Pe facebook: Si cum ramane cu China?

miercuri, 25 februarie 2015

Si cum ramane cu China?

Si cum ramane cu China? – 12 februarie 2015

Preda Mihailescu

http://www.deseretnews.com/…/NIXON-LAUDED-CEAUSESCU-FOR-HEL…
Si cum ramane cu China?

NIXON LAUDED CEAUSESCU FOR HELP WITH CHINA RELATIONS

Mobs massed in the streets of Bucharest 20 years ago. But unlike the determined throngs now...

deseretnews.com

P.M Discutam cu o participare unica perspectivele de razboi, dar privirea ramane fixata pe actorii de galerie. Nu s-a schimbat o vorba despre China! Am vrut sa aduc aminte ca Romania a stiut sub comunisti sa joace magistral cartea Chinezeasca, cu un succes care a ramas ... la arhive. Au trebuit trei vorbe pe google pentru ca sa gasesc acest articol! De ce? In zilele de astazi, atasatul militar Chinez a parasit Romania, oferind atasatului rus, "in amintire" steagul romaniei infasurat cu bentita! Cum se poate? Domnul Turcu ne spoune cu dreptate si cumpatare, ca pericolul nuclear va face ca un compromis sa se iveasca in Ucraina, just!

Dar stim cu totii ca secolul 21 este al Chinei. Este oare de neconceput ca Romania sa fie in stare sa recupereze ceva din relatiile ei preferntiale avute cu China in urma cu 50 de ani? Am mai multa incredere in faptul ca pe langa pragmatism, Chinezii stiu sa aprecieze si vechi relatii care nu au fost tradata - dar aceasta doar in conditiile in care minuscula tara interesata stie sa le reactiveze in mod constructiv in configuratia contemporana. Ar fi o ocazie excelenta pentru ca dl Johannis sa faca un task force China, pornit de la zero, in care sa poata alege doar oameni pe criterii de competenta si DEDICATIE tarii!

Prospectiv A-z .
Ce se intampla acum nu-i o reluare a anilor 1960. Chinezii au fost tinuti la distanta de Romania, de romani si prieteni ai acestora. Americanii post-nixonieni au mai multe canale decat pot sa analizeze/fructifice. Romanii sunt o natie sedusa si abandonata, neaflata in vreo pozitie de arbitraj--in astfel de pozitii acum sunt doar Grecia si Ungaria. Cumsecade cum suntem inca mai credem ca putem apuca rahatul de partea sa curata.

P.S. Acest articol a aparut in decembrie 1989. Intr-un cotidian din Utah, daca nu ma insel. Ce a aparut de atunci in mass media americane despre Romania? Tg Mures, mineriade, orfani, Ghita Muresan...

P.M A-z @ Ah, eu astea le stiu. Dar asta nu inseamna ca nu se poate reincepe de la inceput! Cu un nou presedinte, oricum problema TREBUIE adresata. Deci discutia este despre priorizare, despre folisirea ocaziei pentru a crea in Romania primul task force profesionist si angajat. Si in acest context, valiorizarea trecutului nu este imposibila. De Grecia stiu, de Ungaria stiu - au sapte barci inainte pe plan international.

P.A-Z .
Ce inseamna 'nou presedinte'? Cand am avut noi presedinti la Bucuresti, in persoanele lui Emil Constantinescu si Traian Basescu, s-a dus TOTUL naibii.

Inteleg ca MRU i-a fost cel mai probabil impus, insa daca-l si scoate in lume (pana acolo incat Hollande se intreaba cine era MRU la o intalnire de executivi), ce sa ma astept si dela dl. KWJ? O fi bine intentionat, spre deosebire de Basescu, dar tot bine intentionat a fost si Constantinescu, presedintele de sub care s-a nascut raul in Romania post-1989.

La momentul acesta in Romania cred ca nu se poate spune ca cineva mai poate forma "primul task force profesionist si angajat." S-au creat cam toate task-force-urile la care ne putem gandi, problema nu-i la acest nivel. Este echipat dl. KWJ sa inteleaga 1) ca istoria nu incepe cu el, 2) ce trebuie facut si 3) unde si cum sa-si caute/gaseasca colaboratorii? Daca nu, cat de repede poate invata?

Neterminatul de Ponat a inceput sa dea minime semne de gandire abia dupa esecul electoral. Prea putin si prea tarziu. Constantinescu nici acum nu cred ca...

P.M Daca vrea sa contracareze impozitia lui MRU, sa il dea in judecata pentru Gojdu. Este simplu si necesar! Despre potentialul lui Constantinescu am dubii. Despre Johannis est e absurd sa avem altceva decat sperante si impulsuri! Gandeste-te la ce au facut din Obama - si nu poti spune ca nu este capabil si determinata! Astea sunt finalurile de ciclu - cei care vor da - o in bara investesc ultimele resurse, cu vigoare. Dar anticiclic! Deci nu trebuie decisa actiunea dupa fructe, ci dupa necesitate si masura!

P.M PS: "Stiu ca dupa fructe ii vei masura" - ceea se intentionam este insa sa indic ca nu noi trebuie sa asteptam CAND sa se poata masura fructele. Unii au asteptat 2000 de ani, si au perseverat totusi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 25 februarie 2015

Si cum ramane cu China?

Si cum ramane cu China? – 12 februarie 2015

Preda Mihailescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv