Interesul national si interesele nationale-25 mai 2014

Adrian Severin  Lumea fierbe, insa, in jurul nostru. Ordinea lumii se reaseaza. Romania nu trebuie sa lipseasca din acest proces. In acest scop este necesar sa convenim cu totii asupra „interseului national” pe care il adoptam oficial si il sustinem cu totii, dincolo de tot ceea ce ne separa. ”Interesul national” nu se decreteaza ci se convine. Cu viziune, pricepere, onestitate, curaj si noroc el va triumfa. In pragul nasterii unei noi arhitecturi de securitate globale avem nevoie, deci, de un nou consens national. Iata indemnul si chemarea zilei!

Interesul national si interesele nationale

May 24, 2014

De regula vorbim despre „interesul national” numai la singular, ca despre un adevar unic, indiscutabil si imuabil, stabilit aprioric de o forta aproape supranaturala care l-a revelat „alesilor” sai. Cand se pune problema de a da o expresie concreta acestui interes suprem, cei care au o anumita opinie ii considera pe cei cu o opinie diferita ca pe un fel de tradatori ori, in cel mai bun caz, ca pe niste rataciti.

Criza ucraineana pune sub presiune aceasta abordare, obligandu-ne sa observam ca si daca „interesul national” in abstract este unic, in concret perceptia asupra sa si definitia sa pot fi plurale. Lucrul este in functie de nivelul de informatie si de cultura, de profunzimea viziunii si gradul de emotivitate, de raportul dintre pragmatism si principialitate, dintre abilitate si caracter ale fiecaruia. Trecand situatia de fapt asa cum apare ea la prima vedere prin filtrul acestora, in cautarea „interesului unic” fiecare ajunge la propria lui concluzie.
In speta, se inregistreaza cel putin trei opinii principale, avand la randu-le diverse variante.
Unii spun ca granitele Ucrainei, mostenite de la URSS si trasate potrivit cu logica geo-politica a liderilor acesteia, trebuie aparate cu orice pret. Inclusiv cu pretul nerecunoasterii unui eventual act de autodeterminare a romanilor bucovineni (sic!). Aceasta intrucat „interesul national” romanesc impune descurajarea oricaror miscari separatiste, mai ales cand ele au loc fara o baza in Constitutia statului amenintat de secesiune. Altminteri am putea fi obligati si noi sa acceptam segregarea unor comunitati etno-culturale astazi integrate in natiunea civica romana si sa satisfacem pretentiile revizioniste si iredentiste indreptate impotriva Romaniei. Apararea integritatii teritoriale si unitatii statului roman in frontierele lui actuale, recunoscute pe plan international! Iata „interesul national romanesc”.
Un punct de vedere contrar afirma ca Ucraina nu este un stat national ci un stat geo-politic, lipsit, in consecinta, de criterii de coeziune puternice. Aceasta cu atat mai mult cu cat calculele geo-politice asezate la baza formarii sale nu au fost nici macar facute la Kiev ci la Moscova, nu conform conceptiilor si nevoilor strategice vitale ucrainene ci in conformitate cu interesele imperialismului ruso-sovietic. In masura in care proiectul politic sovietic se dovedeste neviabil – in lipsa coeziunii interne – si este repus in discutie chiar de catre urmasii celor care l-au impus, „interesul national” al Romaniei este acela al reintregirii natiunii culturale romane si a teritoriului sau istoric, in frontierele natiunii civice romane conforme unei logici geo-politice viabile. Aceasta implica reconfigurarea statului ucrainean si refondarea lui potrivit principiului nationalitatilor, ca stat-natiune. Ucraina poate si trebuie sa existe dar ca stat-natiune; adica potrivit argumentelor sale etno-culturale.
Desigur se poate spune ca ambele abordari se refera la un „interes national” unic care priveste in orice caz securitatea nationala. In primul exemplu de mai inainte era vorba despre securitatea nationala prin excluderea amenintarii precedentelor negative iar in al doilea prin cresterea puterii geo-politice proprii. Cel dintai tine de psihopolitica iar cel din urma de realitatea politica.
In cautarea aceleiasi securitati unii cred, insa, ca „interesul national” este acela de a obtine compensarea slabiciunilor noastre prin taria aliantelor din care facem parte, mai degraba decat de a urmari cresterea directa a puterii pe calea reintregirii geo-politice. Asadar, nu prin noi insine ci prin aliatii nostri!
Optiunea reintregirii ar fi prea scumpa si prea riscanta, mai ales daca pretul ei ar include singuratatea sau izolarea Romaniei ca urmare a abandonarii de catre aliatii doriti. Potrivit acestei teorii o „Romanie mica” poate avea aliati mari dar o „Romanie mare” nu poate avea decat aliati mici, in cel mai bun caz. O alternativa ar fi, conform unor pareri (inclusiv occidentale), o „Romanie mare garantata de Rusia” numai ca toate aceste „garantii” vin la pachet si cu standardele cultural-civilizationale ale garantului. Or, se pare ca romanii le prefera pe cele vest-europene.
Chiar daca noua ne place sa credem ca in 1859 unirea Principatelor danubiene iar apoi in 1918 Romania Mare s-au realizat prin vointa auto-determinatoare a poporului roman, realitatea este ca acele evenimente istorice faste pentru noi au fost rezultatul intelegerii sau raportului de forte dintre marile puteri ale lumii, implicate in jocurile globale de interese. Romania a fost cand mai mare cand mai mica in functie de dinamica nevoilor si puterii acestora. Este adevarat ca romanii au fortat uneori destinul dar au facut-o numai in functie de datele contextului si in cele din urma au acceptat consecintele transformarii acestuia tot astfel cum astazi ucrainenii ar putea fi nevoiti sa accepte o Ucraina (mai) mica daca vor sa aiba un stat cu adevarat al lor. Cand, in trecut, au refuzat-o, au disparut ca stat suveran. (Cum li s-a intamplat si bravilor polonezi, de altfel.)
Concluzia acestui rationament ar fi ca ambitiile si agenda politica a Romaniei in actuala criza ucraineana ar trebui sa fie circumscrise de „interesul national” al sincronizarii cu ambitiile si agenda aliatilor euro-atlantici capabili sa ne furnizeze suplimentul de securitate internationala din care sa acoperim deficitul structural de securitate romanesc. Problema suplimentara care apare aici este eterogenitatea Occidentului euro-atlantic si controversele sale interne.
Unii spun ca „interesul national” ne impune alinierea cu superputerea globala care sunt (inca) SUA si inserarea utila in strategia regionala a acestora. In chestiunea ucraineana aceasta inseamna pastrarea status quo-ului post sovietic si, deci, respingerea oricarei idei de recuperare a asa ziselor teritorii istorice romanesti. Teoria se confirma: un maxim de securitate externa la un minim de teritoriu propriu.
Altii sunt convinsi ca „interesul national” ne impinge spre UE si anume spre Germania (puterea dominanta a zilei in Europa). Aceasta presupune evitarea confruntarii cu Rusia si acomodarea maximala la pretentiile ei geo-politice cu avantajul securitatii oferite de integrarea in ordinea tandemului strategic ruso-german (acolo unde Ungaria, sora geamana vesnic rivala a Romaniei, deja se afla). Orice intelegere ruso-germana realizata in conditiile in care Romania nu este nici aliatul Germaniei nici cel al Rusiei, se face in detrimentul Romaniei. Orice alianta din care face parte Ungaria dar nu si Romania este o amenintare pentru Romania. Cum in speta, atat Rusia cat si Germania sunt interesate intr-o Ucraina mica, Romania poate spera, in functie de evolutia necontrolata a evenimentelor, la consecinte etno-teritoriale pozitive obtinute fie direct fie prin intermediul Moldovei si/sau al autodeterminarii interne a romanilor din Bucovina de Nord; eventual acompaniate de integrarea europeana a Moldovei si/sau Ucrainei.
O alta scoala de gandire afirma ca „interesul national” romanesc leaga securitatea si stabilitatea Romaniei de securitatea, stabilitatea, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei. Aceasta cu atat mai mult cu cat Ucraina ar fi aliat strategic al Romaniei, intr-o relatie bilaterala sau intr-una trilaterala cu Polonia sau chiar intr-una patrulaterala aducandu-le impreuna cu Polonia si Turcia. O alta alianta regionala, asadar, ambitionand la garantarea in comun a securitatii membrilor sai prin rezistenta si balans fata de actorii globali. Probabil ca, mai interesate de o politica a echilibrelor stabile in spatiul euro-asiatic (politica de natura a-i lasa mainile libere in Pacific si trupele la vatra), SUA ar simpatiza cu o asemenea idee. UE si Rusia, mai putin.
Pe de alta parte, Romania nu are „interesul national” de a se lega sau invecina cu o federatie ucraineana de tip simetric in care regiunile federate, avand orientari geo-politice diferitesi disparitati economico-sociale profunde, sunt asezate pe pozitii de egalitate juridica cu intregul federal si, prin blocarea politicii sale, provoaca in fiecare moment crize politice interne si externe. Dupa cum nu se poate simti confortabil in proximitatea unei Ucraini nationaliste, frustrate si subdezvoltate. Mergand pe o atare linie se ajunge la ideea unei Ucraini unitare retransate pe baze etno-culturale certe si integrata intr-un proces de modernizare sub egida europeana. O asemenea inginerie geo-politica este, insa, peste puterile Romaniei si nu intra nici in sabloanele de gandire impuse de dogmele mesianismului euro-atlantic privind ordinea globala.
Care din abordarile acestea reprezinta „adevaratul interes national” al Romaniei. Cine o poate spune? Iar cel care o spune, cum poate garanta ca numai el are dreptate?
Lumea fierbe, insa, in jurul nostru. Ordinea lumii se reaseaza. Romania nu trebuie sa lipseasca din acest proces. In acest scop este necesar sa convenim cu totii asupra „interseului national” pe care il adoptam oficial si il sustinem cu totii, dincolo de tot ceea ce ne separa. ”Interesul national” nu se decreteaza ci se convine. Cu viziune, pricepere, onestitate, curaj si noroc el va triumfa. In pragul nasterii unei noi arhitecturi de securitate globale avem nevoie, deci, de un nou consens national. Iata indemnul si chemarea zilei!

