te in jur uneori nici nu mai stii sa le deosebesti dupa comportament. A ramas totusi un concept, sa-l numesc integrat solidaritate-echitate care este absolut necesar sa deosebeasca un comportament politic de altul. Daca globalizarea duce inerent la o lupta pe viata si pe moarte pentru competitivitate si in ultima instanta la saracire-inavutire creand inegalitati majore in societate, atunci cine va reechilibra balanta in favoarea celor ce saracesc si ajung pauperi sau in situate de precariat afectand viitorul copiilor? Chiar si elitele din procentele de 5% isi dau seama ca saracia de azi, cauza a educatiei slabe a celor de maine, va impiedica progresul tehnologic, dezvoltarea, si va produce mai devreme sau mai tarziu chiar implozia capitalismului,

‎Mircea Petrescu‎ catre Smaranda Dobrescu

Draga Smaranda, te rog sa le transmiti tuturor, incepand cu Tony Blair, ca punctul meu de vedere neste " ...shame on you all, and particularly shame on you, Tony Blair...."....

Smaranda Dobrescu Nu ma veti crede poate, dar la Congresul IS de la Paris din 1999 cand Schroder-Blair si-au lansat A treia cale, eram de fata si eram chiar entuziasmata. Erau acolo vorbe de vrajitori insotite de patos si multa carisma. Fata de cuminteii Jospin, Gutterez, chiar Gonzales sau Maurois, ei pareau a fi detinatorii cheilor succesului asteptat de intreaga lume a stangii. Ce era mai frumos sa auzi decat eficienta economica, prosperitate si bunastare, toate la un loc? Am sustinut in tara chiar si cartea lui Anthony Giddens despre A treia cale, evident nu singura, ci impreuna cu mai marii decidenti romani ai stangii. Am avut nevoie de vreo doi ani ca sa vad incotro au luat-o cei doi carismatici lideri. Macar, m-am prins repede si mi-am venit in fire. Altii, continua si acum sa-si exprime admiratia.. Sper ca macar de data asta, studiind programul lui Corbyn, si entuziasmandu-ma asa cum stiu eu sa o fac, in ciuda..., sper sa nu mai gresesc..
Cu regrete, Domnule Profesor nu ii voi transmite lui Tony Blair nimic, nimic. Din partea mea, doar tacere...acuzatoare.

Mihai Ion Turcu Jucator oana la moarte ! (Doar ca se joaca singur).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook