Pe facebook: Adrian Severin: Reaua vestire dupa Victor Orban

Looking Down The Barrel Of a Big Old Gun - IMF Comes To Ireland

1. Desacralizarea capitalismului liberal, deziluzia democratică și revenirea ofertei fasciste în dezbaterea de idei

A sosit! Așteptam să vină dar nu știam când se va întâmpla. Nu este vorba despre sosirea lui Victor Orban la Tușnad (acesta este un déjà vu) ci despre vremea în care reîncepe dezbaterea decomplexată despre fascism și confruntarea ideologică neconstrânsă de corectitudinea politică între adepții democrației și cei ai dictaturii. Nu mă bucur dar înțeleg că era inevitabil.

Din 1945 încoace combaterea tezelor de extremă dreaptă – anti-democratice și anti-liberale – era extrem de simplă. Era suficient ca susținătorului lor să i se aplice eticheta de „fascist” și discuția se încheia. Omul trebuia să se ascundă în gaură de șarpe. Vechile cărți ale foștilor ideologi sau politicieni fasciști au fost publicate într-un tiraj relativ restrâns și numai spre a avea pe ce să scuipi. Chiar și propaganda comunistă nu a exaltat niciodată ideea dictaturii (cu excepția dialectică a „dictaturii proletariatului”) și nu a pledat deschis în favorea regimurilor politice autoritare, totalitarismul de extremă stângă fiind pudibond botezat cu fomula „democrație populară”.

De-a lungul ultimilor șaizeci de ani, atunci când cineva avertiza asupra crizei în care s-ar găsi democrația (națională) o făcea doar spre a căuta căi pentru reabilitarea ei iar nu pentru trecerea la dictatură. Când capitalismul era criticat, ceea ce se avea în vedere era civilizarea lui (aducerea capitalului în slujba cetățeanului) iar nu punerea pieței sub control oligarhic simultan cu reducerea libertăților cetățenești. Când ideea „statului providențial” sau a „statului bunăstării” era combătută, ceea ce se urmărea era să se evite instalarea mentalității de asistat și a gustului pentru viața de rentier sau de pensionar al statului, stagnarea inițiativei și apatia socială, ruperea legăturii între productivitatea muncii și calitatea vieții, precum și a celei între merite și drepturi, iar nu dominația absolută a capitalului asupra muncii și strivirea personalității umane sub greutatea intereselor pseudo-colective formulate cu caracter obligatoriu și fără control popular de o putere politică oligarhizată. Iată, însă, că lucrurile se schimbă.

Dacă am califica discursul de la Tușnad al premierului maghiar Victor Orban drept ceea ce este – respectiv o pledoarie de inspirație neaoș fascistă – nimeni nu ar clipi și nu am vedea în jur prea multe sprâncene ridicate. Aceasta este, de fapt, schimbarea fundamentală la care dl Orban face aluzie fără să o și definească așa cum trebuie: omul de rând este atât de dezamăgit și de nemulțumit de democrația neo-conservatoare și de capitalismul neo-liberal încât nu îi mai este teamă de resuscitarea ideologiei de extremă dreaptă – anti-democratică, anti-liberală, anti-socială și anti-personalistă – și privește cu interes – dacă nu chiar cu simpatie – perspectiva unei mișcări retrograde cu față revoluționară către dictatură. Teroarea pieței face preferabilă teroarea statului iar haosul libertății face atractivă disciplina dictaturii. Deziluzia populară consecutivă sacralizării forțate a capitalismului (și a democrației capitaliste) relegitimează, iată, dezbaterea asupra ofertei fasciste readucând doctrinele de extremă dreaptă în sfera eligibilității.

Într-un asemenea context social, a-l expedia de la tribună pe dl Orban ar fi nu doar o imposibilitate dar și o imprudență. De aceea trebuie să intrăm în dezbatere!

2. Premise corecte dar… concluzii greșite

Procedând cu onestitate intelectuală, suntem obligați a admite că Victor Orban are dreptate și în ceea ce privește premisele și în ceea ce privește unele dintre remedii. Tocmai pentru că în câteva puncte esențiale el sesizează lucrurile corect, aprecierile și soluțiile greșite sunt seducătoare.

Întreaga demonstrație – greșită – a dlui Orban pleacă de la observația – justă – că democrația liberală, capitalismul liberal și statul bunăstării sunt în criză. Așa este dar nimic nou într-asta. „Descoperirea” a fost deja făcută de alții. Nuanța specifică, poate, în teoria orbaniană, constă într-o omisiune mai degrabă decât într-o afirmație: nu se spune nimic despre criza statului național care a creat democrația liberală astăzi bolnavă – dar nu defunctă. Desigur se spune ceva despre nevoia de a face statul-națiune competitiv dar lipsa de competitivitate este pusă pe seama democrației iar nu pe seama lipsei de resurse proprii ale unor state, respectiv a disparităților dintre state în materie de resurse, ceea ce, în concursul dintre națiuni, le aduce pe multe într-o situație de inferioritate. În consecință, potrivit lui Victor Orban, pentru ca națiunile în general – națiunea maghiară în special – să devină competitive, ar trebui să se renunțe la democrație și la dreptatea socială asigurată prin folosirea instrumentelor politice în redistribuirea avuției colective, „statul bunăstării” urmând a fi înlocuit de „statul muncii”.

Al muncii forțate, se subînțelege. Căci ceea ce se are în vedere nu este punerea mișcării capitalului în logica intereselor muncii ci punerea muncii sub controlul statului ca exponent absolut și integral al intereselor națiunii.

3. Vechea liturghie a muncii naționalizate pregătește inevitabil războiul

Munca pusă în slujba statului-națiune! Munca în interesul capitalului național iar nu în interesul capitalului global! Munca debarasată de dogmele internaționaliste și eliberată de dominația capitalului străin! Nu sună rău, la prima vedere. Doar că aceasta nu este o nouă religie – cum pretinde dl Orban – ci reluarea unei vechi liturghii. O liturghie care slăvește naționalizarea muncii ca punct de plecare pentru naționalizarea produsului muncii, de la care trece la naționalizarea gândirii ca expresie supremă a anulării oricărei libertăți individuale.

Cum munca singură nu poate face statul suficient de competitiv – aceasta mai ales în condițiile lipsirii de libertate a muncitorului – fuga după celelalte ingrediente ale competitivității naționale (în special resurse naturale și piețe) duce inevitabil la conflicte între națiuni, a căror ultimă expresie este războiul.

Creșterea competitivității naționale prin contopirea națiunilor civice (respectiv a statelor ca subiecți de drept internațional) cu națiunile culturale respective (mai pe înțeles exercitarea controlului politic al statului maghiar asupra tuturor teritoriilor din lume locuite de comunități etno-culturale maghiare) nu este nici ea o soluție. Dincolo de faptul că națiunea culturală ar putea fi prea mică spre a aduna pe calea unei asemenea expansiuni suficiente resurse de putere (cum este cazul Ungariei care și „Mare” de ar fi tot prea mică rămâne), întrucât spațiul cultural poate fi infinit în timp ce spațiul geografic este finit, lupta pentru împărțirea acestuia tot război se numește.

Cum războiul nu poate fi rezultatul dorit, urmează că lista cauzelor problemei care cere o abordare revoluționară (abordare confundată de dl Orban cu cea reacționară), trebuie completată prin introducerea crizei statului-națiune pe primul loc, înaintea crizei democrației și a capitalismului.

4. Când are dl Orban dreptate?

Revenind acum la fenomenele corect sesizate, să repetăm că dl Orban are dreptate în multe privințe. Are dreptate când spune că există state care funcționează bine chiar dacă nu au același model de organizare socială cu cel al Occidentului euro-atlantic. Are dreptate când spune că narcisimul arogant cu care acest Occident insistă să impună lumii un model defect chiar la el acasă, este un factor de tensiune, discriminare și creștere a decalajelor între națiunile bogate și cele sărace. Are dreptate când spune că libera circulație a bunurilor, capitalurilor și persoanelor, scăpate de sub control politic conduce la sărăcirea săracilor și la îmbogățirea bogaților, împingând statele-națiune mai degrabă spre neo-feudalism decât spre post-modernism. Are dreptate când sugerează că operatorii societății civile au ajuns să preia fără nici o legitimitate locul operatorilor politici legitimi și că, în multe cazuri sunt folosiți ca agenți sub acoperire ai dominației externe. Are dreptate când descrie abuzurile spoliatoare ale plutocrației globalizate și delapidările instituționalizate ale oligarhiei birocraților internaționali / transnaționali. Are dreptate când sugerează că principiul potrivit căruia un vot este egal cu un vot nu mai poate funcționa într-o societate complexă a cărei gestiune cere un cumul de capacități greu de realizat și evaluat într-un sistem electoralist dominat de consumerism, manipulat de metodele marketingului comercial și intoxicat de o mass media de asemenea oligarhizată. Are dreptate când afirmă că atâta timp cât primadonele globalizării se întroc la naționalism, coriștii scenei globale nu pot da la gunoi partiturile naționale. Are dreptate când spune că sistemul democratic nu mai produce decât guverne slabe și instabile într-un moment în care succesul statului național aflat sub presiunea conjugată a nevoilor interne, tot mai greu de satisfăcut, și a competiței externe, tot mai dură și mai neloială, are nevoie de guvernări puternice și de lungă durată. Are dreptate când sesizează că piața este în conflict cu statul, capitalul în conflict cu munca, individul în conflict cu comunitatea și națiunea în conflict cu globalizarea.

5. Un discurs plecat de la ideea „succesului” național este ambiguu în formă și reacționar în conținut

Toate cele arătate mai sus sunt, însă, cauze ale nemulțumirilor iar nu cauzele fenomenelor care au condus la insatisfacția publică gravă de azi și la masiva nevroză socială actuală, cauză și efect al divorțului dintre politic și social. Dl Orban identifică exclusiv efectele unor fenomene mai mult sau mai puțin obiective și, fără a mai căuta cauzele prime ale acestora, trece la formularea remediilor făcând din „succes” în același timp obiectivul demersului său politic, criteriul corectitudinii alegerii obiectivului și criteriul atingerii obiectivului. De unde și ambiguitatea discursului.

Cine poate fi împotriva succesului? Nimeni! Prin urmare „oferta” dlui Orban este de nerefuzat. A-ți propune o țintă pe care nimeni nu o poate refuza este dovada corectitudinii alegerii făcute. Cu alte cuvinte, pentru ca o opțiune să fie corect aleasă ea trebuie să vizeze succesul. În fine, dacă cel ce și-a propus succesul are succes, înseamnă că ținta a fost atinsă. Nici că se putea mai simplu!

Mai rămâne doar o mică problemă: ce se înțelege prin succes? Dacă toată lumea vrea succesul, conținutul acestuia depinde de cel care și-l alege ca țintă. În acest punct în care are loc trecerea de la formă la fond se produce și trecerea de la ambiguitate la reacțiune. Criticând feudalizarea societății capitaliste (pe bună dreptate) dl Orban caută soluții în lumea și în logica miturilor tribale (cele cu caracter conflictual) iar nu în cele ale miturilor arhetipale (cele cu caracter federator). Cu alte cuvinte domnia sa vrea să intre în viitor reculând iar nu mergând înainte spre încheierea unui ciclu istoric al dezbinării și confruntării (al căuri simbol suprem rămâne Holocaustul) prin armonizarea intereselor. Pentru dl Orban succesul se definește ca fiind capacitatea de a învinge în concursul cu ceilalți iar nu de a-ți defini propriile interese în contextul intereselor celorlalți, astfel încât egoismul să își găsească împlinire în și prin solidaritate.

Nevoia de a defini succesul prin raportare la subiectul acestuia, aceea de a asigura împăcarea contrariilor pe care le sesizează și aceea de a mobiliza energiile umane necesare confruntării implicate de însăși concepția sa asupra modelului neliberal și nedemocratic de organizare a societății, au impus definirea statului și comunității umane a cărei formă de organizare politică statul este, pe baza identității etno-culturale moștenite iar nu pe cea a identității civice circumscrise de un set de valori împărtășite voluntar. De unde și apelul la religie ca la datul identitar cu caracter cultural cel mai ușor de definit și ale cărui precepte morale sunt cel mai ușor de instrumentalizat politic.

6. „Împăcarea” contrariilor în „statul muncii forțate”

În conformitate cu teoria lui Victor Orban, preeminența statului față de piață nu se mai explică prin dorința ca politicul să îndrepte inechitățile sociale (așa cum se întâmplă la social-democrați) sau prin aceea a existenței unui arbitru care să garanteze egalitatea șanselor (cum doresc liberalii) ci prin obligația de a asigura succesul unei comunități etno-culturale organice, apărute printr-o evoluție naturală, în negura timpurilor. Membrii acestei comunități sunt obligați să rămână acolo, odată născuți în sânul ei, și să îi respecte regulile imuabile transmise prin tradițiile culturale și religioase. Dintr-o asemenea comunitate alogenii (evrei, țigani, etc.) sunt excluși și într-o asemenea comunitate regula este că drepturile sunt colective, drepturile individuale constituind o excepție care, ca orice excepție, se aplică în așa fel încât să confirme regula.

Dacă stânga democrată vorbește despre preeminența comunității (societății) față de individ, o face tocmai pentru că individul, omul și drepturile lui sunt puse deasupra tuturor și în consecință dorește ca prin armonia socială realizată cu instrumentul politic, să evite excluderea unora și să asigure dreptatea socială, respectiv egalitatea tuturor indivizilor. Când dreapta democrată susține comunitarismul, ea o face având ca scop ultim împlinirea (obiectivă și subiectivă) a personalității umane. Solidaritatea personalistă, opusă colectivismului (exaltat atât de extrema stângă cât și de cea dreaptă), presupune dezvoltarea individului în comunitate și prin comunitate, respectiv armonizarea fericirii lui cu fericirea celorlalți odată cu degajarea personalității fiecăruia, iar nu transformarea indivizilor în entități despuiate de personalitate proprie, cu valoare strict cantitativă, care la grămadă alcătuiesc o personalitate colectivă, singura posesoare de identitate (în sens calitativ) și titulară de drepturi (așa-zis colective). Sub cuvânt că se luptă cu individualismul liberal și decadența lui consumeristă, dl Orban neagă de fapt personalitatea umană și lasă fără obiect drepturile omului. Pentru dl Orban omul nu mai există. Există doar colectivul (cu identitate națională, adică etno-culturală dată) al cărui „succes” este cu atât mai mare cu cât identitatea persoanelor care îl compun este mai irelevantă și prin urmare, aspirațiile lor la fericire contează mai puțin iar succesul lor individual este mai mic.

De aici apare clar că pentru dl Orban „statul muncii” nu este „statul dreptului la muncă” ci „statul muncii obligatorii”. Nu statul în care oamenii liberi au dreptul să muncească și care obligă capitalul să includă plata muncii la capitolul „investiții” iar nu la capitolul „costuri”, reducându-și la nevoie profitabilitatea financiară pe termen scurt în folosul calității muncii și prin aceasta al armoniei (fericirii) sociale pe termen lung, ci statul în care oameni neliberi muncesc pentru ca prin muncă să își câștige libertatea. Anume libertatea de a se hrăni cu resturile de la festinul capitalului, la rândul său, chipurile, înhămat la căruța succesului națiunii; de fapt pus în slujba „națiunii oligarhice”, adică a oligarhiei naționale. „Arbeit macht frei” (Munca te face liber) – iată ceea ce pare a fi lozinca noii ordini aliberale și nedemocratice a dlui Orban, veche de când lagărul de exterminare de la Auschwitz.

7. Statul etnic – autoritar în interior și agresiv în afară

Definit ca organizare politică a unei culturi, statul capătă trei caracteristici: i. are jurisdicție extra-teritorială, obligația sa fiind să asigure succesul celor de aceeași cultură indiferent unde trăiesc în mod efectiv; ii. pe teritoriul său nominal are răspunderi numai față de cetățenii de aceeași etnie, ceilalți fiind tolerați și lăsați eventual să se auto-administreze / guverneze în cadrul unor enclave cvasi-autonome dar nu asociați la guvernarea întregului; iii. are obligația de a asigura prevalența culturii sale asupra celorlalte culturi și de aceea trebuie să protejeze naționalismul economic prin susținerea politică a capitaliștilor naționali (adică a plutocrației naționale) și naționalizarea muncii (adică munca obligatorie). Sub aspectul din urmă statul proiectat de dl Orban are meritul de a se opune plutocrației internaționale, respectiv dictatului guvernării economice trans-naționale oculte lipsite de legitimitate și control democratic. Aceasta, însă, nu pe calea edificării unei democrații trans-naționale transparente care să o controleze politic (singura eficientă, devenită fezabilă în condițiile post-modernismului) ci prin pulverizarea lumii în entități etno-culturale de tip colectivist care se luptă între ele; entități autoritare în interior spre a fi agresive în afară.

Așa se ajunge la ceva deja foarte cunoscut dar foarte periculos: Statul este poporul (comunitatea etno-culturală) iar poporul este "elita" sa (partea cea mai bună) al cărui succes este succesul națiunii. Relația dintre elită – echivalată cu lumea capitalului național – și popor, se realizează prin muncă. Poporul accede la libertate prin munca în slujba elitei; elită al cărei succes, garantat de puterea statului, este succesul națiunii. Un succes constând în capacitatea acesteia de a-și impune interesele geo-politice și geo-economice în concurs cu alte națiuni. Cu acest înțeles statul trece înaintea pieței și comunitatea înaintea individului (ceea ce în aparență apropie teoria dlui Orban de ideile stângii democrate). În același timp, însă, munca este pusă în slujba capitalului, în „statul muncii” ea nemaiavând ca finalitate bunăstarea cetățenilor ci succesul națiunii culturale în lupta cu alte națiuni; iar interesul național (a se citi exclusivismul și egoismul național care în numele drepturilor colective imanente neagă, atât în relațiile interne cât și în cele internaționale, drepturile individuale negociate și laicitatea) este pus înaintea ordinii globale / internaționale (circumscrise de valori voluntar împărtășite, având caracter civic). Așadar: Un stat, un popor (o națiune), un conducător! Parcă s-a mai auzit cândva această formulă. Ea se degajă, vrând-nevrând, prin analiza profundă a discursului orbanian. Un discurs ambiguu în formă și reacționar în conținut.

8. Necesitatea unor schimbări majore în ordinea lumii ca factor de consens

Acestea fiind spuse trebuie să admitem, totuși, că unele din schimbările preconizate de dl. Orban au sens. Eu însumi pledez de multă vreme pentru „secularizarea” relațiilor internaționale în sensul de a se admite existența mai multor modele de civilizație și de organizare socială care pot și trebuie să coexiste. Ideea monismului setului de valori cultural-civilizaționale ale lumii și cea a universalismului modelului societal euro-atlantic, promovat cu aroganță și agresivitate de un Occident deopotrivă narcisist și decadent, trebuie abandonată. Atitudinea mesianică și postura puterilor occidentale de mântuitor autoproclamat care, potrivit doctrinei neo-conservatoare, se consideră îndreptățite să intervină pretutindeni acolo unde au interese economice și geo-politice spre a-i converti cu forța pe păcătoși la drepta credință, făgăduindu-le tărâmul fericit al ordinii lor imperiale, a devenit inacceptabilă și nesustenabilă.

Pornind de aici, de mai mulți ani am făcut propuneri de politici menite a normaliza activitatea acelei „preoțimi seculare” în care s-au constituit prea multe organizații neguvernamentale, în realitate agenți ai unor operatori geo-politici străini. O minimă transparență cu privire la sursele de venit ale acestora, la persoanele care le administrează și reprezintă, la grupurile socio-profesionale pe care vor să le organizeze și mobilizeze în acțiuni de auto-promovare și auto-apărare, sunt necesare. Aceasta în paralel cu combaterea monopolismului în presă și a legăturii dintre mediile de afaceri și mass media.

Tot de vreme îndelungată atrag atenția asupra pericolului deturnării luptei pentru apărarea drepturilor omului, prin instrumentalizare politică, de la menirea lor, și transformarea acestor drepturi din scop în mijloc pentru promovarea agendei geo-strategice a actorilor globali și regionali.

Instrumentalizarea politică a globalizării de către super-puterile globale, menită a utiliza transformările naturale ale lumii în scopul instaurării unei ordini neo-imperiale simultan cu împingerea puterilor mici și mijlocii spre neo-feudalizare și neputință economică este o altă realitate care trebuie combătută. Odată cu ea trebuie combătută oligarhia globală a instituțiilor finanțatoare internaționale și cea a birocrației internaționale. Am pledat de mult și în această direcție.

9. Scopul, direcția, conținutul și mijloacele schimbării ne despart

Nu este, însă, același lucru când doi spun același lucru. „Non idem est si duo dicunt idem!” Chiar și când terapiile propuse de dl Orban sunt corecte (iar atunci nu sunt noi), scopurile și instrumentarul pentru aplicarea lor sunt greșite.

Ordinea internațională nu se poate schimba prin revoltele belicoase ale celor mici (Ungaria este un asemenea exemplu) ci prin asocierea lor și prin negocieri purtate cu inteligență și perseverență.

De asemenea, nu poate fi concepută egalitatea între entitățile suverane simultan cu practicarea inegalității în interiorul acestora. Egalitatea între state fără egalitatea între cetățenii acestora este inutilă; egalitatea între cetățenii statelor inegale între ele este imposibilă. Tot așa cum libertatea în afară fără libertate în interior este zadarnică și neviabilă.

În fine, oligarhiile globale – că este vorba despre plutocrați, despre birocrați, despre trusturile media etc. – nu pot fi combătute și controlate decât cu instrumentele unei puteri politice globale. Lupta dintre oligarhii naționali și oligarhii globali nu poate fi câștigată decât de cei din urmă. Nici democrațiile naționale, fie ele și reabilitate și scoase din criza în care se găsesc, nu pot învinge guvernarea oligarhică globală.

Civilizarea capitalului global și transformarea capitalismului neo-liberal dogmatic în capitalism social se pot obține doar prin metamorfozarea „democrațiilor statistice” naționale (devenite azi aproape exclusiv niște ritualuri fără înțeles și fără conținut, practicate de ipocriți fără credință) în „democrații meritocrate”, federalizate la nivel regional și global tot pe baze democratice, de astă dată specifice conceptului de „națiune cosmopolită”.

10. În loc de concluzii

A nu ține seama de cauzele nemulțumirii populare pe care le pune în discuție Victor Orban, ar fi o imensă greșeală. A respinge necritic toate măsurile de contracarare a crizei de încredere în ordinea democratică și liberală (la nivel național și global), pe care le preconizează, ar fi cu totul contraproductiv și nu ar face decât să adâncească falia dintre popoare și conducătorii lor. A ignora, însă, mesajul profund al discursului orbanian (o repet, ambiguu în formă și reacționar în conțiunt), a-l trata cu superficialitate la modul ironic și a nu i te adresa cu numele pe care trebuie să îl poarte – acela de „fascist”, ar fi un păcat mortal.

Aceasta nu numai pentru că, dacă pluralismul valorilor trebuie admis la nivel global, el este inadmisibil în cazul celor care sunt membri ai aceluiași club (în speță UE și NATO) și nici pentru că întâietatea Ungariei în privința derapajului spre național-autoritarism în epoca post-bipolară amintește dureros de o întâietate similară în epoca interbelică, ci pentru că, așa cum însuși dl Orban foarte corect observa, într-o lume în criză, precum cea de astăzi, orice este posibil. Este posibil, așadar, ca ordinea anti-democratică și anti-liberală, aceea a unui naționalism primitiv și exclusivist dominând o societate închisă și controlată, să prindă viață, așa cum o preconizează și o rău vestește actualul premier maghiar. Or, asta înseamnă război și, de ce nu, în cele din urmă, încheierea istoriei; nu, însă, prin uniformizarea valorilor la nivel global ci prin dispariția tuturor combatanților.

________________________

Nota editorului: Textul domnului Adrian Severin porneste dela textul cu recentele declaratii facute de Viktor Orban la Baile Tusnad--acesta este accesibil aici.

_________________________________________

DISCUTIILE DESPRE ACEST TEXT LA FACEBOOK

Setul I

Henrieta Szabo Ce pozitie ar putea adopta in P.E. europarlamentarii din Ungaria trimisi sa-si reprezinte tara in cadrul marii familii europene, in conditille in care Victor Orban intoarce spatele U.E, printr-o retorica agresiva de genul " ..a copia Occidentul este o dovada de provincialism si ne va ucide "...avertizeaza printre altele V.Orban in discursul sau.? Partidul conservator FIDESZ a lui V Orban a obtinut peste 50% din sufragii la alegerile din luna mai, ceea ce i-a adus 12 din cele 21 de mandate ale Ungariei la Strasbourg.
George Halarescu Lui V.Orban i s-a urcat la cap ultimul succes electoral. Dacă mai bate mult câmpii au să-i găsească ac de cojoc. Singurul pericolul este cel al promovării unor astfel de curente, care prind pe fondul crizelor economice și a lipsei de cultură civică și politică (democratică). Au mai încercat și alții să revitalizeze fascismul și... Avem exemplu Austriei.
Un Prospectiv .Dle George Halarescu, sa intelegem ca pozitia lui Orban e problematica numai din cauza ca e posibil sa i se gaseasca un ac de cojoc? In plus nu cred ca singurul pericol este al unor astfel de curente in timp de criza economica, ci chiar CRIZA. In fond, n-ar trebui sa fie necesar ca oamenii sa aiba 'cultura civica si politica (democratica)' pentru ca ei sa se bucure de demnitatea traiului din munca. In afara de puterea hegemonului nu-i nimic care sa faca inevitabil modelul acestuia. Numai ca si hegemonii cresc, descresc si se roteaza.
George Halarescu Crizele economice nu reprezintă un pericol, chiar dacă au consecințe nefaste asupra unora. Le sunt ciclice și contribuie la creșterea,la relansarea economiei ; nu sunt binevenite, dar par a fi inevitabile. Referitor la pericolul curentelor extremiste, eu spuneam că în medii sociale cu o cultură slabă a democrației prind foarte ușor pe timpul crizelor economice, deoarece există o nemulțumire în rândul membrilor societății.
În actualul context dl V. Orban nu poate avea succes, așa cum a avut Hitler, ci el reprezintă un pericol tocmai prin întreținere și promovarea unor curente extremiste, ce pot aduce în timp prejudicii democrației.
Un Prospectiv .1) Cum nu poate fi ceva cu consecinte nefaste un pericol?
2) Chestia cu ciclicitatea crizelor din care ar rezulta crestere economica este un model nu lipsit de imaginatie. Chiar si daca asa ar fi, crizele nu-s acceptabile, vezi punctul 1.
3) Frantei Le Peniste ii lipseste cumva cultura politica/civica? Sau poate germanilor interbelici? Si daca da, atunci si familiei regale si unnora din elitele britanice de dinaintea Razboiului II? Nu, domnule Halarescu, nu incultura politica e pericolul, ci CRIZA. Aceasta scoate in evidenta/exacerbeaza contradictiile, dealtfel inerente in orice model de organizare socio-politica, din democratia liberala.
4) Personal nu ma intereseaza Viktor Orban decat in masura declaratiilor sale revizioniste. Numai ca din pozitia mea nu-i mare lucru pe care sa-l pot face. M-as astepta ca autoritatile romane sa declare politicieni ca acesta persona non grata pe teritoriul Romaniei. Ce fac insa domnii Ponta/Basescu? Demonstreaza ca si-au insusit cultura politica.
Adrian Severin Dlor (Hălărescu și Un Prospectiv) problema este că nu avem o singură problemă constând în criza economică. (De acord că aceste crize sunt ciclice și că totdeauna, pe fondul nemulțumirilor sociale produse de ele, s-au putut impune curentele de gândire extremiste.) În prezent criza economică (de o relativ mică amploare, totuși, și nu neapărat universală) se suprapune peste criza democrației și a statului-națiune. Împreună ele compun criza capitalismului (îi puteți spune și neo-conservator și neo-liberal, dacă vreți). Aici este pericolul. Raportat la aceste crize dl Orban are parțial dreptate și tocmai această dreptate dă forță demersului său făcându-l periculos (chiar dacă la V. Orban ar fi vorba doar despre un demers demagogic). Sunt convins că și fără multă creativitate sau efort, criza economică va trece de la sine în relativ scurtă vreme. Aceasta nu va rezolva, însă, nici criza democrației și nici pe aceea a statului-națiune (amplificată de fenomenul globalizării). Fără reforma acestora nu vor putea fi reformate mecanismele de funcționare ale sistemului capitalist. Astfel, lumea va rămâne la discreția subiectivismului abuziv al hegemonilor care în cele din urmă o va duce spre dezastru. Iată de ce, cu V. Orban sau fără, ideile exprimate de el sunt periculoase și, într-o formă sau alta, vor putea prinde viață. De fapt, micuțul Orban din micuța Ungarie a descris proiectul marilor jucători globali de la care naivii așteaptă punerea la punct a veșnic tânărului și neliniștitului premier maghiar.
Un Prospectiv ."Sunt convins că și fără multă creativitate sau efort, criza economică va trece de la sine în relativ scurtă vreme." Din istorie, 'scurta vreme' poate insemna usor o generatie.

