Pe facebook: Raport ONU privitor la pierderile Romaniei

joi, 5 ianuarie 2017

Raport ONU privitor la pierderile Romaniei

Raport ONU privitor la pierderile Romaniei – 27 noiembrie 2016

Smaranda Dobrescu shared a link.

ViA Gabriel Vladut
Raport ONU: In ultimii 26 ani Romania a pierdut peste 1 miliard Euro, mai mult decat a pierdut de la Stefan cel Mare pana in 1989

Oficial ONU: În ultimii 26 ani, România a pierdut peste UN TRILION de euro, mai mult decât a pierdut de la Ștefan cel Mare până-n '89. România nu mai e un stat,…

M.B1.RO

Smaranda Dobrescu S-a intamplat sa-mi dispara un comentariu. Il repet: ideea exprimata de Calin Georgescu este corecta si nu e o noutate. Am insa dubii asupra amploarei pierderii in 26 ani. Un trilion de euro, adica o mie de miliarde reprezinta mult mai mult decat PIB-urile insumate ale tarii in cei 26 ani.

Casandra Troya Probabil contabilizează și zecile de mii de entități economice dispărute (întreprinderi industriale și de comerț, CAP-uri, IAS-uri, etc).

Smaranda Dobrescu Da , probabil. cele vandute intra la PIB, cele transformate in fier vechi . sa le fie de bine celor ce au avut nevoie de ele! Duca-se!

Preda Mihailescu Sa se decida baietii, caci trilion nu este nici la europeni si nici la americani un miliard. In cel mai bun caz este de 1000 de ori mai mult, ceea ce totusi este o diferenta semnificativa. Cum datoriile Romaniei actuale sunt peste o suta de miliarde, nu cred ca ar fi pierdut doar un singur miliard! - Acum vad ca ideea este pusa in discutie de dna Dobrescu.

Intr-adevar ciferele pot deruta cand nu se clarifica modul in care sunt estimate. O posibilitate pentru sustinerea unor cifre de acest ordin de marime ar fi luare in consideratie a distrugerii patrimiului industrial si natural in aceasta perioada de timp. Mai ales daca se evalueaza si cel industrial la care se adauga distrugerea patrimoniului natural, atunci cifrele incep deodata sa capete sens.

Prospectiv A-z https://youtu.be/_D1opaf0KsY

Nicolae Văcăroiu la Interviurile Europa FM

YOUTUBE.COM

Alexandru Botu Nu stiu ce sa zic, dar cei care spun par ca nu pot face nimic, iar cei care nu spun nimic dau impresia ca ar putea face multe. Daca zic ca sunt printre cei "ruginiti"unii vor rade de naivitatea mea, daca zic ca sunt "Trumpfailist, vor zice altii ca sunt gaga....

Smaranda Dobrescu Eu de exemplu am incredere in Consilierii Curtii de Conturi ca procedeaza corect cu conditis sa fi inteles corect cazul. In afara catastifelor si situatiilor financiare trebuie verificate multe alte documente, in special in cazul achizitiilor, modului de desfasurare a licitatiilor, etc. Daca se ajunge sa se calculeze un prejudiciu, acela este in marea majoritate a cazurilor, cel real. In aceste situatii eu nu inteleg de ce instantele din justitie folosesc expertiza proprie si nu o folosesc pe cea a Curtii, care are inspectori financiari supraspecializatti. Expertii instantelor, sunt supusi ca si procurorii/judecatorii in mai mare masura greselii. Greseli care se traduc in ani grei de privatiune..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 5 ianuarie 2017

Raport ONU privitor la pierderile Romaniei

Smaranda Dobrescu shared a link.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv