luni, 5 octombrie 2020

Strategia Nationala de Aparare

 ŞTEFAN DĂNILĂ

Un document important pentru planificarea apărării. Dacă îl critic înseamnă ca aduc atingere Securității naționale? Dar dacă documentul este o aberatie, cine raspunde? Tot in contextul Securității naționale. Știe cineva ce înseamnă sa fii gata sa ripostezi imediat cu forte de nivelul unui corp de armata? Care ar fi costurile pentru a avea un corp de armata “ready”? Care ar fi structura armatei pentru a putea avea o reactie de acest nivel? Nu e clar nici dacă ne propunem sa fim “pivot”, “pol” de securitate și de ce principalul obiectiv al României este sa își consolideze “profilul”. Dar din fata sau din spate? La așa obiective, putem sa vedem orice decizie de cheltuire a banilor, mai ales ca nu este clar ce așteptări avem de la partenerul strategic, care a hotarat deja alocarea unor fonduri semnificative. In ce fel ar trebui sa cheltuiască aceste fonduri pentru a fi eficient pe termen lung? Ar ajuta sa știe care sunt nevoile noastre? Sunt și obligații asumate, deși nu ne-au fost solicitate. Reziliență este când “element”, când “principiu”, când “obiectiv”, fără a specifica a cui reziliență. Misiuni neclare, asumarea unor sarcini care exced apărări, fără a specifica intr-un mod simplu ca acele echipamente și forte destinate apărării pot sa execute și misiuni de sprijin pentru urgente civile, in limita posibilităților tehnicii și a pregătirii personalului. Dar nu e bine sa criticam, deoarece nici Strategia Nationala de Aparare a țării nu a putut fi corectata măcar cu o virgula de către Parlament! Se gândește cineva ca acest document este tradus și citit de persoane care știu ce înseamnă planificarea apărării?

COMMENTS
  • 📷Radu Pop Din păcate nu avem o doctrină națională privind apărarea națională. Nu avem obiective clare privind ceea ce vrem de la Sistemul Național de Apărare. Nu avem planuri de înzesteare clare, multianuale care să ne permită crearea unor structuri de nivel batalion și brigadă dotate la standarde NATO care să fie credibile la nivel internațional și pe care să ne putem baza intr-o situație de criză. Structuri fără capacitate de luptă 100%. Trist dar adevărat.
  • 📷Dan Prs Prea multe întrebări! Și toate incomode și fără răspuns pentru ca nu se mai poarta/accepta autocritica! In rest sa nu te accidentezi 📷Ştefan Dănilă Dan Prs Ai dreptate! A fost o reactie la prima citire, nu m-am putut abține. Nu se msi poate schimba nimic, așa ca va trebui sa îmi șterg comentariul . 📷Gicu Dajbog Ştefan Dănilă Cu respect, nu sunt de acord cu ștergerea comentariului. Poate, o dată, într-un viitor cel care trebue să acționeze îl va citi, înțelege și va face pașii ne cesari.
  • 📷Florin Șperlea Dacă va hotărâți să dezvoltați, nu ezitați sa-mi dati textul! 📷Ştefan Dănilă Florin Șperlea Mulțumesc, dar ma voi rezuma la acest comentariu benign. Mai exista posibilitatea de a fi corectat in CSAT.
  • 📷Nicusor Dumitru D-le general de ce nu dați cărțile pe față și să spuneți care au fost piedicile puse de politic în toate proiectele MApN... 📷Ştefan Dănilă Nicusor Dumitru Pentru ca in cazul acesta nu mai exista aceasta scuza. Aici este o mare problema
  • 📷Ginel-Laurentiu Gorgan Nu comentariul trebuie șters. Alții ar trebui "șterși"... DOCTRINĂ MILTARĂ NAȚIONALĂ a fost cândva, odată, în vremuri de demult apuse...
  • 📷Nicoleta Andrei Critica aduce îmbunătățiri. Doar proștii se supără pe adevăr când exprimăm opinii. Clar , reacția lor va fi: Cine sunt ei..?