P.S. Romania e in criza dela sfarsitul anilor 1970, cu o scurte pauze de ratacire a mintii dupa 1990--cezi mai ales momentul aderarii la UE.
Adrian Severin "Scurt" și "lung" sunt termeni relativi dacă ne referim la timpul istoric. Pe de altă parte, "criză" înseamnă "răscruce" și din acest punct de vedere, cum drumul istoriei nu este unul linear și prestabilit (100% legic), criza este cvasi permanentă, omenirea găsindu-se mai tot timpul în fața câte unei răspântii care impune opțiuni dramatice. Când vorbim de "criză" în mod curent, vorbim despre momentele în care stressul alegerii sau eroarea alegerii generează durere și nervozitate socială. În acest sens actuala criză economică va trece "repede" măcar și pentru faptul că lumea se obișnuiește cu ea. Să nu ne împiedicăm, însă, de acest termen căci el nu este esențial în teza pe care am formulat-o.
Adrian Severin Mai mult, eu cred că această criză economică nu se va putea rezolva cu adevărat decât atunci când se va rezolva criza democrației și a statului-națiune.
Adrian Severin

Economia de piață (în forma ei neo-liberală și nu numai), democrația și statul-națiune fiind cei trei piloni ai capitalismului modern aflat astăzi în criză de sistem. (De aceea doctrinele extremiste sunt mai periculoase azi decât în trecut, când crizele economice ciclice erau crize în sistem sau în funcționarea sistemului dar nu crize ale sistemului.)
Un Prospectiv ."Mai mult, eu cred că această criză economică nu se va putea rezolva cu adevărat decât atunci când se va rezolva criza democrației și a statului-națiune".

Iata inca o teza cu putere de aforism! Putem totusi s-o dezvoltam in vreo directie? Nu de alta, dar sa nu fim acuzati ca negociem in vorbe de duh...
Adrian Severin Nu negociem în vorbe de duh. Aceasta este doar formula sintetică a unor studii publicate în timp. Dacă autorul ar fi purtat numele de Klaus sau ceva similar, probabil că ar fi fost de mult citite și recenzate. Așa, însă, impresia este că ne exprimăm doar în vorbe de duh. Din păcate nu pot rescrie pe FB sutele de pagini pe această temă apărute cel puțin din 2008 încoace. ...Și cu greu îmi pot stăpâni frustrarea....
George Halarescu D-le Adrian Severin , din punctul meu de vedere statul națiune și democrația sunt astăzi într-o perioadă de tranziție, în criză sunt liderii politici decidenți care nu au capacitatea să gestioneze problemele, pe care nici nu le înțeleg. V. Orban este sincer în discursul său pentru că atât poate el înțelege - amestecă adevăruri și aberații pentru a se perpetua politic. De asemenea, eu as vrea să facem o disociere între democrație, ca formă de organizare politică și capitalism, ca mod de organizare economico-socială. Între ele există tensiuni, pentru că democrația a căutat prin mecanismele sale să frâneze abuzurile și nedreptățile pe care marele capital le-a făcut și le face. Astăzi capitalismul prin intermediul viziunii liberale a cunoscut o ascensiune globală (s-a internaționalizat), ce nu-i mai permite democrației (din păcate naționale) să acționeze așa cum o făcea în trecut - când modul de organizare capitalist era preponderent național. Ceea ce numește dl. Adrian Severin criza statului națiune este de fapt clarificarea problemei suveranității și găsirea unor mecanisme legitime pe care să le folosim în exercitarea puterii. Conceptul de suveranitate partajată (întâlnit în relațiile dintre statele naționale și Bruxelles), reprezintă un mecanism dar care nu este suficient de legitim și care prezintă numeroase disfuncționalități. Un lucru este clar, trebuie să privim în viitor și să găsim soluții, pentru că un stat națiune și o democrație ca acum jumătate de secol nu vom mai avea, chiar nici nu putem - doar dacă vom avea vreun război mondial.
Un Prospectiv .Da, asa este, timpul nu figureaza central in teza principala a dvs. Dar in practica umana el este TOTUL.

In contextul discutiei noastre, o sa intreb, ce este de ales:
1) Demnitatea conferita de un loc de munca si apartenenta la un sistem care-i pasa de om
sau
2) Sentimentul libertatii incarcat de incertitudinea oportunitatilor si certitudinea obligatiilor?

Ce ne facem daca oamenii democratic aleg prima optiune? Observatie: Cele doua optiuni ne se suprapun (sunt exclusive) pe teren scurt la un moment ca acesta!
Adrian Severin Total de acord cu dl Hălărescu, cu mențiunea că orice tranziție, presupunând alternative, tatonări, opțiuni și transformări, este o criză, în felul ei. Democația și statul de drept sunt în tranziție tocmai pentru că sunt în criză iar dacă elitele politice nu știu să gestioneze tranziția, criza este cu atât mai gravă. La urma urmelor toți suntem într-o tranziție de la naștere la moarte. Când nu mai știm să rezolvăm crizele vieții, murim.

Dlui prospectiv îi răspund că timpul este "totul" dar este diferit când discutăm despre copaci și când discutăm despre pădure. În rest: 1. Tuturor sistemelor le pasă și nu le pasă de om. Fără om nu există sistem; deci cum să nu îți pese de el. A spune că unui sistem nu îi pasă de oameni înseamnă a recurge la o hiperbolă jurnalistică străină tipului de analiză pe care o facem aici. Nepăsarea există și ea dar este accesorie și marginală, chiar dacă mai puternic resimțită. Ea vine din egoismul, miopia și iresponsabilitatea elitelor dar și din nevoia de a sacrifica un copac spre a salva pădurea. 2. Un sistem trebuie să fie pregătit pentru a satisface pe cât posibil toate opțiunile; eventual în proporții diferite. În acest scop esențiale sunt educația (deopotrivă a elitelor și a masei) și. imaginația proiectivă.
Un Prospectiv .

Domnule Severin, cele 2 optiuni erau parte dintr-o alta padure, pe care eu totusi le-am invocat DOAR pentru a ilustra importanta timpului.

P.S. Sper ca va ganditi in mod serios la a va colecta scrierile si in felul acesta sa combateti o posibila credinta gresita a celor din viitor ca romanii de acum ar trai intr-un desert al ideilor.

Setul II

Miki Marinescu-Colea Bine punctat...doar concluzia mi se pare cam forțată, domnul Orban are tendința de a intimida și patrona românii, pentru ca i s-a permis! In nici o țară nu ar guita și nimeni nu ar sta la nici o discutie de genul acesta!
Adrian Severin Din păcate, Ungaria dlui Orban (nu Ungaria eternă) este membru al UE și NATO cu riscul de a deveni o vulnerabilitate (dacă nu chiar un "cal troian") a acestora iar discursul dlui Orban amenință democrația liberală (și așa bolnavă) la nivelul întregii Europe iar nu doar România.
Miki Marinescu-Colea Nu-i nimic...la un moment dat i se va aplica "luarea pe cocoașă"...sub forma sancțiunilor UE!
Smaranda Dobrescu Fiecare natiune isi doreste sa aibe succes, mai ales in cadrul unor uniuni bazate pe reguli comune. Succesul asa cum il defineste Adrian Severin estre o notiune pe cat de competitiva pe atat de altruista: "Pentru dl Orban succesul se definește ca fiind capacitatea de a învinge în concursul cu ceilalți iar nu de a-ți defini propriile interese în contextul intereselor celorlalți, astfel încât egoismul să își găsească împlinire în și prin solidaritate." Frumos si de dorit! Dar pentru aceasta competitie fair e nevoie ca toti concurentii sa o respecte si pe cat posibil toti sa se bucure de un start egal. Ungaria precum Romania numai start egal nu au avut. Asa cum in social exista ideea egalitatii de sanse si refacerea generationala a oportunitatilor egale, tot asa in UE de exemplu ar fi fost necesar un plan Marshall si realizarea unui fond R&D pentru tarile din sud-estul Europei. In lipsa acestei solidaritati normale, tari precum Germania, Olanda, GB au fortat pedala competitivitatii in folos propriu "ajutand " tarile mai putin dezvoltate sa importe somajul din tarile bogate. Acestea au incercat sa tina pasul cu competitivitatea in lipsa dotarilor tehnologice corespunzatoare, doar prin cheltuielile mici cu forta de munca.
Asadar, dupa parerea mea succesul unei natiuni ce functioneaza independent este o notiune diferita de succesul unei tari in cuplare monetara. De aceea succesul lui Orban nu poate fi gasit decat intr-o Ungarie izolata in ambitiile sale.
Smaranda Dobrescu O idee periculoasa cu atat mai mult cu cat este seducatoare: Statul muncii=statul muncii obligatorii si nu al dreptului la munca, cum toate Constitutiile liberale definesc munca. Ideea este seducatoare pentru ca se poate foarte usor importa in atatea tari europene confruntate cu somaj oficial si mascat de valori mari. Lucratorii aflati in aceasta stare de ceva timp, pe fondul prelungirii crizei se gandesc cu nostalgie la epoca comunista cand munca era garantata.Deci ideea are sanse sa fie larg acceptata si salutata. Rezultatele insa se vor resimti in timp: Munca nu va mai fi considerata o investitie pentru care patronul si lucratorul au obligatia asigurarii calitatii ei pe tot parcursul vietii, ci va fi considerata un simplu cost de productie.
Oamenii obligati sa munceasca in statul muncii nu vor mai fi cetateni liberi, ci cetateni care se afla in slujba capitalului (ca si in democratiile liberale) si cu totii in slujba natiunii. Drepturile omului se vor disipa in domeniul muncii, probabil si rolul si existenta sindicatelor. Oligarhia capitalului va fi inlocuita de oligarhia natiunii care va stimula sau nu patronii, dar nu si lucratorii.
Seductia si atractivitatea ideii consta si in dorinta tarilor de rang inferior dni UE sa-si redobandeasca suveranitatea deplina, constatandu-se tardiv poate ca dispar intre timp democratia si integrarea in fluxurile externe.
Adrian Severin Plecând de la ideea legitimă a succesului națiunii maghiare, ideea dlui Orban privind renunțarea la liberalism, la democrație și la proiectul unei Europe unite, nu va aduce în cele din urmă Ungariei decât "libertatea" de a-și schimba stăpânul. "Salvarea" națiunii maghiare (ca și a celei române) se găsește doar în cadrul unei democrații transfrontaliere europene. De aceea, în loc să îi întoarcă spatele, Ungaria ar trebui să își mobilizeze toate resursele spre a sprijini acest proiect în prezent abandonat, trădat sau instrumentalizat politic în folos propriu de puterile dominante ale lumii euro-atlantice.
Viorel Straoanu Dl Orban a cistigat alegerile din primavara cu discurs antieuropean,renuntarea la imprumuturile FMI , contractarea de credite la pret de piata si masuri populiste pe primul loc aflandu-se reducerea de doua ori a costurilor utilitatilor si reducerea cu 20% a ratelor debitorilor catre banci , ca atare posibilitatea datornicilor de a rambursa anticipat aceste credite ,bancile iesind pe minus cu aproape 1,7 mld. $.Acest succes n-ar fi fost posibil fara ingenuncherea stingii in propriile scandaluri de coruptie si pe acest fond incapacitatea coalitiei de stinga-liberala de a elabora o alternativa credibila fata de cea a Fidesz.Meritul lui, ca si a altor politicieni mediocri in domenii economice dar nu lipsiti de inteligenta , nu este elaborarea unor politici economice de succes in care democratia nu este exclusa ci in sclipirea de geniu pervers care sesizeaza oportunitati de moment.Nu cred in fascismul d-lui Orban .E praf in ochii maghiarilor mai ales si al Europei in general.E constient ca Big Brother e cu ochii pe el si de aceea in mod derutant ,clameaza apropierea fata de Moscova,alaturi de alte partide extremiste europene.E o atitudine paguboasa pt UE pe termen scurt dar benefica pt Ungaria pe termen mediu si lung.E modul d-lui Orban de a juca la doua capete.In atari conditii nu e de mirare ,ca ungurii inghit pe nemestecate derapajele constitutionale ale propriului premier.Inca sint foarte multi electori care au invatat cu decenii in urma ca munca e o obligatie nu un drept.Nu-si dau seama de cacealmaua d-lui Orban care le va da cu programul de guvernare pe la nas cind ungurii vor fi nemultumiti de programul de lucru de 10 ore,de exemplu.Pt ca asa cum spunea dl.Adrian Severin ,nu se intrevede cu ce bani vor fi compensate masurile populiste .UE il mai admonesteaza din cind in cind fara prea multa convingere,fiind multumita ca experimentele economice ale FMI si Comisiei Europene au dat roade in alte tari,economia Ungariei pina la urma fiind o cotizanta corecta la bugetul UE.E necesar un Vladimir Jirinoski european ,altfel e batatoare la ochi unanimitatea.E stiut ca somnul ratiunii naste monstri si ca neinvatind din istorie ,o repetam.Dl.Orban e constient acest lucru si stie ca si altii stiu.Ingrijoratoare ,cred, este atitudinea lui Vona Gabor.Pare un pacalici care viseaza si el ,,ein wolk,ein reich,ein fuhrer'' .Statistic vorbind este mai iubit ca dl.Orban,Jobbik fiind preferat in zonele sarace ale tarii,basca minoritatile nemaiavind drept de vot in Parlament 4% din voturi mergind catre Jobbik .Vona Gabor ar putea fi intradevar un Cal Troian al Rusiei in UE dar numai alturi de alti extremisti europeni.Are discurs si mult tupeu.Este un posibil incurca-lume european,practica si-o face deja in Romania.
Un Prospectiv .
Un bun inceput de evaluare al optiunilor lumii si Romaniei ce poarta marca practicianului politicii de prima clasa.

I-am fi indatorati d-lui Severin pentru extinderea analizei asaincat sa includa mai multe detalii despre:
1) Criza/falimentul statului-natiune in acceptiunea sa;
2) Sansele de succes ale unui proiect federativ dela Nistru la San Francisco. Asta in conditiile in care cel putin in EUropa, Marea Britanie, Germania si Franta se joaca de-a orice numai pentru a-si pune interesele nationale inaintea altora/federatiei, iar SUA nu pare a fi stiut vreodata de dansul in hora. Desigur, sunt precedente remarcabile si aproape nenaturale in schema lucrurilor precum UE etc., dar acestea au urmat inteleptirii cauzata de catastrofe umane.
Viorel Straoanu Wow ! De la Nistru la San Francisco .Nu cred ca se poate.America este invatata sa joace in hora ,dar ca si la nuntile de la sate,unde pe margine citiva nepriceputi si citiva fraieri mentin hora iar in mijlocul ei danseaza citiva ...mai bine imbracati,mai smecheri.
Viorel Straoanu Dar sa ascultam pareri avizate.
Viorel Straoanu O mica digresiune : ,, Fondul Monetar Internaţional a pus din nou în vedere Ungariei că adoptarea urgentă a legii falimentului personal este importantă pentru sănătatea economiei şi pentru a trata problema supraîndatorării populaţiei. În acelaşi timp, în România, Fondul şi Comisia Europeană încă recomandă guvernului să nu aprobe această lege, pentru că ar submina disciplina de credit. " www. economica .net
Se pare ca succesul e de partea d-lui Orban.
Adrian Severin Nu știu dacă am timpul necesar aprofundării analizei pe marginea temelor sugerate de Un Prospectiv. Nu știu nici dacă este cazul să mai consumăm timp pentru demonstrarea evidenței sau pentru a specula în legătură cu șansele realizării singurei soluții alternative la "catastrofa umană" a războiului (indiferent de forma acestuia).

Pentru a-i ajuta, însă, pe cei care doresc să se dedice unor asemenea exerciții, le propun să încerce a demonstra următoarele două ipoteze (știut fiind faptul că ipoteza nu poate fi niciodată incorectă, ci numai demonstrarea ei):

1. Statul-națiune (adică statul fondat pe principiul naționalităților ca supra-structură politică a unei comunități etno-culturale) nu este în criză.
2. Nici un proiect federativ european sau euro-atlantic sau altul nu are vreo șansă de succes.

Mai departe, admițând că ambele ipoteze au fost demostrate, aș întreba care este soluția pentru organizarea realției dintre David și Goliat, în condițiile în care prăștiile și pietrele se comercializează exclusiv de producători fără vreo afiliere națională, la prețurile "pieței globale" controlate de ei?

Pentru ușurarea răspunsurilor voi reaminti că statele-națiune europene s-au format în secolele al XIX-lea și al XX-lea prin destructurarea imperiilor multi-naționale orientale sub acțiunea națiunilor imperiale occidentale care, spre a-și slăbi adversarii, le-au inoculat microbului modelului lor național de organizare. Astfel, "marii pești" multi-naționali s-au dezmembrat într-o serie de "mici pești" naționali destructurând țesutul multicultural al imperiilor multi-naționale, spre satisfacția națiunilor imperiale. De atunci lumea cunoaște două bazine piscicole: unul pentru "peștii naționali mari" iar altul pentru "peștii naționali mici". Când "peștii mici" rămân fără mâncare ei sar în bazinul "peștilor mari" sperând că acolo se vor putea intra la masă dar nereușind decât să intre în meniu. Soluția pare a fi federalizarea peștilor pentru a pune mâncarea în comun. Dacă lucrul nu este posibil "peștilor mici" nu le mai rămâne decât să își aștepte răndul la tigaie.
Viorel Straoanu ,,Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilau '' Totusi istoria joaca feste chiar si cunoscatorilor ei, care iau in calcule multe variabile mai putin Intimplarea.Aceasta din urma este o dama de companie care a facut amor cu multe imperii pe care apoi le-a dus la pierzanie.Aceasta amanta de profesie ,atunci cind are pe linga ea si citiva indivizi mici si saraci dar curajosi ,cu spirit de observatie,va face sa cada multe capete.Saracii ...saraci dar destul de multi incit sa sara ca sacalii pe mastodontii dezorientati,incurajindu-se reciproc.Bine ,o sa spuneti dar nimic nu este intimplator pe lumea asta.Aceasta este o constatare ulterioara ,pt ca in momentul Intimplarii toata lumea o va lua ca atare.Astia mici si saraci intre timp invata cum sa stea departe de tigaie si asteapta semn de la Intimplare.Va dura foarte mult timp insa.Poate nepotii lor sa participe la evenimente .Parcursul evenimentelor e stabilit.Asteptam sa-si faca aparitia ...amanta.Din fericire, aceasta a schimbat mereu istoria, dejucand minciunile, la modul absolut.
Un Prospectiv .
"1. Statul-națiune (adică statul fondat pe principiul naționalităților ca supra-structură politică a unei comunități etno-culturale) nu este în criză.
2. Nici un proiect federativ european sau euro-atlantic sau altul nu are vreo șansă de succes."

Re 1: Statul natiune este. Nu stiu ce inseamna sa fie in criza.

Re 2: Daca un proiect federativ esueaza la nivelul dat, de ce ar avea sanse mai bune de succes la nivelul superior de agregare?

Domnule Severin, riscam sa construim scheme piramidale ale caror complexitate le fac negestionabile. La cei 27 de membri pe care-i are azi, UE este deja in situatia aceasta.

A renunta la idei ca natiunea, social democratia etc. de dragul reducerii complexitatii, si a permite astfel piramide si mai mari, este un targ pe care nu-l inteleg pentru a-l accepta fara detalii. In lipsa detaliilor, ma vad nevoit sa apar ce stiu ca merge.
Viorel Straoanu Ideea celor care fac scheme piramidale este ca o piramida trebuie sa aiba o baza foarte intinsa ca sa sustina un virf cit mai inalt.
Adrian Severin Dle Un Prospectiv, chiar dacă ne repetăm de mai multe ori întrebările ele tot nu valorează cât un răspuns. De asemenea, a repeta o ipoteză nu înseamnă a o demonstra. Dvs nu răspundeți întrebărilor mele. Dacă ați fi încercat, ați fi scăpat, poate, de obsesia întrebărilor dvs. Mai mult, întrucât nu puteți scăpa de aceste întrebări mi-e teamă că nici nu puteți auzi răspunsurile.

În momentul în care vă scriu am o criză de ficat. Ficatul meu există dar este în criză. Evident, nici nu pot nici nu trebuie să renunț la ficat. Ce trebuie să fac este să îl scot din criză. Eventual cu niște pastile; sau cu ajutorul chirurgului (asta am făcut-o deja la începutul anului).

Eu nu spun să renunțăm la statul-națiune ci să îl salvăm. Eu nu vreau să reduc complexitatea problemei. Dimpotrivă, vreau să măresc complexitatea pentru că, de multe ori, atunci când o problemă simplă nu poate fi rezolvată ea trebuie complicată. Așa se ajunge la "soluțiile în pachet". Este un paradox care ... este; adică a fost confirmat de istorie chiar dacă poate fi mai greu acceptat de logică.

Statul-națiune a apărut pe o anumită treaptă a istoriei. Așadar a existat viață și în afara statului-națiune. El va putea foarte bine să dispară pe o altă treaptă. Nu cred că momentul dispariției lui a venit. Cel puțin eu nu sunt pregătit să susțin o asemenea teză. Criza lui este, însă, reală și acest diagnostic se pune în relație cu capacitatea sa de a mai servi scopurilor pentru care a fost creat / născut, precum și cu starea criteriilor de coeziune care i-au făcut pe cetățeni să îl susțină și să îi fie loiali.

Cu ani în urmă, la invitația celui care pe atunci era Președintele Parlamentului Austriei, actualul Președinte austriac Hainz Fischer, am ținut la Viena o conferință întitulată "UE și Dubla Monarhie". A avut un mare succes. Observam atunci că Imperiul Austro-Ungar realizase ceea ce UE nu era în stare să realizeze: o uniune economică reală, o monedă unică, un pașaport unic (deci libera circulație a persoanelor), o politică externă și de securitate comună, o politică de apărare și o armată comună. Cu toate acestea s-a prăbușit. De ce? Pentru că popoarele (comunitățile etno-culturale), desigur montate și de națiunile imperiale, și-au pierdut încrederea că elitele și instituțiile imperiale le pot garanta securitatea, stabilitatea și atingerea obiectivelor de dezvoltare. În același timp, ele au ajuns la concluzia că aceste obiective pot fi atinse dacă se vor organiza politic pe baze naționale și se vor dota cu o conducere națională. Ideea era că atunci când te găsești la nevoie "ai tăi" te ajută cel mai mult. Similitudinea culturală oferă confortul asemănării iar acesta este atât de important încât îi poate face pe oameni să renunțe la alte tipuri de confort. Amplificarea acestor sentimente s-a produs pe fondul crizei cunoscute de ordinea globală a timpului și al slăbirii capacității centrului imperial de a oferi o perspectivă integratoare periferiei prin mesajul său universalist.

Că raționamentul a fost corect sau nu, fapt este că statul-națiune a fost capabil să asigure dezvoltarea comunităților etno-culturale pentru o vreme. Ceea ce n-a putut să facă a fost să rezolve problema războiului și păcii. Aceasta întrucât, odată cu înmulțirea statelor-națiune, s-au amplificat inegalitățile între națiuni și concursul între ele a devenit mai dur.

Tocmai concursul dintre națiuni și insecuritatea aferentă lui, au determinat statele să cheltuiască în mod constant mai mult pentru securitatea geo-politică decât pentru dezvoltarea economico-socială. În condițiile reducerii resurselor naționale în raport cu nevoile naționale de securitate, dar și în cele ale creșterii exigențelor cetățenești (inclusiv ca umrare a comparațiilor cu ceilalți, facilitate de globalizare), cetățenii au început să își piardă încrederea în capacitatea statului națiune de a le promova interesele. Așa se explică presiunile referitoare la descentralizare / localizare și retranșarea în forme arhaice de socializare. Dacă statele-națiune din Estul și Centrul Europei au fost produsul segregării culturale, a sosit momentul fragmentării acestora în comunități locale. (Vedeți ce s-a întâmplat cu Cehoslovacia sau Iugoslavia dar mai ales ceea ce se întâmplă cu UK, Spania, Belgia, Italia și chiar Germania sau Franța.) Pentru a evita această fragmentare este necesară creerea unei structuri de rezistență transnaționale (de tipul UE, singura care mai ține împreună, de pildă, Belgia) care să integreze statele-națiune ca atare, tocmai spre a le păstra integritatea, simultan cu o anumită devoluție a puterii către bază, adică spre comunitățile locale.

În același timp, statul-națiune a intrat în criză odată cu presiunile exercitate asupra lui de globalizare. Lumea afacerilor (capitalul), crima organizată, sărăcia s-au globalizat în timp ce puterea politică a rămas națională. Statul-națiune nu poate supraveghea, reglementa, limita, controla, corija și civiliza forțele globalizate și în acest sens nu poate garanta securitatea cetățenilor săi. Este nevoie, deci, de altceva; ori și de altceva. Ce anume? Eu am spus ce: o democrație transfrontalieră; mai elaborată și mai integrată la nivel regional, mai flexibilă și mai liberală la nivel global.

Nu este simplu, desigur. Dacă aveți o idee mai bună, formulați-o și vom vedea despre ce este vorba. Dacă nu, haideți să lucrăm la asta întrucât alternativa este războiul. Un război care în cel mai bun caz va face inaceptabilul de azi (respectiv Statele Unite ale Europei) inevitabilul de mâine, iar în cel mai rău caz, ne va scuti de orice probleme ducând la dispariția civilizației umane.

Proiectul UE nu este o idee infirmată ci una abandonată sau periclitată din cauza egoismelor naționale. El nu este ratat ci neterminat. Nu confundați o casă în construcție cu o ruină! Din păcate construcția este neterminată. Să o terminăm, deci. Nu mă interesează ce șanse sunt, pentru că oricum nu văd alternativă. Nu trebuie să construim edificii a căror complexitate le fac negestionabile dar nici să lăsăm edificiile construite fără integralitatea instrumentelor necesare gestiunii. Care este relația exactă între complexitate și gestionabilitate trebuie calculat. Simpla teamă că un anume edificiu este negestionabil nu ține loc nici de calcul nici de demonstrație.

Toate acestea sunt banalități. Nu înțeleg de ce mă chinuiți cerându-mi să le repet.
Adrian Severin Noi am pornit de la discursul lui Orban. De aceea cred că aici și acum trebuie să discutăm despre viabilitatea și dezirabilitatea ideilor lui. Altfel lăsăm ideile lui neevaluate și continuăm să ne îndoim de ideile noastre, fără nici o perspectivă.
Un Prospectiv .
Domnule Severin, ungurii sub Orban isi pun problema in alt mod decat cel la pachet. Va aduc aminte ca Romania a cunoscut efectele nenorocite ale catorva astfel de planuri la pachet, care erau prezentate in termenii cei mai universalisti/morali/democratici/eficienti/etc. Germania nazista avea un plan pentru Romania, dupa care Internationala Comunista/URSSul, dupa care au venit planurile post-1989.

Dupa fiecare astfel de plan, observam cum cei generic numiti romani sfarsesc pagubiti, iar centrele de emisie ale acestor planuri incaseaza diferenta in timp ce elaboreaza alte planuri.

Un medic bun si onest ar recomanda eliminarea planurilor complicate in sensul simplificarii tratamentului.

Ma intrebati ce sugestie am. V-am spus, nu m-as grabi catre un nou plan, ci as cauta sa inteleg, sa repar, sa imbunatatesc INCREMENTAL ce s-a facut pana acum. As merge pe ideea consolidarii VESTULUI ca o citadela fundamentata pe un set de valori quasi-PERENE. Asta inseamna, de exemplu, ca nu abandonez proiectul european, ci ma uit sa vad ce anume nu functioneaza inainte de a-i adauga etaje. Mai mult, as tempera globalizarea si regandi functia economicului a carui logica de functionare acum pare a servi pe foarte putini in dauna celor mai multi.

E posibil ca sa ne intalnim desi plecam fiecare dela datele initiale proprii? Nu exclud apriori aceasta posibilitate.

P.S. Scrieti: "Observam atunci că Imperiul Austro-Ungar realizase ceea ce UE nu era în stare să realizeze: o uniune economică reală, o monedă unică, un pașaport unic (deci libera circulație a persoanelor), o politică externă și de securitate comună, o politică de apărare și o armată comună." Cum credeti ca ar fi luat memorandistii o asemenea idee?
P.P.S. Cred ca elefantul din incapere aici este capitalismul financiar si atingerea limitelor ecologice de dezvoltare. Cautand solutii la problema modelului de dezvoltare economica, si nu la *problema* statului national si/sau democratiei, mi se pare un exercitiu comensurat cu ce ne apasa pe toti acum.

Va doresc sincer multa sanatate! Prefer politicianul care coboara in AGORA si dezbate, este necesar pentru un corp cetatenesc sanatos.
Cristi Pantelimon A-l face pe Victor Orban capabil/probabil responsabil de declanșarea unui război la nivel european pare puțin exagerat. Cum la fel de exagerată pare și comparația cu Hitler. Actualul război din Ucraina nu a fost declanșat de Ungaria sau de România. Cred, mai degrabă, că Orban caută soluții de întărire a statalității ungare pentru vremurile viitoare, care, vrem-nu vrem, nu se anunță foarte limpezi.
Adrian Severin Dle Un Prospectiv, faptul că anumite soluții complexe (numiți-le la pachet) au fost eronate, au fost prost concepute sau au fost greșit aplicate și au dus la rezultate dezastroase nu înseamnă că orice soluție de acest tip este greșită. Vrem să căutăm o soluție sau să câștigăm într-o dispută teoretică? Iertați-mă dar ăsta nu este un argument.

Nu știu în ce măsură eu recomand un plan complicat dar pretind că sunt un "medic" bun și onest. Dacă onestitatea și calitatea medicului se stabilesc pe asemenea criterii, mi se pare că, dinnou, riscăm a afecta onestitatea intelectuală a analizei. Eu pot afirma exact contrariul. Nu înseamnă că părerea mea este criteriul onestității și competenței celorlalți.

Da, dl Orban nu propune un plan "la pachet" - adică salvarea statului-națiune în contextul unei democrații trans-frontaliere. Sunteți de acord cu viziunea dlui Orban. Este sufient proiectul național ca să vă satisfacă exigențele?

Eu deja m-am uitat mult la UE și cred că știu de ce nu funcționează. Proiectul pe care îl propun nu adaugă noi etaje ci îi adaugă ceea ce îi lipsește. Dacă îi lipsește mansarda sau acoperișul, hai să i le construim. Problema este - și iertați-mi remarca aceasta - că aceia care nu au terminat diagnoza, nu au nici un proiect și atunci văd doar petele de pe soarele proiectelor propuse de alții.

Să îți propui temporizarea globalizării este ca și cum ți-ai propune să temporizezi furtuna. Dvs vă gândiți numai la ceea ce înseamnă gestiunea politică sau instrumentalizarea politică a globalizării. Asta ar putea fi o idee dar aveți puterea de a o face? Oricum, eu unul am încercat mereu nu să temporizez globalizarea ci să îi optimizez ritmurile. În acest sens am folosit metafora maionezei care se taie dacă nu pui uleiul picătură cu picătură.

PS Nu mă interesează ce ar fi spus memorandiștii despre ceea ce noi știm astăzi în legătură cu vremea lor. Timpul oferă perspective diferite. Ceea ce au făcut ei a fost necesar și, tind a crede, corect. Ceea ce spun eu este, după părerea mea, corect și răspunde unei alte necesități aferente altei etape istorice.

PPS Problema economică (foarte corect definită de dvs) și problema politică sunt legate între ele. De altfel nici nu știu cum s-ar putea rezolva problema capitalismului financiar și a dezvoltării durabile fără recurgerea la instrumentul politic. Or, instrumentul politic de care dispunem în prezent este, în primul rând, cel oferit de statul-națiune și de democrația națională. Este evident că acest instrument nu corespunde nevoilor. Dacă ar fi corespuns problema ar fi fost deja rezolvată. (Vă rog mult să evitați atitudinea criticilor de cafenea care cred că toate eșecurile se explică exclusiv prin defectele conducătorilor. Mai sunt și alte cauze.)

PPPS. Mă tem că, în măsura în care clarificarea subiectelor de mai sus interesează publicul românesc, dezbaterea noastră este rămasă în urmă în raport cu cea din alte părți. Aceste aspecte au fost deja de vreo două zeci de ani dezbătute și clarificate în alte părți. Este trist că abia acum au ajuns în atenția românilor. Probabil că le-a trebuit acest timp ca să se certe între ei căutând vinovați iar nu soluții.
Viorel Straoanu Dl Orban mimeaza multe,mai putin nationalismul as spune revansard.Acest discurs prinde la unguri carora le-a fost desfiintat statul - imperiu fara compensatii.Au involuat ca si reprezantativitate in arena internationala chiar daca au o diaspora foarte bine situata economic .Sint in stadiul de stat-natiune si asa vor ramine pt ca social si geografic nu pot fi mai putin de atit.E modul lor de supravietuire ca natie.Gaselnita ,,unitate in diversitate'' nu reprezinta pt dl Orban garantia ca Ungaria nu va fi asimilata cel putin social si economic ,caci etnic e mai greu,bariera lingvistica si culturala fiind greu de trecut.As compara atitudinea d-lui Orban cu cea a sefului de sindicat care ridica niste pretentii formulate catre patronat in 20 de puncte ,targetul lui fiind doar 2-3.Daca se intimpla sa cistige inca 2-3 cu atit mai bine.Cere foarte mult multumindu-se cu foarte putin. ,, Multum in parvo '' pare a fi preceptul dupa care se ghideaza.Se agita si stirneste galceava si artag ( vb d-lui Tariceanu ) ,cere autonomie pt ungurii de peste granite,da FMI-ul afara,schimba Constitutia si promulga Legi antibancare ,se apropie de Moscova,in fine face numai lucruri neplacute d-nei Merkel et co,acestia din urma neavind chef de polemica sterila ,il lasa in pace sa faca ce vrea la el in tara,cum spuneam aterior ,Ungaria cotizind la bugetul UE.
Adrian Severin Aș atrage atenția, totuși, că obiectul discuției noastre nu este nici personalitatea dlui Orban (pe care îl cunosc personal și cu care am avut - poate mai am - relații prietenești) nici politica dânsului (sub aspect strategic sau tactic), ci doctrina expusă în discursul de la Tușnad. Aceasta întrucât doctrina respectivă nu este numai a dânsului și oricum, odată lansată, are viața ei autonomă.
Un Prospectiv .
Observ ca arhitectii trans-structurilor par munciti de acelasi hubris ca fauritorii Turnului Babel. Asta daca e sa le luam in serios onestitatea.

Domnule Severin, nu stiu unde s-a vorbit DESCHIS si s-au gasit si solutiile de mai bine de o decada despre ce ne framanta pe noi azi. Poate acum am creat un prilej de informare mai larga.

Da, globalizarea va fi temporizata si fara acceptul *inevitabilistilor* ei din Vest. In momentul in care Rusia e impinsa la colt, dar de acolo se regaseste intr-un pol de agregare care balanseaza Vestul, globalizarea nu poate continua in formele pe care o cunoastem.

Ma intrebati ce parere am de viziunea lui Viktor Orban. Necunoscand decat ce se vehiculeaza in mass media, la mana a treia, prefer sa ma abtin. Nu stiu ce corespondent in fapte/realitate au multe din vorbele sale dela Tusnad, pentru ca si el, ca si dumneavoastra, nu-si defineste conceptele cu care opereaza. El vorbeste convertitilor sai, care nu-s nici macar inclinati sa ridice vreo intrebare. Pentru intrebari se constituie grupuri prospective si de reflectie.

Totusi, in alta postare initiata de mine aici observ anumite miscari conceptuale de reasezare a lumii, centrate pe natiune. La care am apreciat si evidentiat schita dvs. de lume viitoare. La postarea aceasta a dvs, eu doar va invitam sa elaborati in jurul a doua chestiuni: criza statului natiune si sansele unei infrastructuri suprastatale si mai ambitioase decat ce avem pana acum. Invitatia ramane deschisa.
Adrian Severin 1. Dezbatera a fost la vedere în multe cercuri politice și civice din lume. Eu am participat la ea și am scris despre ea. Nu este vina mea că românii nu au băgat de seamă sau nu s-au alăturat eforturilor respective. Oricum, mai bine mai târziu decât niciodată.

2. Eu mi-am definit termenii și nu numai o dată. Cred chiar că de la definirea termenilor trebuie plecat. Cu excepția, poate, a acelor termeni a căror definiție este notorie și general acceptată.

3. Am răspuns întrebărilor dvs. Poate nu pe gustul dvs dar am răspuns. Am răspuns atât cât se poate răspunde în acest format.

4. Aștept cu interes alte întrebări și alte dezbateri.
Viorel Straoanu Intradevar am marsat pe personalitatea d-lui Orban.Criticat fiind de europarlamentarul Peter Niedermuller si cu sabia PPE deasupra capului care se gindeste daca sa accepte sau nu politica Fidesz,criticat de opozitie ,dl Orban a schimbat putin sensul unor idei ale doctrinei ,care nu stiu daca ii apartine ori are coautori si spune printre altele ca nu a afirmat că îşi doreşte un regres al drepturilor de bază ale ungurilor sau al democraţiei liberale din Ungaria, ci a făcut o critică pornind de la problemele asociate cu modelul liberal occidental.

Setul III

Un Prospectiv

Prospectiuni ale lumilor de maine

Motivare: Am decis sa propun acest subiect pentru analiza tuturor pe ideea ca este o tema majora care se ridica cu mult peste cam tot ce domina culoarele discursului public. Sa ma explic. Lumea este intr-o criza de sistem fara precedent in multe generatii. Noi putem pastra analiza discursul in locurile comune (democratie, liberalism economic, drepturile omului etc.), dar asta n-ar demonstra decat cel mult ca am internalizat limbajului oficial al Vestului de pana in anii 1990. Pana la momentul acesta a devenit clar ca alte imperative au inlocuit pe cele care ne populau imaginatia pana atunci. Status qvo ante 2008 nu se mai poate.

Desigur, Romania nu este o insula si nici de capul ei. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne lasam purtati pe pilot automat de interpreti-guvernatori, euroasiatici-mesianici si ce vor mai fi. Optiunile trebuiesc analizate si discutate fara inhibitii. In cazul in care nu corespund, altele trebuiesc generate.

Incepem cu cateva declaratii si trimiteri la articole in care se ilustreaza cautarile altora si evolutia lumii dincolo de axe ce includ macar si imaginar Bucurestiul.

_________________________

A se citi http://www.argumentesifapte.ro/2014/08/04/cu-privire-la-rusia-sub-presedintia-lui-vladimir-putin-cateva-note-despre-putere-suveranitate-si-razboi/ impreuna cu recentele declaratii ale lui Viktor Orban dela Tusnad. Este indicativ pentru convulsiile sistemului mondial dela acest moment.

http://budapestbeacon.com/public-policy/full-text-of-viktor-orbans-speech-at-baile-tusnad-tusnadfurdo-of-26-july-2014/

________________

Un Prospectiv .

Romosanu scrie:
"Am mai spus-o, înainte de a fi aplicată pe oameni, în România democraţia ar fi trebuit încercată pe câini. Acelaşi lucru se spunea cu amărăciune glumeaţă şi despre comunism. Iar zicerea tristă cu democraţia e valabilă şi pentru Bulgaria vecină, pentru Ucraina, Rusia, Turcia, Iran şi, mai ales, în ţări ca Egipt, Libia, Siria, ca să nu mai vorbim de Irak sau de Afganistan, ca şi de atâtea ţări africane. Toate aceste naţiuni „incapabile” de a-şi însuşi în literă „democraţia” au propriile lor tradiţii, unele milenare, adică mult mai vechi decât foarte tânăra democraţie americană. Putem vorbi cu adevărat de democraţie doar în trei ţări, şi anume în Marea Britanie, Franţa şi SUA, care au avut la vremea lor adevărate revoluţii burgheze, conducând ulterior, treptat, la democraţie (Emmanuel Todd – „Après la démocratie”). Nu putem vorbi de democraţie în sens strict nici măcar în privinţa unor mari naţiuni, cum sunt cea italiană, cea germană sau cea spaniolă, decât eventual după cel de-al Doilea Război Mondial, în cazul Germaniei sau al Spaniei chiar mai târziu. Pentru că Germania era sub ocupaţie, iar Spania sub dictatura franchistă.

Abuzul de conceptul democratic practicat recent în forţă aminteşte de abuzul teoriilor comuniste în anii ’50. Se vorbea atunci de puterea sovietică, pe când, de fapt, în ţările din Estul Europei era vorba de o crâncenă ocupaţie rusească, cu interese economice evidente, ascunse de ideologie, propagandă şi teroare. La fel astăzi, ocupaţia economică a Estului european cu bănci, fonduri de investiţii, FMI, multinaţionale se face şi cu o armată de propagandişti, agresivi şi dezgustători, ai democraţiilor occidentale. Comunismul s-a instalat cu cortegiul lui de procese îngrozitoare. Capitalismul are nevoie şi el de un anume soi de procese-spectacol."

http://www.cotidianul.ro/procese-spectacol-si-victime.../

Gabriel Chircu

Nec plus ultra - iata o analiza extrem de pertinenta a lumii prin prizma ultimilor 6 luni. Cine n-are un neamtz, sa-l angajeze.
http://multumnonmulta.blogspot.com.au/.../the-west-on...

Un Prospectiv .Iata ca tocmai am parcurs cu atentie textul d-lui Severin:http://pefacebook.blogspot.ro/.../reaua-vestire-dupa...

Remarc faptul ca domnia sa este un suporter al democratiei liberale luminate, ceea ce nu-i putin lucru, mai ales la un timp ca acesta. Dar ma voi limita dela comentarii pentru a lasa placerea celorlalti prospectivi sa descopere valentele acestui text. Pana atunci, iata o schita a lumii in viziunea lui Adrian Severin:

_____________
"Ordinea internațională nu se poate schimba prin revoltele belicoase ale celor mici (Ungaria este un asemenea exemplu) ci prin asocierea lor și prin negocieri purtate cu inteligență și perseverență.

De asemenea, nu poate fi concepută egalitatea între entitățile suverane simultan cu practicarea inegalității în interiorul acestora. Egalitatea între state fără egalitatea între cetățenii acestora este inutilă; egalitatea între cetățenii statelor inegale între ele este imposibilă. Tot așa cum libertatea în afară fără libertate în interior este zadarnică și neviabilă.

În fine, oligarhiile globale – că este vorba despre plutocrați, despre birocrați, despre trusturile media etc. – nu pot fi combătute și controlate decât cu instrumentele unei puteri politice globale. Lupta dintre oligarhii naționali și oligarhii globali nu poate fi câștigată decât de cei din urmă. Nici democrațiile naționale, fie ele și reabilitate și scoase din criza în care se găsesc, nu pot învinge guvernarea oligarhică globală.

Civilizarea capitalului global și transformarea capitalismului neo-liberal dogmatic în capitalism social se pot obține doar prin metamorfozarea „democrațiilor statistice” naționale (devenite azi aproape exclusiv niște ritualuri fără înțeles și fără conținut, practicate de ipocriți fără credință) în „democrații meritocrate”, federalizate la nivel regional și global tot pe baze democratice, de astă dată specifice conceptului de „națiune cosmopolită”."

Un Prospectiv .

Civilizarea capitalului global se va face (mai intai) in afara sistemului mondial?

Stiglitz: Decizia justiției SUA de a băga Argentina în faliment – o caricatură și un nonsens...

www.cotidianul.ro

Țările care contractează împrumuturi să nu mai creadă în competența justiției SUA, scrie laureatul Nobelului pentru Economie Joseph Stiglitz