 Mihai Stan Vai ce frumos mesaj, cat de placut si util suna. Cu cine sa sustii "Interesul National" ??? Cu CIOLANISTII care alearga dupa REGIONALIZARE ???

Smaranda Dobrescu Este o analiza corecta, dar poate nu chiar atat de completa. Notiunea de "ïnteres national"cred ca are chiar mai multe si diferite conotatii decat cele sustinute de autor. Apoi, ce faci cu specificul nostru romanesc care denota o intoleranta si o lipsa de deschidere categorica fata de alte idei decat cele personale sau ale unui grupuscul din care faci parte? Cine convinge pe cine daca toti detinem adevarul in privinta intereselor nationale? Si totusi, nu sunt eu cea care sa depun armele; discutii deschise, aparitia lor necosmetizata in media, jurnalisti onesti si mai putin analisti, "pielea la bataie"a politicienilor , cercetatorilor, istoricilor, oamenilor de cultura, profesionistilor in strategii geopolitice, etc. Si peste toate, informatii, si buna credinta.

Henrieta Szabo Din pacate Romania ultimilor ani are prea putini oameni politici valorosi care sa formeze o elita politica si care sa reprezinte interesul national la nivelul unor adevararati oameni de stat. Chiar si ziua de astazi va fi relevanta privind perceptia asupra interesului national....... Totusi concluziile domnului Adrian Severin ne dau sperante..........."interesul national nu se decreteaza ci se convine.Cu viziune, pricepere, onestitate, curaj si noroc el va triumfa in pragul nasterii unei noi arhitecturi de securitate globale avem nevoie , deci, de un nou consens national. - Iata indemnul si chemarea zilei! Absenta in viitor a lui Adrian Severin din PE va fi o pierdere atat pentru Romania cat si pentru interesul national.

Un Prospectiv Dragi prospectivi, in pofida istoriei conform careia romanii au fost numai in razboaie de aparare, ca acolo-i just si acolo trebuie sa ramai, ca si cum dreptatea apriori ar fi aceeasi cu aceea a posteriori, vad ca mai bine merge 
celor care se aliniaza cu, anticipeaza si executa miscarile folositoare sistemului.

In timpuri liniare, a decide cum sa anticipezi nu-i cel mai greu lucru, desi executia ne omoara. Actiunea in sensul asta ar trebui sa fie una de cresterea pro-activa presiunii pe anti-sistem si extragerea a niscaiva avantaje.

Numai ca timpurile de acum miros a neliniaritate. Cei care risca, vor castiga/pierde pe masura. Cei care asteapta vor citi istoria proprie din ziarele centrale.

Dintre vecini, polacii par a se misca pro-activ, pe cand ungarii stau si asteapta. Romanii se lupta impotriva basescului, desi basismul ar fi o tzinta mai buna.

S.D Sarada...

Un.P
http://adevarul.ro/.../un-pericol-careamerica.../index.html

Un pericol de care America avea nevoie: Rusia

adevarul.ro

În cartea „Chestiunea rusă la sfîrşit de secol XX“, Alexandr Soljeniţîn răspunde la o întrebare pe care mulţi nici măcar nu şi-au pus-o: de ce n-au intervenit occidentalii pentru a lichida Revoluţia bolşevică?