  • 📷Munteanu Adrian Trăim de pe o zi pe alta , inclusiv în ceea ce presupune siguranța națională. Nu avem nici o viziune. Doar interese personale și alea de scurtă durată.
  • 📷Savulescu Ion Cand incompetența își dă mâna cu interesul personal sau de grup fără a ține seama de interesul național la care se adaugă dezinteresul politic, apreciez ca sau atins laturile principale ale trădării. Ce va urma o sa vedem. Din păcate reactiile constructive apar la noi , cu alti oameni, după ce suportăm cu toții efectele nefaste ale deciziilor luate în contextul menționat mai sus. Cine pierde? Cine este sacrificat? Sunt întrebări care-și găsesc răspunsul în istoria noastră pe care o ignorăm fără a realiza că ea se repetă dar la alți parametrii.
  • 📷Cristian Serescu Domnule Sperlea apararea Tarii nu tine de Stapanii dumitale. Esti prea mic si infatuat ca sa pricepi ceva. Stai deoparte ca bati campii Cu tot respectul.
  • 📷Dan Dospinescu Parcă nu vedeți ce specimene sunt promovate și ajung să ia decizii. Când un analfabet ajunge să te conducă normal că totul este un fiasco, cu elucubrații ridicate la rang de strategii.
  • 📷Romulus Haldan Domnule general, aceste documente sunt făcute pe genunchi, de politruci mai noi și mai vechi, nu de militari cu conștiință națională. In primul rând, noi nu avem stabilite interesele naționale reale. De asemenea, nu sunt ierarhizate interesele naționale. Nu este stipulat în niciun document oficial faptul că interesele naționale sunt deasupra oricăror alte interese. Preluăm ca papagalii tot felul de termeni gen „reziliență” și dăm cu ei în fraze sforăitoare și goale. Nu avem doctrine, deoarece am preluat ca papagalii termenul de doctrină de la americani și, la ei are cu totul o altă conotație, decât cea din dicționar. Așa făceau și strămoșii acestor politruci militari, când ne omorau cu cele sovietice. Tot felul de ”esperți” confundă doctrina cu strategia și se omoară să arate care este ierarhic superioară. Principala preocupare a acestor fabricanți de documente nu este calitatea, claritatea și aplicabilitatea, ci crearea de fraze cât mai pompoase și mai „cosmopolite”, că să nu zicem ceva mai acid, care, după ce le citești, trebuie să iei un calmant. Nici măcar nu mai pot să se exprime în limba română, deoarece nu îi coafează. Orice strategie și orice doctrină se subordonează unei politici în domeniul respectiv. Dacă nu ai o politică națională, în jos nu ai nimic național. Și o politică este națională când enunță interese naționale, nu ale altora sau colective. Dar, nefiind, vorba unuia, nu se există. Un document, mai ales o strategie națională, în primul rând, trebuie să fie citită și înțeleasă de orice locuitor al acestei țări, indiferent de IQ, de nivelul de cultură și cel de pregătire. Dacă am face un experiment și am da să citească una dintre strategiile astea „filozofice”, în armată, de exemplu, și apoi am întreba ce s-a înțeles, în mod cert puțini ar spune că au înțeles ceva și aia din oportunism sau de frică să nu se creadă că sunt proști. Și nu vorbesc aiurea. Degeaba avem generali, dacă nu avem strategii, cum degeaba am avea strategii dacă nu am avea generali. 📷Tudorel Duta Cu respect, domnule amiral, va contrazic. Acest document nu trebuie facut de militari (sau nu numai), ci de civili aflati in fotolii inalte. Insa acestia trebuie sa fie responsabili, sa inteleaga importanta lui si, mai ales , sa se si priceapa. Ai nostri... 📷Romulus Haldan Domnule comandor, teoretic, aveti dreptate, dar, din păcate, nu avem politicieni de anvergura! A absolvi Colegiul Național de Apărare (și știți ce batjocură este această bășcălie politico-militară) nu înseamnă că poți face strategii. Politicienii elaborează o politică în domeniu (daca sunt în stare). Cei care conduc componentele militare ale securității și apărării sunt cei care elaborează strategia și, mai ales, planurile de punere în aplicare. Și știu de ce afirm asta. Am studiat strategia de securitate maritimă a UE, de exemplu. Făcută de niște funcționărași care nu cunosc nici măcar termenii de bază cu care se operează, dar mânuiesc vorbe. A ieșit o aiureală, fără cap și fără coadă, dar și goală pe dinăuntru. Programul de aplicare, făcut de mai mulți amirali și ofițeri de marină, nu numai că a corectat (în mod esențial și cu discreție) această catastrofă, dar a și demonstrat ce înseamnă ca un document să fie elaborat de către cei din domeniu. Dacă aveți posibilitatea și timpul de a citi articolul LUTZ FELDT, CARLO MASALA, HANS-JOACHIM STRICKER UND KONSTANTINOS TSETSOS, Kein Land in Sicht? (autorii sunt doi amirali germani și doi profesori de la Universität der Bundeswehr, veți vedea că am dreptate. Cei patru specialiști de marcă fac praf clasa politică. Și nu din vorbe, ci argumentat. Ceea ce susțineți dumneavoastră, este soluția ideală. Dar, după cum vedeți, nu numai noi avem probleme cu politrucii! Va asigur de tot respectul! și mă bucur de faptul că facem un schimb de opinii! 📷Tudorel Duta Domnule amiral, eu nici in militari nu mai am incredere. In cei care, probabil, au scris acest document, urmand, bun inteles, „indicatiile pretioase”. As fi multumit sa vad cum societatea civila, partidele, politicienii, universitarii sunt interesati de securitate si aparare. Zero, precum cainele ala din desenele animate care viseaza doar ciolanul. Nu stiu cine a comandat acest document (in mod normal presedintele ar trebui), care este comisia insarcinata cu elaborarea, care sunt specialistii consultati, ce alte documente au fost folosite ca referinta... Nu vorbesc germana, dar ma uitai un pic prin Cartea alba a apararii si securitatii Frantei, la decretul presedintelui republicii pentru numirea comisiei de elaborare si la componenta acestei comisii. Ce sa fac? Eu la ei am invatat geopolitica, strategie si am vazut cum e si cu politica si cu politicienii. Si nu am avut decat profesori civili. Cu aceleasi sentimente de respect si sa auzim de mai bine!1Hide or report thisLike· 1d 📷Romulus Haldan Doamne , Ajuta! 📷Cotae Stefan Romulus Haldan Păi cum, stimați și respectați domni, Strategia de securitate națională a României este la îndemâna străzii??? Atunci... ne merităm soarta....Mă bucur din suflet, că nu am contribuit cu nimic la această...“Strategie“ și sper, din tot sufletul, să nu apuc să fiu victima ei... Vă doresc tuturor multă sănătate și bucurie!
  • 📷Raluca Cioroianu Din păcate, acele persoane care întocmesc documentele in cauza privind apărare nationala nu își pun întrebări pertinente asa cum faceti dvs! Critica trebuie sa fie constructivă! Mai grav este ca aceasta doctrina va fi studiata si din păcate acei învățăcei vor înțelege mai nimic😔😔😔! Trist...
  • 📷Petre Mihai Ionut Romulus Haldan Stefan Danila eu la DPAPRI sunt soluția
  • 📷Sandu State Ne invirtim in jurul cozii.Am ajuns de unde am plecat. 📷Ciprian Andrica Sandu State da, dar mai sus.
  • 📷Vasile Giurgiu Este foarte trist că apar asemenea inepții într-un document oficial de importanță majoră!!!Analfabetismul funcțional și diletantismul este din ce în ce mai prezent în sistem!!!...
  • 📷Gheorghe Galeș De ce nu ați insistat pe aceste domenii, atunci cînd erați în funcție, domnule general acum e un pic tîrziu și nu prea se pricep mulți în domeniu. Cu drag fostul coleg de serviciu Gică Galeș. 📷Ştefan Dănilă Gheorghe Galeș Dacă am făcut aceleași greșeli, vinovați sunt și cei care nu mi-au semnalat care sunt. Nu cred sa fi trimis undeva vreun document comparabil cu acesta. 📷Dan Dospinescu A face propuneri e una și a fi cel ce decide e alta. Asta este marea meteahnă a românului: uitatul în urmă și tratarea cu bunăvoință a elucubrațiilor prezentului. 📷Cotae Stefan Dan Dospinescu OK. Toți aveți dreptate... Și acum ce facem?... 📷Dan Dospinescu Cotae Stefan Comentariile poate sunt văzute de cei ce au putere de decizie și să facă propunere de reanalizare a conținutului acesteia sau, dacă au verticalitate/onoare/bun simț, invită pe cei cu expertiză să facă propuneri pentru a îmbunătățire. 📷Cotae Stefan Dan Dospinescu N-ar fi rău... Dar nu prea cred....
  • 📷Iulian Iamandi Comparativ cu precedentul document, cum e? 📷Ştefan Dănilă Iulian Iamandi Mai dezordonat și mai slab. Cine citește Nivelul de ambiție, își pune multe întrebări.
  • 📷Siminel Sterea Degeaba.... vorba poetului, N-ARE CINE!
  • 📷Tudorel Duta Nicidecum! Aduc atingere securitatii tarii cei ce elaboreaza documente „la ordin” si cei ce nu pun in practica ceea ce, de multe ori, tot ei au scris/aprobat.
  • 📷Alexandru Teodorescu Chiar si unui corpuscul de armata ii trebuie o brigada de tancuri...
  • 📷Misu Anghel Din păcate Carta Albă a apărării, este albă pe fond. O poveste cu limbaj livresc în dauna limbajului operational. Ar fi fost benefic să avem CE critica, dar documentul NU răspunde cerințelor stabilite prin lege.
  • 📷Staicu Cretu Ce nevoie mai este de avioane si tancuri cand avem coronavirusul in eprubeta, modificat genetic si este de milioane de ori mai eficient decat un amarat de tanc 🤣🤣🤣
  • 📷Staicu Cretu Taiati finantarea armatei romane, dati bani oamenilor sa traiasca bine ... asa arata razboiul viitorului ... 📷Cotae Stefan Staicu Cretu Mâine vă trimit un colet cu conserve... Cam câte v-ar trebui? 📷Staicu Cretu Cotae Stefan nu inteleg la ce faceti referire ... si dinozauri au disparut , de ce credeto ca oamenii vor avea alta soarta ... razboiaele sunt de domeniul trecutului ... virusii sunt la moda 📷Cotae Stefan Staicu Cretu 😆😆😆 Conservele sunt sterilizate... N-au viruși...
  • 📷Adrian Stroea "Când nimic nu ai spune/Inșirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune"... Ce studii anterioare, ce manuale, ce cărți elaborate de responsansabilii apariției acestui document vă indreptățeau să sperați că vor scoate un document logic, realist, clar?
  • 📷Iojiban Vasile Marius, da...vorbește/scrii, fb, în Engleză ? USA sau UK ??? Numai bine!
  • 📷Dan Stroescu Acest document este atât de sărac în conținut operetional încât este greu sa ai comentarii. Este o înșiruire de termeni la moda, cum ar fi "rezilienta" care da bine dar nu este definit. Asa cum scria un antevorbitor este făcută pe genunchi, pe repede înainte ca și SNAT. Nu sunt definite clar misiunile, nivelul de ambiție, structura forțelor etc. Din păcate... un alt document "eșuat", ca să fiu în trend cu autorii cosmopolit.
  • 📷Radu Bulmac Cei mai mulți din “comentatori” habar nu au despre ce discuta. Sunt aceia care prin deciziile luate au dus armata in starea actuala si tot ei o crititica.

Niciun comentariu: